La 13 februarie 1849 delegaţia adunării românilor de la Sibiu, Transilvania, condusă de episcopul ortodox Andrei Șaguna, prezintă împăratului austriac Petiţia generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina. Documentul revendica, în principal, recunoaşterea naţiunii române în cadrul Imperiului austriac. Petiţiunea cerea unirea românilor într-un stat de sine stătător, cu o administraţie naţională care să decidă în problemele politice, folosirea limbii române în administraţie, totul sub umbrela Imperiului Habsburgic. De asemenea, românii transilvăneni mai solicitau şi un reprezentant pe lângă guvernul imperial, pentru a reprezenta interesele românilor la Viena şi organizarea unui congres al tuturor românilor.
Mitropolitul Andrei Șaguna (1809-1873) a militat pentru drepturile românilor din Transilvania, printre acţiunile sale numărându-se înfiinţarea Tipografiei eparhiale din Sibiu (1850), înfiinţarea Gimnaziului Românesc din Brașov în 1851, dar şi al Seminarului Andreian. A fost membru de onoare al Academiei Române.
La 13 februarie 1880, la Iași, s-a născut Dimitrie Gusti, filosof, estetician şi sociolog recunoscut pe plan internaţional. Dimitrie Gusti a fost membru al Academiei Române din 1919, președintele Academiei Române (1944 – 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București. Dimitrie Gusti est considerat a fi creatorul sociologiei românești. A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 – 1948). A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 – 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 – 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice(1947 – 1948). A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936). În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 – 1943) și „Sociologie românească” (1936 – 1944). După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS și a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale. A fost membru al unei loji masonice din Iași. A decedat la 30 octombrie 1955, la București.
La 13 februarie 1883 a murit compozitorul și dramaturgul Richard Wagner. Richard Wagner s-a născut la Leipzig într-o familie de actori. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător». După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 — premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător» sau „Vasul fantomă», 1841 — prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică. Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția», 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului», 1850), Oper und Drama („Opera și drama», 1851). Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală.
În ziua de 13 februarie 1895 s-a stins din viaţă Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu, preot, poet şi prozator (1823-1895). Iraclie Porumbescu a fost unul dintre primii scriitori români din Bucovina. El a colaborat la periodicele „Albina Românească”, editată de Gheorghe Asachi la Iaşi, „Bucovina” (Cernăuți), „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” (Braşov), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Românul” (București), „Zimbrul” (Iași), „Fântâna Blanduziei” (București) ș.a. Se remarcă în calitate de autor de versuri (balade, poezii patriotice), proză, schițe, prelucrare a unor legende istorice sau amintiri. Pe lângă culegerea de folclor, el scrie balade după model folcloric („Anița”), prelucrează legende din popor („Ieremie Movilă și sihastrul sau Altariul mânăstirii Sucevița”) sau evocă obiceiuri legate de îndeletnicirile sătești („Stâna”). În poeziile sale patriotice, el exaltă originea latină a neamului, elogiază unii luptători români din Revoluția de la 1848 sau își exprimă compasiunea pentru cei loviți de soartă. În zilele noastre, în curtea Bisericii Nașterea Maicii Domnului din Boian, sat în care a fost un timp duhovnic, i s-a ridicat un bust (sculptor Cristi Botă, originar din această localitate).
La 13 februarie 1935, în localitatea Zaim, Tighina, s-a născut Petru Cărare, poet, prozator, publicist și dramaturg din Republica Moldova, cunoscut în special ca scriitor pentru copii, dar și ca autor de parodii și epigrame. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Școlii Centrale Comsomoliste din Moscova (1956) și Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură „Maksim Gorki” din Moscova (1969). După absolvire, a fost redactor de poezie și proză la Editura Școala Sovietică, apoi foiletonist la noua publicație, „Chipăruș”. A debutat cu versuri lirice și satirice: „O călătorie prin rai”, „Seară de vară”, „O, leliță” etc., în ziarul „Tinerimea Moldovei” (1954) și editorial în 1959 cu traducerea „Poezii” de Heinrich Heine. În același an Uniunea Scriitorilor a propus spre editare primul său volum de poezii, „Soare cu dinți”, respins deoarece conținea texte „antisovietice”, în plus, fiind alungat de la „Chipăruș” și trimis în Budăi, raionul Telenești, unde a editat ziarul „Lupta”. În 1961 a fost angajat secretar literar la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău. A publicat volumele „Trandafir sălbatic”, „Stele verzi”, „Oglinzi”, „Parodii și epigrame”, „Fulgere basarabene”, „Eu nu mă las de limba noastră, de limba noastră cea română”, „Punctul de reper”, „Moldovenii în cer” etc. și cărțile pentru copii „Cale bună, Ionele!”, „Ploaie cu soare”, „Ce culoare are vântul?”, „Broasca cea isteață”, „Zâmbăreți și cucuieți”, „Un motan citea o carte” etc. A decedat la 27 mai 2019, la Cluj-Napoca.
La 13 februarie 1999, la București a încetat din viață Vladimir Trebici. A fost demograf și sociolog; a reprezentat România la Națiunile Unite și a condus mulți ani Secțiunea Demografică a ONU; membru titular al Academiei Române. Recensământul din anul 1977 s-a desfășurat sub îndrumarea lui Vladimir Trebici. Vladimir (Trebiş) Trebici s-a născut în Horecea-Mănăstirii, suburbie a orașului Cernăuți, la 28 februarie 1916. A absolvit Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie (specialitatea istoria filosofiei şi sociologie), Facultatea de Drept, precum şi Seminarul Universitar din Cernăuţi. Fiind un sentimental, demograful şi sociologul Vladimir Trebici s-a simţit toată viaţa legat de Cernăuţiul său care îi deschisese gustul pentru vechi şi nou, pentru clasic şi modern, deopotrivă. În 1971 şi-a susţinut doctoratul în filosofie, specialitatea sociologie, la Universitatea din Bucureşti. Între 1946-1972 a lucrat la Direcţia Centrală de Statistică, unde a ocupat succesiv funcţiile de inspector statistic, şef de secţie, director, director general, consilier ministerial, vicepreşedinte al consiliului ştiinţific metodologic.
A fost redactor principal al revistei „Probleme economice” (1951-1953), iar în perioada 1956-1958 a lucrat la Institutul de Cercetări Economice al Academiei Române. În paralel, a fost asistent la Facultatea de Drept din Bucureşti (disciplina statistică teoretică), conferenţiar la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare, a predat statistica teoretică la Institutul Politehnic şi la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Între 1974-1984 a predat analiza demografică şi politica demografică la Centrul Demografic ONU din România, iar din 1995 a fost director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. În anul 1990 a sprijinit înfiinţarea Centrului de Studii „Bucovina” şi a elaborat primul proiect al Enciclopediei Bucovinei. A participat la activităţile culturale organizate la Rădăuţi, Suceava, Bucureşti şi Cernăuţi. Vladimir Trebici a sprijinit eforturile comunității românești din regiunea Cernăuți pentru păstrarea limbii, identității și culturii naționale.
Evenimente istorice din ziua de 13 februarie:
1453: Iancu de Hunedoara încetează sa mai fie guvernator al Ungariei. Dieta de la Pozsony a confirmat restaurarea puterii regale, restaurare cerută de magnaţii unguri. Iancu a păstrat titlul de căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei.
1867: Valsul „Dunărea Albastră”, compus de Johann Strauss, este prezentat în premieră la Viena.
1895: La Paris este brevetat primul aparat de filmat, de proiecție şi de copiat, denumit „cinematograful Lumière”, după numele inventatorilor săi, frații Louis (1864-1948) şi Auguste (1862-1954) Lumière. Prima proiecție publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895, la Paris.
1971: Are loc premiera peliculei „Mihai Viteazul”, cel mai cunoscut film istoric produs de Studioul Cinematografic București.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com