La 28 iunie 1581 a ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania“, ultima și cea mai de seamă carte tipărită de diaconul Coresi. Coresi este originar din satul Cucuteni, judeţul Dâmboviţa. Și-a început activitatea tipografică la Târgovişte. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Braşov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Ţara Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipăriturile lui, apărute în mare parte la Brașov între 1556 şi 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească, importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau din Ţara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru evoluția și unificarea limbii române. Ele au stat la baza formării limbii române literare.
La 28 iunie 1651 a început Bătălia de la Beresteciko dintre Polonia și Ucraina, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea. Bătălia de la Beresteciko, localitate din ţinutul Volynia, s-a dat între cazacii zaporojeni răsculați, conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, ajutat de tătarii crimeeni aliați pe de o parte, și de cealaltă parte armata polono-lituaniană în frunte cu regele Ioan al II-lea Cazimir. Bătălia a durat din 28 până în 30 iunie 1651.
La 28 iunie 1871, la București s-a născut Ion D. Berindey, arhitect și urbanist. A frecventat pentru scurtă vreme cursurile Școlii de poduri și șosele, apoi a plecat la Paris, unde a frecventat cursurile arhitectului Duray. A urmat Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură, avându-i profesori pe Charles Girault, Honoré Daumet, Pierre Esquié (1889–1897). Cu diploma de arhitect oferită de guvernul francez, s-a întors în țară în același an și a devenit unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. A fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne, a fost ales vicepreședinte al Societății Arhitecților din București, i-a fost încredințată direcțiunea Expoziției Generale Române din 1906, fiind numit inspector general al lucrărilor din Câmpul Filaretului, când a fost înființat și Parcul Carol I. Pentru Expoziția Generală Română din 1906, a proiectat Pavilionul Casei Staadecker și Pavilionul Comisiunii Europene a Dunării. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de Berindey, care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al 20-lea: Palatul Culturii din Iași, Palatul Cantacuzino – actualul Muzeu Național „George Enescu”, Casa Assan din Piața Lahovary, Casa Ion Kalinderu, Vila Amiral Vasile Urseanu – acum Observatorul Astronomic, Hipodromul de la Băneasa etc. A decedat la 29 septembrie 1928, la București.
La 28 iunie 1883 Mihai Eminescu a fost arestat la Baia Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu. Lui Mihai Eminescu i s-a pus diagnosticul de nebun în vara lui 1883 pentru că încurca planurile secrete de alianță ale Regelui Carol I și ale elitei politice conservatoare și liberală, cu Austro-Ungaria și Germania. Eminescu, ca redactor șef la Timpul, publicația conservatorilor români, milita deschis împotriva unei alianțe cu Viena și pentru unirea Transilvaniei cu România, fiind implicat activ în conducerea Societății secrete Carpații, care se înarma pe ascuns și acționa pentru un război de eliberare în Ardeal. „Mai potoliți-l pe Eminescu!” – acesta a fost mesajul junimistului P.P. Carp, pe care îl transmitea de la Viena mentorului Junimii, Titu Maiorescu. Carp se afla la Viena pentru a stabili ultimele detalii ale unui acord secret cu Tripla Alianță (Austro-Ungaria, Germania si Italia), care a fost încheiat pe 18/30 octombrie 1883. Eminescu trebuia eliminat din presă și viața culturală a țării. Pentru poetul al cărui geniu era recunoscut de opinia publică, eliminarea din prim planul vieții politico-culturale era dificil de realizat, pur și simplu i s-a înscenat nebunia. În dimineața zilei fatidice de 28 iunie, soția lui Slavici, gazda lui Eminescu, i-a scris lui T. Maiorescu că acesta ar fi înnebunit. În aceeași zi, pe la ora 6:30, însoțit de ing. Simțion (un apropiat de-al său), Maiorescu s-a deplasat la ospiciul privat al doctorului Suțu (Soutzo) și a convenit cu acesta ca Eminescu să fie internat aici, pentru o lună de zile. Pentru a-l atrage în cursă, i-a scris un bilet, chemându-l să-i facă o vizită. Ajuns la Maiorescu, Eminescu a fost trimis, cu o birjă, acasă la ing. Simțion, sub pretextul transmiterii unui bilet. Aici a fost așteptat de haidamacii doctorului Suțu, urcat într-o dubă și dus la ospiciu. „Acolo, nu va mai fi gazetar, ci numai un biet smintit. Planul fusese îndeplinit cu succes. Gazetarul Eminescu era „ocrotit” într-o casă de sănătate.
La 28 iunie 1940 monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău a fost evacuat la Vaslui. Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. Inițial, s-a dorit ridicarea unui monument dedicat Unirii, dar până la urmă o comisie condusă de Pantelimon Halippa a decis că Basarabia avea nevoie de un simbol și Ștefan cel Mare. Era un ideal pentru basarabeni. Sculptorul Alexandru Plămădeală a fost desemnat să facă macheta, iar statuia pe care o avem astăzi în centrul Chișinăului este a treia variantă propusă de artist. Însă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt nu a stat prea mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat odată cu armata română și cu peste 200 de mii de basarabeni care au trecut Prutul. Până în 1942 a stat la Vaslui, după care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Arcului de Triumf, iar peste exact doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău. Însă, o comisie formată din reprezentanți deja ai Moldovei sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale, a decis readucerea, în anul 1945, a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, o discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost instalat în adâncul grădinii publice din Chișinău, pe atunci parcul Pușkin, iar o parte din însemnele sale au fost schimbate și denaturate. Acest fapt nu a redus, însă, din importanța și simbolismul monumentului lui Ștefan cel Mare.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com