Cea de-a treia zi a Sfintelor Paști este prima în care Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii se referă la Învierea Domnului. Sfântul Evanghelist Luca își începe povestirea despre Învierea Domnului și arătările Sale într-un mod similar cu Matei (28, 1-10). Primul evanghelist amintește de un înger care vestește femeilor mironosițe Învierea Domnului, în timp ce Luca vorbește de doi, însă esențialul este mesajul acestora, anume că Iisus e viu, prin urmare căutarea Lui la mormânt este de prisos.
Cei doi ucenici au curajul să iasă pe drum la scurtă vreme după Răstignirea Domnului, părăsind Ierusalimul și îndreptându-se spre Emaus, un sat situat nu foarte departe. Iar pe drum, ei vorbeau despre Patimile și Moartea Domnului. În acest timp, tocmai Domnul li S-a arătat pe cale, fără să fie recunoscut de ei. Evanghelistul notează că „ochii lor erau ținuți să nu-L cunoască”. Vrând ca ucenicii înșiși să descopere Învierea cu propria inimă și propria înțelegere, în apropiere de Emaus „se făcea că merge mai departe”. Dar ucenicii au reacționat bine la tâlcuirea Sa duhovnicească, deși încă nu L-au recunoscut. Doreau să afle mai mult, de aceea L-au invitat să stea cu ei, mai ales că se însera și nu voiau să-L lase mai departe singur.
Încrezându-se în cuvintele Sale, Îi oferă la cină privilegiul de a frânge pâinea, un obicei evreiesc prin care tatăl, sau cel mai mare, începe o masă cu un ritual de mulțumire. În acest moment de totală încredere și bunăvoință intervine revelația. Domnul frânge pâinea și o binecuvintează. Iar ei își amintesc probabil de o cină asemănătoare Cinei celei de Taină și își dau seama că tocmai stau față în față cu Iisus Cel înviat, despre Care discutaseră atât de acerb în ultimele ceasuri. Acum li „s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut”, notează Evanghelistul. Dar în acel moment Hristos a dispărut, anume în pâine, după cum spun mulți exegeți biblici. Pâinea dinaintea lor nu mai era, în urma binecuvântării, o simplă mâncare făcută din făină de grâu, ci însuși Trupul Domnului. Iar Domnul rămâne în continuare în mijlocul lor, dar prezența Sa nu mai este una omenească, obișnuită, ci o prezență sacră și universală, totodată depășind timpul și spațiu. Imediat după descoperire, cei doi ucenici își fac un proces de conștiință, mirându-se ei înșiși de propria împietrire și în mijlocul nopții fac cale întoarsă către Ierusalim, vestindu-le celor unsprezece despre Înviere. Nu se mai tem de întuneric, fiindcă Lumina, Hristos însuși, este în ei.
A treia zi de Paște, fiind numită și „Marțea Albă” sau „Marțea Luminată”, este încărcată cu tradiții și superstiții pe care majoritatea românilor le respectă. De obicei, în sate, Marțea Luminată era o zi nelucrătoare, în care nu se făcea curățenie sau spălat. În multe zone rurale, femeile dăruiesc pasca rămasă de la Paște și vin roșu în amintirea celor trecuți în neființă. Astfel, în această zi se respectă și tradiția de a „întoarce” vizitele făcute în prima zi de Paște, iar ouăle sunt ciocnite „dos cu dos”. În Marțea Albă finii obișnuiesc să dăruiască nașilor nu doar pască, ci și colaci. În plus, se usucă și se sfărâmă Sfântul Agneț (pâinea de împărtășanie), care a fost sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com