În aceste zile de primăvară, încărcate de atâtea evenimente, mai avem una deosebită. Anul acesta, la 4 martie, se împlinesc 77 de ani de la naștere, iar pe urmă și 47 de ani de la tragica dispariție a renumitului compozitor ucrainean Volodymyr Ivasiuk. Soarta i-a fost tragică, aidoma marilor oameni ai lumii din toate timpurile, așa cum a fost și cea a altui mare compozitor român, Ciprian Porumbescu. Ambii talentați, patrioți ai neamului, iar tații lor au fost de asemenea personalități de vază la timpul lor. Fii deosebiți ai unor părinți deosebiți, dar și părinți deosebiți ai unor fii deosebiți. Un destin asemănător are cu cel al poetului român, martirul Ilie Motrescu din Crasna…
Nemuritoarele sale cântece au devenit șlagăre cunoscute în toată lumea. Iar minunata sa „Rută Roșie” este tradusă în diferite limbi, interpretată cu drag și pasiune de toți, mari și mici. Dar și celelalte cântece ale sale denotă marea lui dragoste față de cultura, graiul, tradițiile poporului ucrainean.
Cu câțiva ani în urmă am fost la mormântul său, din cimitirul de la Lviv, aici am păstrat un minut de reculegere în memoria vrednicului și talentatului nostru compozitor bucovinean. De asemenea am vizitat de câteva ori și Casa-muzeu din orașul Cernăuți, unde a locuit familia Ivasiuc, părinții cu cei trei copii ai lor…
Anul acesta au loc felurite măsuri comemorative în toate instituțiile culturale din regiune, dar și din întreaga Ucraină, dedicate acestui deosebit fiu al Bucovinei.
La Liceul din Cupca suita de manifestări comemorative a debutat cu o expoziție de fotografii, ziare, reviste, almanahuri dedicate marelui compozitor bucovinean. Am amenajat această expoziție în sala de festivități.
Profesoarele de limba și literatura ucraineană au pregătit o serie de manifestări omagiale, iar profesoara de muzică, Lucica Dușceac, a pregătit cu elevii diferitor clase cântecul, devenit legendă „Ruta Roșie”. De asemenea, au fost demonstrate și câteva fragmente video despre creația și activitatea sa. Elevii liceului nostru au pregătit în proză și versuri fragmente din viața, biografia și destinul compozitorului, interpretului, patriotului, Laureatului premiului de Stat „Taras Șevcenko”, Eroului Ucrainei, legendarului Volodymyr Ivasiuc. La toate lecțiile se vorbește în aceste zile despre nemuritoarea sa operă, despre viața, talentul și dragostea sa nemărginită față de muzică, artă, frumos, adevăr, dreptate…
Am vorbit în toată această perioadă despre viața, creația, soarta tragică a pământeanului nostru vestit și la ședințele cenaclului literar „Lămâița”, cât și a membrilor cercului „Tinerii muzeografi”.
Personal, le-am povestit elevilor despre viața zbuciumată și tragicul destin al bucovineanului nostru. Când eram studentă, am avut ocazia să-l cunosc personal pe tatăl său, scriitorul Myhailo Ivasiuc, care era profesor universitar la Catedra de Filologie Ucraineană. O jumătate de an, ne-a citit și nouă un curs la literatura ucraineană. Era un om deosebit, de o educație aleasă, o rară inteligență, înțelept și rafinat. După acel tragic eveniment, după dispariția misterioasă a unicului său fiu, a rămas cu o tristețe nedescrisă, care i-a fost întipărită pe chipul său până la ultima suflare. Mai târziu, aveam să aflăm, că realitatea era cu totul alta, decât varianta oficială, prezentată de fostul regim comunist.
Sora mai mică a compozitorului, Oksana Ivasiuc, de o vârstă cu mine, pe atunci și ea studentă la facultatea de filologie ucraineană a Universității cernăuțene, mi-a fost colegă de grupă la cursurile de jurnalistică, pe care le frecventam paralel cu disciplinele de bază de la Facultatea de Limbi Străine. Printre altele, ambele ne-am învrednicit de diplomă roșie a facultății de profesii obștești, la jurnalistică.
…Omagierea marelui compozitor, Laureat al Premiului „Taras Șevcenko”, Erou al Ucrainei, mândria muzicii ucrainene și bucovinene, a patriotului și talentatului Volodymyr Ivasiuc va continua la Liceul din Cupca, ca și în întreaga Bucovină, pe tot parcursul lunii martie.

Eleonora SCHIPOR,
profesoară superioară, pedagog-organizatoare la Liceul din Cupca
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
