Ucraina așteaptă să primească de la americani rachete Tomahawk, capabile să lovească la distanță mare. O astfel de speranță a exprimat-o analistul militar Oleksii Ghetman la „Radio Ucraina”.
Ghetman nu a exclus posibilitatea ca ucrainenii să afle despre furnizarea rachetelor Tomahawk de către SUA abia când acestea vor începe să fie folosite în practică de apărătorii ucraineni. El a reamintit cum a fost și cu sistemele „Patriot”, când toți au aflat public că sistemele sunt în Ucraina, după ce au doborât prima țintă. Ghetman a adăugat că el consideră acest lucru corect, deoarece așa trebuie să fie în timp de război. „De aceea sperăm că această decizie a fost deja luată și că în următoarele luni, până la Anul Nou, aceste rachete ar trebui să fie deja la noi. Sperăm”, a adăugat analistul militar.
Reamintim, Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat disponibilitatea de a trimite rachete Tomahawk Ucrainei, dacă Rusia va continua războiul împotriva Ucrainei. Între timp, furnizarea rachetelor „Tomahawk” către Ucraina provoacă îngrijorare la Moscova, transmite TSN.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
