În perioada 21-28 iulie, un grup de elevi de la Gimnaziul nr. 1 „Vector” din Cernăuți s-au odihnit în tabăra de vară din Straja, județul Hunedoara. În postarea de pe Facebook, profesorii care i-au însoțit pe elevi menționează că „participarea la Taberele ARC a reprezentat pentru elevii noștri o oportunitate valoroasă de a lega prietenii, de a descoperi frumusețea României și de a-și consolida identitatea românească. Suntem recunoscători pentru grija, dedicarea și eforturile depuse în organizarea acestui program de excepție”. Totodată, ei își exprimă recunoștința față de echipa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru organizarea Taberelor ARC, un proiect deosebit care oferă copiilor și tinerilor români din afara granițelor oportunitatea de a-și cunoaște mai bine limba, cultura, tradițiile și valorile naționale. „Mulțumiri deosebite doamnei Consul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, pentru sprijinul constant și implicarea în facilitarea participării elevilor de la Gimnaziul nr. 1 „Vector” din Cernăuți la această experiență memorabilă”, se subliniază cu deosebită considerație în postare.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
