Cercetările realizate asupra fericirii au adus informaţii importante legate de sursele bunăstării subiective, iar una dintre constatările importante este aceea că oamenii au un nivel de bază al fericirii care continuă să devină din ce în ce mai puternic de-a lungul timpului. Există multe lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăţi aspectele de care depinde fericirea noastră. De fapt, fericirea depinde de alegerile pe care le facem. Din ce în ce mai multe studii arată că „fericirea şi-o mai face omul şi cu mâna lui”, cum spune românul. Există mulţi factori şi nenumărate tehnici care au fost testate de oamenii de ştiinţă şi s-au dovedit a fi utile.
Ce trebuie să facem pentru a avea o viaţă împlinită? De-a lungul veacurilor, oamenii au încercat să găsească răspunsul la această întrebare cu ajutorul a diferite perspective religioase şi filozofice. În ultimii ani, această temă a intrat şi în vizorul cercetătorilor, care doresc să aplice instrumentele riguroase ale ştiinţei pentru a identifica elementele care oferă oamenilor o viaţă împlinită şi fericită.
Cercetări recente arată că oamenii se simt mai fericiți atunci când socializează, indiferent de activitatea desfășurată alături de ceilalți. În ultimul deceniu, cercetătorii au identificat 6 „obiceiuri ale fericirii” despre care spun că fiecare dintre noi ar trebui să le cultive:
- Fii atent! Cercetările arată că persoanele conştiente au un sistem imunitar mai puternic şi prezintă şanse mai mici de a fi ostile sau anxioase;
- Mulţumeşte! Studiile arată că simpla manifestare a recunoştinţei are puteri nebănuite. Exprimarea regulată a recunoştinţei promovează optimismul, o stare mai bună de sănătate şi un nivel mai mare al satisfacţiei referitoare la propria viaţă;
- Renunţă la pică şi ranchiună! Când îi iertăm pe cei ce ne-au supărat, ne place mai mult propria persoană, percepem mai multe emoţii pozitive şi ne simţim mai apropiaţi de ceilalţi;
- Ţine-ţi prietenii aproape! Conexiunile sociale joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte fericirea, iar studiile arată că este mult mai importantă calitatea prietenilor decât numărul lor. De aceea, este esenţial să vă faceţi timp pentru persoanele apropiate;
- Faceţi mişcare! Activitatea fizică regulată duce la creşterea respectului de sine, reduce anxietatea şi stresul. Cercetătorii spun că ar putea fi chiar cea mai rapidă metodă de stimulare a fericirii;
- Practicaţi bunătatea! A fi buni cu alte persoane ne face să ne simţim bine.
Studiul, publicat în Social Psychological and Personality Science, subliniază că interacțiunea socială este un ingredient-cheie pentru bunăstarea emoțională. Rezultatele studiului au arătat că oamenii au evaluat aproape toate activitățile ca fiind mai plăcute atunci când le făceau împreună cu altcineva, decât când erau singuri. Chiar şi curățenia în bucătărie a fost considerată mai plăcută. Şi alte activități considerate în mod tradițional solitare, precum cititul, activitățile creative sau naveta, au fost mai plăcute în preajma altora. Această apropiere subtilă poate crește producția de oxitocină, hormon asociat cu recompensele emoționale și fericirea.
Psihologii avertizează că nu este necesar să faci totul împreună cu alții. Este important să găsești un echilibru între propriul spațiu și interacțiunile sociale. Oamenii se pot bucura și de propria companie, iar liniștea solitudinii are rolul ei. Se recomandă să observi cum te simți după interacțiuni: te-au încărcat cu energie sau te-au epuizat? Chiar și simpla prezență a altcuiva în același spațiu poate satisface nevoia de conexiune fără a consuma energia socială.
Studiile sugerează că pentru a crește nivelul de fericire este important să petreci mai mult timp în preajma altor persoane și să fii conștient de impactul pozitiv al acestor interacțiuni asupra stării tale emoționale. (Descoperă.ro; Jurnalul.ro)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
