Despre fericire și bunătate
A fost odată ca niciodată un împărat. Atât poporul său, cât și regii vecini îl considerau foarte lacom. El punea taxe uriașe pentru supușii săi și era gata să ia și ultima bucată de pâine de la un sărac. Dar iată că, într-o zi, împăratul s-a gândit că ar trebui să învețe să facă fapte bune, pentru ca regii vecini să înceapă să-l respecte.
„Dar eu nu am dorința de a face bine”, s-a gândit el. „Probabil că cei care îl înfăptuiesc au ceva ce eu nu am încă”.
Și-a chemat sfetnicii înțelepți și i-a întrebat cine face cel mai mult bine oamenilor:
— Cel mai mult bine îl face omul fericit, au răspuns înțelepții într-un glas. Fericirea îl copleșește, iar el nu se poate abține să nu o împartă cu ceilalți.
„Dar eu sunt nefericit”, s-a gândit împăratul, „pentru că îmi lipsește ceva… Îmi lipsesc bogățiile. Atunci când voi aduna destul, voi deveni fericit și voi începe să fac bine”.
Și astfel, a mărit taxele supușilor săi. Într-adevăr, după aceasta nu a devenit mai fericit, deși s-a făcut și mai bogat.
Se dovedește că omul fericit face binele, însă binele făcut de alții nu-l poate face pe om fericit.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com