Pe parcursul anului au avut loc mai multe competiții la volei – băieți și fete – din comunele fostului raion Hliboca.
La Cupca sportul a fost totdeauna la nivel, datorită efortului depus de-a lungul anilor de profesorul metodist, un specialist cu o mare vechime de muncă, profesorul Petru Marcu.
Au intrat în finală la Cupa de volei, unde au participat 16 echipe. Printre cei mai buni fiind echipele de băieți de la liceele din Cupca și Hliboca. Îi felicităm pentru frumoasa victorie.
De fapt, avem în posesia liceului nostru zeci de cupe, diplome, mențiuni, trofee, dar și articole publicate pe parcursul anilor despre performanțele sportive ale cupcenilor.
La competițiile din acest an s-au evidențiat atât băieții, cât și fetele din comună. Mai ales îi vom menționa pe domnul Petru Marcu și cu nepoțica sa, Mirela Marcu, o excelentă sportivă. Cum se spune în popor, așchia nu sare departe de trunchi. Mirela este câștigătoare a mai multor olimpiade la diferite obiecte. Iar sportul este printre prioritățile ei.
Vom reaminti că profesorul de educație fizică a domnului Petru Marcu a fost dl I.F. Petrov, actualmente profesor pensionar din satul Molnița, baștina dlui Marcu. De la el a moștenit dragostea de sport, dar și felul de a se antrena, a munci mult pentru a obține ceva.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
