În Bucovina vremea s-a înrăutățit brusc. În localitățile montane din raionul Vijnița a căzut lapoviță și ninsoare. Temperatura nocturnă a coborât pe alocuri până la -6°C, iar în timpul zilei aerul se va încălzi doar până la valori cuprinse între -1 și +4°C. După cum a comunicat Serviciul de Recuperare și Dezvoltare a Infrastructurii din regiunea Cernăuți, șoferii trebuie să fie extrem de atenți la drum. Conform prognozelor meteorologilor, pe parcursul zilei va ploua pe alocuri, iar vântul se va intensifica, având rafale de până la 20 m/s.
După cum se vede, căldura de primăvară s-a dovedit a fi înșelătoare – în aceste zone s-a întors iarna.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
