Regiunea Cernăuți s-a alăturat efortului de ajutor pentru Odesa, unde au apărut probleme cu electricitatea și apa în urma bombardamentelor.
Șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparianiuk, a anunțat pe pagina sa de Facebook că sprijinul pentru Odesa va continua atât timp cât va fi necesar. „Bucovina nu rămâne indiferentă la necazul care a apărut în Odesa ca urmare a atacurilor rusești asupra infrastructurii civile, în special asupra sistemului energetic. Sub coordonarea Oficiului Președintelui și la apelul AMR Cernăuți, comunitățile și mediul de afaceri din Bucovina s-au unit rapid pentru a-i sprijini pe locuitorii Odesei în aceste momente dificile. Astăzi, Odesa a primit deja 20 de tone de apă potabilă îmbuteliată din regiunea noastră”, a scris Ruslan Zaparianiuk.
Reamintim că rușii atacă masiv sistemul energetic din regiunea Odesa pentru a treia zi consecutiv. O mare parte din orașul Odesa este în prezent fără curent electric. Totodată, furnizorul de energie a transmis că alimentarea cu curent electric este restabilită treptat.
Atacul masiv asupra sistemului energetic din regiunea Odesa a început vineri seara. Sâmbătă dimineață, toate stațiile de tracțiune din oraș au rămas fără electricitate, iar circulația tramvaielor și troleibuzelor a fost temporar suspendată.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
