La 8 septembrie 1504 a fost dezvelită la Florența (Italia) sculptura realizată de Michelangelo Buonarroti – David, care îl înfățișează pe eroul biblic David. David este o sculptură, capodoperă a Renaşterii, creată între 1501 şi 1504 de artistul italian Michelangelo. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eşecul altor sculptori. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praştia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Iniţial plasat în faţa clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell’Accademia din Florenţa pentru a fi ferită de intemperii şi acte de vandalism. O replică a statuii a fost amplasată în 1910 în Piazza della Signoria.
La 8 septembrie 1907 a încetat din viaţă Iosif Vulcan, poet, prozator şi dramaturg, coordonator al revistelor „Familia” şi „Şezătoarea”. Iosif Vulcan (1841-1907) a fost membru al Academiei Române. În februarie 1866, Iosif Vulcan a primit la sediul redacției revistei „Familia” de la un „privatist” de la Gimnaziul din Cernăuţi, o scrisoare însoțită de o poezie, „De-aș avea”, semnată Mihai Eminovici. Este încântat de poezia primită, permițându-și însă o modificare, și anume, romanizarea numelui tânărului poet, transformându-l din Eminovici în Eminescu. Din acest motiv, Iosif Vulcan este considerat „nașul literar” al celui mai mare poet român.
La 8 septembrie 1909, la Botoşani s-a născut Max Blecher, poet, prozator de factură expresionistă, numit de Eugen Ionescu „un Kafka român”. Tatăl său, Lazăr Blecher, proprietarul unei fabrici de sticlă și porțelanuri, își va trimite fiul la Paris, pentru a studia medicina. Din păcate, este nevoit să-și abandoneze studiile, din pricina unei boli cumplite, tuberculoză osoasă, localizată la coloană. Va fi internat în mai multe sanatorii din Franța și Elveția, experiență care devine subiect central în prozele sale. Durerile atroce îi vor încovoia trupul, dar spiritul va rămâne viu și curajos. A debutat cu versuri suprarealiste, placheta „Corp transparent” apărând în 1934, cu ajutorului lui Geo Bogza, devotat prieten care va contribui și la tipărirea celor trei romane – „Întâmplări din irealitatea imediată”, „Inimi cicatrizate” și „Vizuina luminată”, dintre care ultimul a apărut postum. Deși a scris atât de puțin, Blecher a avut parte de o receptare foarte bună din partea criticii, fiind comparat de Eugen Ionescu chiar cu Franz Kafka. Romanele sale au fost traduse în mai multe limbi, dar adevărata notorietate a lui Blecher va începe după 1990, când este redescoperit de scriitorii optzeciști. Cel mai important roman al său este „Inimi cicatrizate”, al cărui manuscris se află în arhiva Muzeului Național al Literaturii Române, roman care a devenit și subiectul unui film multi-premiat, cu același nume, realizat în 2016 de regizorul Radu Jude.
Din cauza bolii, care îl imobilizează la pat încă de la vârsta de 19 ani, scrisul său se concentrează asupra propriilor trăiri, a universului interior, pe care-l explorează prin viziuni, senzații, vise, halucinații, dezvăluindu-l într-o nemaipomenită complexitate. Blecher este un caz unic în literatura română, un scriitor care a transformat suferința cumplită în superbă literatură. Înainte de a muri, în casa sa din orașul Roman, și-a chemat mama și i-a spus: „Am trăit în 29 de ani mai mult decât alții în 100. Am călătorit, am văzut, am scris. Spune surorilor mele să-și trăiască, fără excese, dar să-și trăiască viața. Să umble pe propriile lor picioare. Să se plimbe unde sunt flori, să culeagă flori. De mine uitați. Și veți uita. E mai bine de plâns lângă un mormânt, decât de compătimit un suferind.” Max Blecher s-a stins din viață la 31 mai 1938.
La 8 septembrie 1926 a încetat din viaţă Vasile Bogrea, filolog şi lingvist, specialist în limbile clasice. A pus împreună cu Sextil Puşcariu, bazele Muzeului Limbii Române. A fost membru corespondent al Academiei Române. Vasile Bogrea s-a născut 26 septembrie 1881, în localitatea Târnauca de lângă Herţa. În prezent Şcoala de la Târnauca îi poartă numele. În faşa acestei instituţii de învăţământ a fost ridicat bustul poetului. Vasile Bogrea a scris aproape 300 de studii și articole referitoare la istoria limbii, lexicologie, etimologie, toponimie și antroponimie. Umanist de o vastă erudiție, a avut o pregătire temeinică și o vocație certă pentru filologia clasică. A fost, de asemenea, poet și traducător. Ca și istoric literar, a abordat istoria mai degrabă din perspectiva literaturilor clasice și a cercetărilor cărților populare, punând accentul și pe studiul folclorului și al literaturi românești vechi. A considerat că știința și învățământul sunt într-o strânsă legătură cu istoria, cultura și existența națională.
La 8 septembrie 2004, la Bucureşti a trecut la cele veşnice Dan Spătaru, unul dintre cei mai populari interpreţi de muzică uşoară din România, îndrăgit de românii de pretutindeni. La apusul vieţii sale, Dan Spătaru a cântat şi pentru românii nord-bucovineni pe scena Filarmonicii din Cernăuţi.
Dan George Spătaru, născut la 2 octombrie 1939 în localitatea Aliman, lângă Constanţa, a fost unul dintre cei mai prolifici cântăreți români de muzică ușoară. Marele succes i-au asigurat cântecele sale de neuitat „Ţărăncuţă, ţărăncuţă”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ţi şade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărţire”, „Oare, oare”, „Îţi pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile noastre”. Ilustrului cântăreţ român îi aparţine şi un rezultat trecut în Cartea Recordurilor. În 1967, participând la un festival internaţional în Cuba, el a fost aplaudat timp de 16 minute şi 19 secunde de 7 mii de spectatori.
Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie. Tatăl său cântase la vioară. Talentul lui Dan Spătaru a fost descoperit de Camelia Dăscălescu, care i-a şi dat lecţii de muzică. Odată, la o terasă l-a întâlnit pe compozitorul Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate șlagărele. Primul mare succes i-a adus cântecul „Măicuța mea» de Temistocle Popa.
Dan Spătaru, mai numit Alain Delon al României, aşa cum apare în filmul muzical româno-rus „Cântecele Marii” din 1971, a vrăjit inimile multor doamne şi domnişoare cu acea inflexiune inconfundabilă a vocii. Vorbind bine limba rusă şi având un succes fulminat pe teritoriul ex-sovietic, unde concerta în majoritatea provinciilor, Dan se îndrăgosteşte de actriţa Natalia Fateeva, un sex-simbol al cinematografiei ruse. S-au cunoscut la filmările pentru „Cântecele Marii”, iar ea la rândul ei a fost fermecată de Dan, chiar dacă era căsătorită cu un erou fizician-cosmonaut al URSS. Acesta din urmă, din gelozie, a venit chiar să-l ameninţe cu pistolul, iar ea ar fi fost la un pas să divorţeze pentru Dan.
În anul 1972 Dan Spătaru o cunoaște pe viitoarea sa soție, Sida, la „Teatrul Fantasio” din Constanţa prin intermediul marelui actor de comedie Jean Constantin. S-au căsătorit în anul 1974 și au avut un copil, Dana. După mărturiile soției sale, Sida, Dan Spătaru a fost „familist convins” și „un model de tătic”.
Dan Spătaru a creat melodii celebre cu valoare de simbol: marea, pescăruşii, chitarele, podgoria dobrogeană, şcolarii, fanfara, dragostea, Dunărea, despărţirea şi apoi uitarea… A descris poate cel mai bine esenţialitatea românească, acest univers afectiv, un element ce dărâma orice zid dintre public şi scenă. Se alătură astfel unei generaţii europene de artişti, lângă Adamo şi Gianni Morandi. Ca interpret, compozitor şi autor al versurilor, Dan Spătaru compunea aproape în totalitate melodii uşor de fredonat, ce repede deveneau hit-uri.
Repertoriul lui Dan Spătaru constituie posteritatea-simbol a cântecului magic, ce conţine în el basmul copilăriei, începând de la mamă, şi continuând cu mitul Cosânzenei şi al Zburătorului, sub formă de basm muzical.
Dan Spătaru s-a stins în urma unui infarct în dimineața de 8 septembrie 2004. Peste zece mii de oameni au fost prezenți la înmormântarea sa. Doru Spătaru, vărul lui Dan Spătaru, a mărturisit apoi într-un interviu că, înainte cu o zi, 7 septembrie, Dan Spătaru a dorit să meargă prin tot Bucureștiul, prin zonele în care avusese concerte, presimțindu-și moartea. Cineva a spus pe bună dreptate că fără Dan Spătaru timpul pare să aibă ipoteze ilogice.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com