La 18 decembrie 1737 s-a stins din viaţă Antonio Stradivari (cunoscut și ca Stradivarius), vestit lutier, un creator italian de instrumente muzicale cu coarde, în special viori, rămase celebre până astăzi. Antonio Stradivari (1644-1737) a făurit aproximativ 1.100 instrumente din care circa 600 au rămas cunoscute astăzi. A construit în atelierul său din Cremona viori, viole, violoncele, chitare dar și o harpă, actualmente aflată în proprietatea Academiei de muzică din Neapole, Italia. Instrumentele sale sunt, pe lângă sunetul deosebit și rareori egalat, o investiție financiară foarte bună. În ultimii 40 de ani prețul instrumentelor semnate Stradivarius a crescut de peste 200 de ori, ajungându-se astăzi a fi estimate la 6-7 milioane de Euro per instrument (ceea ce ar însemna circa de 500 de ori greutatea lor în aur), și sunt în continuă creștere.
La 20 decembrie 1768, în satul Roşieşti, judetul Vaslui, s-a născut Veniamin Costache, Mitropolit al Moldovei (18 martie 1803-18 ianuarie 1842). A dobândit primele cunostinţe în casa părintească de la un dascăl grec, după care a urmat pentru scurt timp cursurile şcolii de la Trei Ierarhi din Iaşi. În 1783 sau 1784 a fost calugarit la Huşi sub numele de Veniamin de către episcopul Iacob Stamati; hirotonit diacon (1786), apoi ieromonah şi numit mare ecleşiarh al catedralei mitropolitane din Iaşi (1788), devine arhimandrit şi egumen la mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi (1789). Episcop de Huşi (1792-1796), episcop de Roman (1796-1803), mitropolit al Moldovei timp de 40 de ani (1803-1842, cu două întreruperi între 1807-1812 şi 1821-1822, atunci cînd devine caimacam). A fost preşedinte al Divanului ţării şi al Adunării Obşteşti instituită de Regulamentul Organic, la a cărui redactare a participat. Ca unul dintre marii cărturari ai timpului, s-a preocupat de organizarea învățământului din Moldova, fiind un restaurator şi un îndrumător al şcolilor bisericeşti şi laice din ţară. Din iniţiativa sa au fost înfiinţate următoarele şcoli: Seminarul de la Socola (1803); două şcoli pentru călugăriţe şi fete la mănăstirea Agapia (1803); o şcoală de cantori bisericeşti la Iaşi (1805); Şcoala de „începătoare» (elementară) de la Sfinții Trei Ierarhi din Iaşi cu predare în limba română (1824). În 1833 a pus piatra de temelie a catedralei mitropolitane din Iaşi, ale cărei lucrări au fost întrerupte în 1842, fiind reluate apoi abia în 1880-1887. În 1834, mitropolitul Costache şi Gheorghe Asachi au reuşit să deschidă la Iaşi prima şcoală pentru fetele orăşenilor. Începând cu 1832, cei doi s-au ocupat de înfiinţarea unor şcoli ţinutale (peste 12) în diferite oraşe ale Moldovei: la Roman, Huşi, Botoşani, Bârlad, Galaţi, Focşani, Bacău, Piatra Neamţ etc. În 1841, ca urmare a demersurilor făcute de Costache şi Gheorghe Asachi s-a deschis la Iaşi prima şcoală de arte şi meserii din Moldova, dotată cu şase ateliere, cu specialişti din Transilvania şi Moravia. În cursul păstoririi sale s-a preocupat şi de înfiinţarea unor şcoli săteşti, precum şi de trimiterea la studii peste hotare a unor tineri înzestraţi. În 1807, din iniţiativa sa a fost refăcută vechea tipografie mitropolitană din Iaşi şi a fost înfiinţată o alta la mănăstirea Neamţ în care au fost tipărite circa 130 de cărţi. La îndemnul şi cu cheltuiala sa au fost tipărite peste 100 de cărţi, multe traduse de el însuşi din literatura greacă patristică şi post-patristică, precum: Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul (Iaşi, 1806), Tâlcuirea celor şapte Taine (Iaşi, 1807), Vieţile Sfinţilor după Sfântul Dimitrie al Rostovului, Istoria Scripturii Vechiului Testament (Iaşi, 1824), Istoria Scripturii cei nouă, 2 vol. (Iaşi, 1824) etc.
Mitropolitul Veniamin Costache a avut şi o activitate social-pastorală intensă şi a lăsat întreaga sa avere în scopuri social-umanitare. În ianuarie 1842, în urma unor divergenţe cu domnul Mihail Sturdza, s-a retras din scaunul mitropolitan, stabilindu-se la mănăstirea Slatina, unde a rămas până la moarte. A fost înmormântat în biserica mănăstirii, iar în 1886 osemintele i-au fost aşezate în catedrala mitropolitană din Iaşi.
La 18 decembrie 1915 s-a născut Vintilă Horia (Horia Caftangioglu), scriitor român din exil, autor al romanului „Dieu est né en exil”, pentru care a primit premiul Goncourt în 1960 („Mai sus de miazănoapte”). În februarie 1946 a fost condamnat în România (de Tribunalul Poporului) la muncă silnică pe viaţă. Vintilă Horia a trăit, succesiv, în Italia, Argentina, Spania, Franţa, din nou în Spania. A combinat o viziune universală (cu referințe clasice și creștine) cu o profundă mândrie a originii românești, căutând să lege istoria și spiritul românilor de un patrimoniu cultural european mai larg. A fost un gânditor profund, interesat de mit, istorie, religie (ortodoxie) și sensul existenței, adaptându-și stilul la fiecare domeniu (eseu, roman, poezie). A decedat la 4 aprilie 1992 la Villalba, în Spania.
În ziua de 18 decembrie a anului 1922, la Dayton în SUA a fost efectuat primul zbor de încercare cu elicopterul conceput şi realizat de inginerul american de origine română George de Bothezat (Gheorghe Botezatu). George de Bithezat (1882-1940) a fost şi un om de afaceri şi cunoscut pentru contribuțiile sale de pionierat din domeniul elicopterelor. Gheorghe Botezatu a realizat în studiile pe care le-a făcut privind traseele Pământ — Lună — Pământ, o mulțime de variante a traiectoriilor posibile de urmat. Cu mult mai târziu, aceste calcule au fost luate în considerare cu ocazia Programului Apollo (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth), de cercetare a spaţiului cosmic. Gheorghe Botezatu s-a născut în Gubernia Basarabia, la 7 iunie 1882. A urmat cursurile liceale din Chişinău, după care s-a înscris la Facultatea de Științe Naturale din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. În perioada 1902-1908 este student la Institutul Politehnic din Harkiv, devenind inginer. Urmează în perioada 1908-1909 studii postuniversitare la Universitatea Gottingen și Universitatea Humboldt din Berlin. A plecat, în anul 1910, la Paris, unde-și ia doctoratul la Sorbona în 1911. Este recunoscut ca fiind primul om care a făcut un astfel de studiu în domeniul aviaţiei. În perioada 1911-1916 ține cursuri de mecanică teoretică, aerodinamică la Colegiul Militar de Aviație și la Facultatea de Construcții Navale din cadrul Institutului Politehnic Petrograd. Proiectează și construiește în 1917 un avion cu stabilitate absolută pe care îl testează în zbor. Sistemul Botezatu avea în compunere un sistem giroscopic de control reprezentând prima formă de pilot automat din aviație. În perioada 1917-1918 este director al laboratoarelor de aerodinamică din Odesa, consultant științific la Ministerul de Război și la Ministerul Educației din Rusia.
După ce primește invitația de a lucra în SUA, în mai 1918 părăsește Petrogradul bolşevizat și, cu ajutorul personalului diplomatic american, ajunge la Murmansk de unde părăsește ilegal Rusia. Devine director al Laboratorului de Aerodinamică și profesor la Universitatea din Dayton, Ohio. Lucrează ca expert în aerodinamică la Comitetul Național Consultativ pentru Aeronautică (NACA) din Washington. În 1921 a semnat un contract cu armata SUA prin care a primit un salariu anual de 10.000 dolari și 200.000 dolari pentru construcția unui elicopter experimental. În 1922 elicopterul este construit în secret la Centrul de Aviație de la Dayton cu toate că piloții de încercare au zburat cu elicopterul pe deasupra hangarului unde se făceau cercetările.
Elicopterul a zburat de mai multe ori la altitudine mică și pe distanțe scurte. Prima dată a zburat în 18 decembrie 1922 când s-a menținut în aer la o înălțime de 1,8 metri timp de un minut și 42 secunde. Următorul zbor a fost în 19 ianuarie 1923 când a avut la bord două persoane și s-a ridicat până la înălțimea de 1,22 metri. La 23 februarie 1923 elicopterul s-a menținut în aer timp la înălțimea de 4,5 metri timp de 2 minute și 45 secunde. Din cauza costurilor mari, zborurile experimentale au fost sistate. Muzeul Național al Aerului și al Spațiului din Washington expune și astăzi părți din elicopterul său.
La 18 decembrie 1925 s-a născut compozitorul Vasile Veselovski. Vasile Veselovski a fost un compozitor de muzică ușoară remarcabil, autor al unor șlagăre precum „Strada Speranței”, „Fluierând pe stradă” și „Merit eu”. A colaborat strâns cu Mihai Maximilian și alți textieri, realizând peste 200 de cântece și peste 50 de spectacole de revistă. A lucrat cu peste 130 de soliști, printre care Doina Badea, Corina Chiriac și Aurelian Andreescu, influențând profund muzica ușoară românească și cultura populară a secolului XX.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com