Chestiunile teritoriale, asupra cărora Ucraina și Rusia au viziuni complet diferite, nu pot fi soluționate doar de către grupurile tehnice de negociatori. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a explicat că o întâlnire cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este indispensabilă, deoarece fără o discuție la nivel de lideri va fi imposibil să se ajungă la un acord privind teritoriile.
Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat pentru Radio Cehia. Zelenski a precizat că Ucraina rămâne deschisă negocierilor cu participarea Rusiei și a Statelor Unite, subliniind însă că Europa trebuie să fie prezentă în etapele cheie. „Fără un contact direct la nivelul liderilor, va fi imposibil să se cadă de acord asupra chestiunilor teritoriale”, a afirmat președintele ucrainean.
Zelenski a adăugat că Ucraina mizează pe garanții de securitate atât din partea Statelor Unite, cât și a Europei, precum și pe progrese în direcția aderării la Uniunea Europeană. Aceste elemente fac parte dintr-un plan mai amplu, un program în 20 de puncte pentru încetarea războiului, care include și un pachet masiv pentru reconstrucție.
Deși anul 2027 a fost menționat ca țintă dorită pentru aderarea Ucrainei la UE, Zelenski a precizat că deciziile finale vor depinde de consensul partenerilor internaționali și de ratificarea în parlamentele naționale.
Reamintim că, pe 28 ianuarie, Iuri Ușakov, asistentul președintelui Federației Ruse pentru politică externă, a declarat că Zelenski ar putea veni la Moscova dacă este dispus să se întâlnească cu dictatorul rus, dând asigurări că partea rusă îi va garanta securitatea. Totuși, Volodymyr Zelenski a exclus categoric posibilitatea unor negocieri directe cu Putin pe teritoriul Rusiei sau al Belarusului. Conform acestuia, invitația la Moscova este doar un joc politic al celor care, în realitate, nu doresc să negocieze sfârșitul războiului, comunică TSN.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
