,,Jertfe românești pe altarul unei ideologii funeste”
În partea a treia a Cărții Durerii sunt incluse numele a 286 de martiri, născuți în fostele județe Cernăuți, Dorohoi, Hotin, Rădăuți și Storojineț ale României; în orașele București, Cernăuți Viena, Vinnyțea; în Franța și Rusia. În numărul martirilor au intrat 260 de români, 16 evrei, 6 ucraineni, doi nemți, un francez și un rus. Sub securea dezmățului bolșevic au căzut 250 de bărbați și 36 de femei. Persoanele condamnate de către organele pseudojudiciare sovietice la munci silnice au primit de la 3 până la 25 de ani de privare a libertății. Osândiții au fost întemnițați în lagărele morții din Vorkuta, Sverdlovsk, Novosibirsk, Tomsk, Norilsk, Krasnoiarsk, Irkutsk, Karaganda, Republica Komi.
În numărul martirilor se găsesc 229 de țărani, 12 muncitori, 11 funcționari, 11 negustori, trei moșieri, doi contabili, doi croitori, doi fierari, doi ofițeri, doi profesori școlari, un agent fiscal, un brutar, un bucătar, un diacon, un farmacist, un fost gardian public, un muzician și un pădurar. 191 de osândiți aveau studii primare, 24 – studii medii incomplete, 13 – studii medii, 5 – studii superioare, 52 de persecutați nu știau carte. În rândul osândiților a intrat și un elev de liceu.
Lista celor condamnați este compusă din 94 de persoane care au trecut ilegal frontiera, 27 de oameni au încercat s-o treacă în mod ilegal, 20 de osândiți nimeresc în rândurile ,,elementelor care prezintă un pericol social”, 9 martiri în perioada interbelică au fost membri ai unor ,,partide contrarevoluționare din România”, 11 persoane vor fi învinuite de către zbirii regimului totalitar de ,,activitate de spionaj”, 46 de persoane sunt condamnate ,,pentru trădarea patriei sovietice”, doi oameni vor fi acuzați de ,,colaboraționism cu ocupanții români”, 20 de martiri au fost pedepsiți ,,pentru agitație antisovietică”, 35 — ,,pentru activitate subversivă”, patru — ,,pentru lupta-i activă împotriva mișcării revoluționare”, trei — ,,pentru nedenunțare”, patru — ,,pentru complicitate la trecerea ilegală a frontierei”, trei – pentru faptul că ,,erau rude cu trădătorii patriei socialiste”, doi — ,,pentru activitate ostilă”, doi – pentru faptul că în perioada interbelică au fost ,,agenți ai securității și jandarmeriei române”. Un martir a nimerit în fioroasele cazemate bolșevice ,,pentru activitate teroristă”, altul – pentru faptul că a devenit ,,prizonier de război”, al treilea — ,,pentru abuz de încredere”, al patrulea – pentru faptul că în perioada interbelică a deținut postul de primar al unei comune din Ținutul Herței.
Reieșind din statistica indicată, se poate de menționat că majoritatea osândiților o constituie condamnații pentru trecerea ilegală a frontierei sovieto-române, ,,pentru trădarea patriei socialiste”, ,,pentru activitate subversivă”, ,,pentru agitație antisovietică”, pentru încercarea de a trece frontiera sovieto-română în mod ilegal. Care-s motivele ce stau la baza acestor acțiuni? Motivele au fost următoarele. În anul 1939 și în prima jumătate a anului 1940, unii locuitori ai Ținutului Herța și nordului Bucovinei sunt încadrați în rândurile Armatei Române. După 28 iunie 1940, fiind lăsați la vatră sau primind concediu de scurtă durată, ei porneau spre localitățile din care au fost chemați sub drapel și unde îi așteptau părinții, frații, surorile, soțiile și copiii lor. Nimereau în mâinile grănicerilor staliniști și erau condamnați la diferite termene de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei sovietice. Alții, în timpul amplasării frontierei sovieto-române, se aflau la muncă în interiorul României. Dorind să revină la casele lor, care se găseau pe teritoriile ocupate de unitățile sovietice, erau reținuți de grănicerii comuniști și întemnițați în lagărele morții din fostul imperiu bolșevic. A treia categorie de osândiți ,,pentru trecerea ilegală a frontierei” o constituiau țăranii, loturile de pământ ale cărora au intrat în Uniunea Sovietică. Ei treceau hotarul, instalat de mâna veneticului, pentru a culege roada de pe ogoarele însămânțate în primăvară și, fiind arestați, se trezeau în fioroasele cazemate comuniste.
Dorind să scape de odiosul regim stalinist, instaurat pe meleagurile voievodale, românii din Ținutul Herța, nordul Bucovinei și nordul Basarabiei fugeau peste frontiera, care a despărțit frate de frate, soră de soră, părinți de copii. Treceau în Patria-mamă, în Țara luminii și libertății. Spre finele anului 1940 și începutul lui 1941, această trecere capătă un caracter de masă. Bunăoară, în noaptea de 13 spre 14 octombrie 1940, în România au trecut 17 tineri din satele herțene. Peste patru zile, în toiul nopții de 18 spre 19 octombrie, lângă hotarul instalat de venetici și-au făcut apariția încă 14 tineri, în componența cărora se aflau șase fete. În seara zilei de 17 noiembrie același an, un grup de locuitori din regiunea Cernăuți, constituind peste 80 de oameni, s-a îndreptat către frontiera sovieto-română, pe care au trecut-o lângă localitatea Probotești din raionul Herța. Ajungând pe teritoriul României, au desfășurat Tricolorul, apucând drumul în direcția Dorohoiului.
Trebuie de menționat că în dimineața zilei de 8 februarie 1941, spre frontiera sovieto-română s-a îndreptat un grup de locuitori din satele fostului raion Hliboca, numărând peste 40 de oameni. Lângă localitatea Tereblecea, pământenii noștri vor fi întâmpinați de grănicerii staliniști, care au deschis foc asupra coloanei pașnice a românilor.
În urma cercetărilor întreprinse de membrii Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, au fost identificați 11 martiri, condamnați la moarte de către organele de represalii ale dictaturii staliniste. Numele lor se află în partea a treia a Cărții Durerii.
Dintre acești 286 de martiri, incluși în recenta carte, 219 oameni s-au născut în fostul județ Dorohoi al României. Astfel, 26 au văzut lumina zilei în localitatea Horbova, 21 – în Târnauca, 15 – în Hreațca, câte 14 – în Lucovița-Slobozia, Lunca, Mihoreni și Pasat, 12 – în Herța, 11 – în Godinești, câte 9 – în Culiceni, Mogoșești și Proboteștri, câte 8 – în Movila și Pilipăuți, câte șase – în Buda Mare și Molnița, câte 4 – în Becești și Buda Mică, 3 – în Țânteni, câte 2 – în Fundoaia, Ștreanga și Văleni, câte unul – în Bănceni, Cotu Boian, Darabani, Fundu Herței, Ibănești și Mamornița.
Din fostul județ Cernăuți al României, în partea a treia a Cărții Durerii se găsesc biografiile a 44 de martiri. Bunăoară, din localitatea Ostrița au fost incluși 19 osândiți, din Mahala – 15, din Voloca – 3, din Ceahor și Mamornița – câte 2, din Lucovița, Țureni și Valea Cosminului – câte unul.
În paginile cărții se află numele a 11 persecutați din fostul județ Rădăuți al României. Așa dar, localitatea Poieni-Bucovina e prezentă cu 8 martiri, Tereblecea – cu doi și Panțâri – cu unul.
Din fostul județ Hotin al României în recenta carte se află 4 condamnați: câte unul din localitățile Fetești, Hotin, Marșinți și Tărăsăuți.
Din fostul județ Storojineț al României este inclus un persecutat, care a trăit în localitatea Hliboca.
Mihai Oprea a venit pe lume în municipiul București, Ghenrih Golder și Dumitru Voitanovici – în orașul Cernăuți, Gherhard Margulis – în orașul Viena, Raisa Kaț – în orașul Vinnyțea, Jan Eglof – în Franța, Alexandru Usanov – în Rusia.
Dintre cei 286 de osândiți, aflați în partea a treia a Cărții Durerii, conform datelor care au intrat în posesia Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți, în lagărele staliniste din fosta Uniune Sovietică au murit 65 de martiri. Datorită informațiilor păstrate în documentele de arhivă, din aceste lagăre ale morții au avut fericirea să se întoarcă la baștină doar cinci supraviețuitori.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com