Clipe de neuitat petrecute într-o atmosfera de bunătate, sinceritate și prietenie

8 08 F 4

În acest an, elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu au avut fericita ocazie de a petrece o săptămână de vis în perioade 29 iulie -5 august la Mănastirea Caraiman, județul Prahova — un colț de rai binecuvântat de Dumnezeu.  Ca de fiecare data, am fost primiți cu multă căldură sufletească și zâmbetul pe buze.  Am trăit aici într-o atmosfera de bunătate, sinceritate și prietenie.

Pe întreg parcursul perioadei de tabără am avut parte de un program educativ foarte bogat și interesant. Copiii au participat cu plăcere la diversele ateliere de cultură și artă, limbă și literatură română, istorie, culinarie, artă și creație, aflând și învățând multe lucruri noi și interesante. Cel mai distractiv moment a fost atelierul de artă culinară, unde copii singuri au preparat desertul tradițional românesc „Papanași”. Momente deosebite pentru copii au fost Ora de Spiritualitate, întâlnirea cu echipa de pompieri și cu jandarmeria montană unde au aflat și au învățat lucruri noi.

Deosebit de bogat și interesant a fost programul de excursii. Copii au vizitat Parcul Dimitrie Ghica, Peștera Ialomiței, Baza Peștera, lacul Bolboci, Parcul natural Bușteni, Cascada Urlătoare, au luat cunoștință de orașul Sinaia și Brașov, Castelul Peleș și Pelișor, Biserica Domnească (Sinaia), Piața Sfatului, Muzeul Județean de istorie Brașov, Strada Sforii Brașov, Cetatea Râșnov.

8 08 F 3

În tabără n-a lipsit nici distracția. Copiii au participat la diferite activități distractive de pictură tradițională pe linguri de lemn, desen arhitectural, activități recreative, campionat de volei și tenis, seară cultural distractivă și desigur focul de tabără.

Copiii, profesorii, coordonatorii și voluntarii au făcut cunoștință și s-au împrietenit cu semenii lor, români din alte țări.

8 08 F 5

Toți copiii au revenit acasă puțin obosiți dar plini de emoții pozitive, păstrând în memorie clipele minunate petrecute la Mănăstirea Caraiman”, se menționează în postarea pe Facebook a acestei instituții de învățământ.

Direcția Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu, copiii participanți la tabără, împreună cu părinții lor, aduc sincere și calde  mulțumiri Guvernului României, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, coordonatorilor DRP – doamnelor Felicia Crăciun și Aurelia Catrina, Consulatului General al României la Cernăuți, doamnei Aurica Bojescu, reprezentantă a Comunității Românești din Ucraina, personalului de la Tabăra Mănăstirea Caraiman, pentru organizarea, munca depusă, pentru posibilitatea oferită de a petrece clipe minunate alături de românii de pretutindeni și posibilitatea de a cunoaște mai profund istoria și cultura Neamului Românesc.

8 08 F 6

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий