Lăstarul cel bun
Într-o zi, ucenicii au venit la un bătrân înțelept și l-au întrebat:
– De ce înclinațiile rele pun stăpânire cu ușurință pe om, în timp ce cele bune se prind cu greu și rămân fragile în el?
– Ce se va întâmpla dacă lăsăm o sămânță sănătoasă la soare, iar pe cea bolnavă o îngropăm în pământ? – a întrebat bătrânul.
– Sămânța cea bună, rămasă fără pământ, va pieri, iar cea rea va încolți, va da un lăstar bolnav și roade rele, au răspuns ucenicii.
– Așa fac și oamenii: în loc să săvârșească în taină fapte bune și să crească adânc în suflet lăstari buni, ei le scot la iveală, le pun în văzul tuturor și, prin aceasta, le pierd. Iar defectele și păcatele lor, pentru a nu fi văzute de ceilalți, oamenii le ascund adânc în suflet. Acolo, ele cresc și îl pierd pe om chiar în inima lui. Voi însă fiți înțelepți și nu procedați așa.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com