Pilda despre rugăciunea părinților
A fost odată un fiu. A crescut, a plecat la oraș și s-a pierdut în treburi și griji. Suna rar, venea acasă și mai rar. I se părea că se descurcă deja singur cu viața și că nu are nevoie de ajutorul nimănui.
Dar în sătucul mic, în fiecare seară, în fața icoanei stăteau părinții săi. Tatăl cărunt citea în șoaptă „Tatăl Nostru”, iar mama, cu lacrimi în ochi, Îl ruga pe Dumnezeu să le ocrotească copilul. Nu îi spuneau fiului despre asta. Pur și simplu se rugau. În fiecare zi. Ani la rând.
Într-o zi, fiul se întorcea acasă noaptea târziu. Drumul era alunecos, iar mașina a pierdut brusc controlul. Încă o clipă și s-ar fi putut întâmpla o nenorocire. Dar, printr-o minune, mașina s-a oprit; nu a zburat de pe carosabil, nu s-a izbit. A stat mult timp în tăcere, neînțelegând cum de a reușit să scape.
În același timp, departe, în sat, mama lui s-a trezit brusc în mijlocul nopții și a început să se roage cu ardoare. Inima i-a simțit neliniștea. Tatăl s-a așezat lângă ea și, împreună, L-au rugat pe Dumnezeu să le salveze fiul.
A doua zi, el a sunat acasă. Și, pentru prima dată după multă vreme, a auzit în vocea mamei acea duioșie pe care o ținea minte din copilărie. Atunci a înțeles: există lucruri care ne țin pe această lume, chiar și atunci când noi nu știm despre ele.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com