CAFEAUA DE DIMINEAȚĂ

15 04 А 2

Bogat sau sărac?

Într-o zi, tatăl unei familii bogate a decis să-și ducă fiul la țară, la o fermă, pentru a-i arăta cât de săraci pot fi unii oameni. Au petrecut o zi și o noapte la ferma unei familii foarte sărace. Când s-au întors acasă, tatăl și-a întrebat fiul:

— Cum ți-a plăcut călătoria?

— A fost minunat, tată!

— Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii? – a întrebat tatăl.

— Da.

— Și ce ai învățat din asta?

Fiul a răspuns:

— Am văzut că noi avem un câine în casă, iar ei au patru. Noi avem o piscină în mijlocul grădinii, iar ei au un golf căruia nu i se vede marginea. Noi ne iluminăm grădina cu lămpi, iar lor le luminează stelele. Noi avem o terasă în curtea din spate, iar ei au întreg orizontul.

Tatăl a rămas fără cuvinte după acest răspuns al fiului. Iar băiatul a adăugat:

— Mulțumesc, tată, că mi-ai arătat cât de bogați sunt acești oameni.

Nu-i așa că totul depinde de punctul de vedere din care privești lumea? Având iubire, prieteni, familie, sănătate, bună dispoziție și o atitudine pozitivă față de viață, vei avea totul! Însă este imposibil să cumperi vreunul dintre lucrurile menționate mai sus. Poți achiziționa orice bunuri materiale imaginabile, poți chiar să îți faci rezerve pentru viitor, dar dacă sufletul tău nu este plin, nu ai nimic!

(Din sursele de socializare)

Hot coffee in white cup and spoon, copper coffee pot with white lilies of the valley, twigs convallaria with leaves on  wooden table.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий