Relațiile de înțelegere din interiorul familiei și sprijinul emoțional al familiei contează foarte mult pentru un adolescent, ajutându-l în propriile relații cu prietenii și cunoscuții. Capacitatea adolescenților de a empatiza, adică de a înțelege perspectivele și emoțiile celorlalți și de a fi atent la starea lor de spirit, este un factor important în relațiile pe care le dezvoltă cu cei din jur. Unele cercetări au arătat că adolescenții care au relații familiale mai sigure raportează niveluri mai ridicate de empatie pentru ceilalți.
Adolescenții care se bucură de sprijin emoțional în familie sunt mai empatici. Un studiu apărut în jurnalul Child Development, efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Virginia, a testat dacă relațiile familiale funcționale și de susținere a adolescenților la vârsta de 14 ani au legătură cu capacitatea lor de a oferi prietenilor lor sprijin empatic în adolescență și până la vârsta adultă timpurie.
Constatările au indicat faptul că sprijinul familiei (reflectat în relațiile de apropiere într-un mod echilibrat emoțional, coerent și valoros) prezice capacitatea adolescenților de a oferi mai departe sprijin empatic prietenilor lor apropiați. De asemenea, acești prieteni erau mai susceptibili să caute sprijin din partea adolescenților care aveau relații de familie sigure la începutul adolescenței. În timp ce relațiile familiale de calitate la vârsta de 14 ani au prezis o empatie mai mare cu colegii în adolescență, acei adolescenți care nu aveau relații familiale de calitate la începutul adolescenței au arătat un model de recuperare, crescându-și empatia față de prietenii apropiați pe măsură ce se dezvoltau.
Potrivit investigatorilor, descoperirile au arătat că adolescenții care erau în relații mai bune cu familia și se simțeau susținuți la vârsta de 14 ani au oferit un sprijin empatic mai mare prietenilor lor la vârstele de 16, 17 și 18 ani și au fost în mod constant capabili să ofere acest sprijin în timp.
Adolescenții care beneficiau de mai puțină susținere în cadrul familiei la vârsta de 14 ani au arătat un sprijin empatic mai scăzut pentru prieteni la începutul adolescenței, dar abilitățile lor empatice au crescut în timp. Prietenii buni au căutat și mai mult sprijin la adolescenții care se simțeau sprijiniți și apreciați de familie.
Descoperirile sugerează o asociere puternică între starea mentală a unui adolescent care se simte susținut de familie (sau perspectiva asupra relațiilor de atașament ca fiind una de suport) și dezvoltarea capacității lui de a oferi sprijin empatic prietenilor apropiați pe toată perioada de patru ani a adolescenței.
Investiția în calitatea relațiilor de familie ale adolescenților la începutul adolescenței poate fi importantă pentru construirea empatiei și a interacțiunilor pozitive cu semenii, afirmă cercetătorii. Programele de creștere a copilului, terapia de familie atunci când este necesar și intervențiile școlare care ajută adolescenții să se simtă în siguranță și susținuți în relațiile lor cu adulții — nu numai părinții, ci și profesori, mentori, rude — pot pregăti adolescenții să fie empatici și să își susțină la rândul lor prietenii când aceștia au nevoie.
Oamenii de știință recunosc mai multe limitări ale studiului. În primul rând, studiul a analizat prevederile de sprijin în rândul prietenilor apropiați, dar adolescenții pot avea motivații diferite pentru a oferi sprijin semenilor, cum ar fi sentimentul de obligație sau dorința de a fi priviți pozitiv de către cei din jur.
În plus, este, de asemenea, important să se afle în continuare dacă atașamentul adolescentului prezice un comportament bun și în alte contexte — de exemplu, cu alți colegi la școală sau cu viitorii lor copii. Cercetările viitoare ar putea lua în considerare alte surse potențiale de stabilitate a prieteniei, precum apropierea și încrederea, pentru a oferi o imagine mai completă a ajutorului pe care prietenii îl solicitau adolescenților care aveau parte de sprijinul familiei.
Ce pot face părinții pentru ca adolescentul să simte că are sprijinul familiei?
- Să-l încurajeze să-și exprime sentimentele și să nu-l certe, dacă anumite lucruri nu se potrivesc cu așteptările lor, ci să adreseze mai multe întrebări, cu blândețe, pentru a avea o imagine mai clară.
- Să îi amintească adolescentului că ei, ca părinți, sunt acolo pentru el și că se poate baza pe ei în orice situație.
- Să își facă timp să asculte ce are de spus adolescentul, să observe la ce este bun și să îl ajute cu lucruri practice: să îl învețe cum să fie organizat, cum să își stabilească scopuri și ce pași să facă pentru a le îndeplini.
- Să ţină cont de faptul că, de multe ori, opiniile lor nu vor coincide cu ale adolescentului și să nu uite că nu vor rezolva nimic dacă ridică tonul. Conflictele trebuie rezolvate cu tact, iar dacă părinții nu știu cum să le facă față, e bine să ceară și sfatul profesorilor copilului. (DOC.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
