La 27 decembrie 1806 Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia. Constantin Ipsilanti (1760-1816) a fost domn în Moldova: 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie – noiembrie 1806 și în Muntenia : 1 septembrie 1802 – august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 și 8-28 august 1807. A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească. După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul, a fost însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie — noiembrie 1806). Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816.
La 27 decembrie 1816, la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română – „Mirtil şi Hloe”, pastorală într-un act. Gheorghe Asachi (născut 1 martie 1788, la Herţa – decedat la 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, a fost şi un deschizător de drumuri. Una dintre cele mai importante realizări ale lui Gheorghe Asachi a fost primul spectacol de teatru, jucat de români în limba româna. Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816, când a fost pusă în scenă pastorala „Mirtil şi Hloe” după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian.
Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma şi adaptat la realităţile din Moldova. În istoria teatrului românesc se menţionează: „Acesta înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzând mâna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tâlc”.
În „Procuvântarea” la ediţia din 1850 a piesei, Gheorghe Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.
La premiera din 1816 a piesei „Mirtil şi Hloe” actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti. Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi.
La 27 decembrie 1897 s-a născut Tudor Vianu, poet, estetician şi filozof român, membru al Academiei Române. Tudor Vianu (1897-1964) a fost director general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Naţional din Bucureşti. A scris studii de estetică şi stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc şi universal în lucrările sale de referinţă „Arta şi frumosul” şi „Arta prozatorilor români”.
La 27 decembrie 1917, în Bolgrad, Basarabia, s-a născut Alexandru Cișmigiu, inginer, arhitect, profesor, om de știință basarabean, recunoscut pe plan internațional. A fost student al Școlii Politehnice din București, Facultatea de Construcții, devenind diplomat Cum Laude în 1944, după care a luptat pe front ca ofițer al Regimentului 3 Artilerie Grea Galați, cu care a traversat Ungaria și Cehoslovacia, fiind decorat pentru fapte de arme. Ca inginer a avut o activitate de peste 50 de ani; realizările sale profesionale se încadrează în câteva direcții principale: expertizarea și consolidarea construcțiilor; proiectarea de construcții civile și industriale, unde s-a remarcat ca promotor al betonului armat cu armătură rigidă (BAR) și zidăria cu inimă armată (ZIA); a lucrat în cadrul unor echipe pluridisciplinare de arheologi, arhitecți restauratori, ingineri și pictori la consolidarea monumentelor istorice; în cercetarea științifică, în unele domenii ale ingineriei seismice. A scris lucrările Teoria materialelor compozite, Ductilitatea energetică, Proiectarea pe baza conceptului de SET, iar împreună cu inginerul Mihai Popovici a scris cartea Beton armat cu oțel rigid cu aplicație la proiectarea construcțiilor înalte. A proiectat, alături de arhitecți și ingineri în cadrul Institutului Proiect București și al Institutului Carpați, construcții ca Teatrul Național, Sala Palatului, cinematografe cu structura acoperișului din beton precomprimat, blocuri de locuințe (printre care blocul Unic, cu un parter special cu stâlpi in V, din beton armat cu armătură rigidă), clădiri de locuințe cu planșee monolite, cum ar fi complexul de locuințe colective din Calea Griviței, Bd. Duca, Str. Petre Poni, la care au fost folosite pentru prima dată diafragme antiseismice din beton armat, zidărie armată și zidărie complexă. A fost numit expert UNESCO (1969, 1970, 1972) pentru probleme de teorie, zonare seismică, prescripții, consolidarea clădirilor avariate și proiectarea clădirilor noi. A fost membru al Uniunii Arhitecților din România din 1960, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice până în anul 2000, în cadrul căreia a activat ca șef al Secției de inginerie. Activitatea didactică a început-o în 1949 în cadrul Institutului de Construcții București, ca asistent la cursul de Rezistența Materialelor. A creat o școală, formând constructori și arhitecți de valoare din 35 de generații de studenți. A decedat la 23 februarie 2005, la București.
La 27 decembrie 1950, în satul Miciurin, raionul Drochia, s-a născut Alexandru Lozanciuc, interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. Absolvă Colegiul muzical „Ştefan Neaga” în anul 1976, clasa profesoarei Galina Sandul. A fost invitat să cânte în Ansamblul „Moldoveneasca”, condus de Roza Lâsaia şi Simion Mâsoi. Apoi au urmat turnee în Germania, Polonia, Cehoslovacia etc. Profesoara sa G. Sandul insista ca Lozanciuc să meargă la Institutul de Arte să studieze canto de operă, unde mai pui că de la o vreme încoace, acesta era şi visul tânărului interpret — să studieze în clasa Tamarei Ciobanu. Visul devine realitate, pe parcursul anilor 1976-1981 studiază canto la Institutul de Arte „G. Muzicescu” de la Chișinău în clasa cântăreței Tamara Ciobanu. În anul 1976 pleacă la Festivalul internaţional de muzica ușoară de la Berlin de unde se întoarce cu un trofeu important. Începând din anul 1981 şi până în anul 1992 este solist al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii de la Chișinău. În acelaşi timp a început să-şi caute propriul stil, l-au ajutat în acest sens Iu. Filip şi G. Mustea, astfel au apărut şlagărele „Lăcrimioara-n primăvară”, „O, pălărie”, „Noroc”. În anul 1982 participă la Concursul de muzica uşoară de la Soci, de unde se întoarce învingător. Compozitorul ucrainean Marian Godenco a compus pentru el 6 cântece, pe care interpretul le-a inclus în repertoriul său. Dintre interpreţii autohtoni colaborează de mai mulţi ani cu Anastasia Lazariuc. A cântat pe versurile lui Iu. Filip, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru şi Simion Ghimpu. Alexandru Lozanciuc are multe înregistrări la Radiodiodifuziunea şi Televiziunea naţională de la Chișinău, pe parcursul anilor a susţinut numeroase concerte, şase concerte solo, a fost protagonistul a cinci filme muzicale, a avut turnee internaţionale în Japonia, SUA şi Europa.
A scris romanul autobiografic „Taina destinului” în două volume, dedicat memoriei Tamarei Ciobanu (Chișinău, 1997). În anul 2010 a lansat un CD MP3, care include 150 de melodii, dintre care 12 în primă audiţie. Odată cu CD-ul, al 14-lea din cariera sa artistică, Alexandru Lozanciuc a editat şi o carte cu poezii – albumul şi cartea au titlul „Megaplan din viaţa mea: cântecul şi dragostea”. În anul 1990 i s-a conferit titlul onorific Artist Emerit din Republica Moldova, iar în anul 1993 a fost decorat cu medalia Meritul Civic, este cavaler al „Ordinului Republicii” Moldova – 2000.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com