Expresia „Mă plictisesc!” este, probabil, cunoscută fiecărui părinte și sună adesea ca o cerere de ajutor. Ne grăbim să-l distrăm, să pornim un desen animat sau să propunem un joc. Dar, plictiseala nu este un dușman, ci un aliat important în dezvoltarea autonomiei și imaginației copilului. Împreună cu experți, analizăm de ce este important ca cei mici să se plictisească uneori și cum pot fi învățați, cu blândețe, să se joace fără ajutorul adulților.
Să ne imaginăm o situație: copilul are multe jucării, acces liber la internet și numeroase seriale de animație. Cu atât mai surprinzătoare pare, în acest context, afirmația: „Nu am ce face”. De ce se întâmplă acest lucru? Trăim într-o epocă în care copiii sunt puși pe un piedestal în cadrul familiei. Ei profită de asta. În plus, numărul divertismentelor a crescut enorm. Dacă înainte unei mașinuțe i se desprindea o roată, copilul încerca să o repare, acum va cere pur și simplu să i se cumpere una nouă. Din perspectivă neuropsihologică, problema este și mai profundă și ține de particularitățile maturizării creierului copilului.
Joaca independentă presupune activarea lobilor frontali ai creierului — aceștia sunt responsabili de inițiativă, planificare și menținerea atenției. La copiii preșcolari, aceste zone sunt încă imature din punct de vedere fiziologic, motiv pentru care le este dificil să inițieze singuri un joc fără sugestia unui adult. Dacă, însă, copilul se obișnuiește de mic cu un „start” extern constant (gadgeturi, animație, adult), creierul își antrenează mai slab propria inițiativă. Aceasta nu înseamnă că un copil este „leneș” sau „insuficient dezvoltat”. Abilitatea de a se juca singur, la fel ca cititul sau mersul pe bicicletă, necesită timp și condiții adecvate pentru a fi exersată.
Plictiseala este benefică pentru copil. Plictiseala nu este un gol și nici timp pierdut. Dimpotrivă, tocmai în momentele în care lipsesc divertismentele externe se activează zonele creierului responsabile de imaginație, discurs interior și gândire creativă. Acesta este un mecanism neurofiziologic natural. Atunci când adultul încearcă constant să „ocupe” copilul, preia involuntar funcția de reglare și alegere. Drept urmare, copilul nu ajunge la momentul esențial în care ideea se naște din interior. Astfel, distrând copilul în permanență, putem, fără să ne dăm seama, să încetinim dezvoltarea creativității și a gândirii independente. Părintele trebuie să înțeleagă că este vorba despre un proces de respiro, un spațiu liber în care copilul învață să se asculte cu adevărat, să-și manifeste „Eul” creativ și să reflecteze la ceea ce își dorește. Nu este nimic periculos în plictiseală, ba dimpotrivă, ea este benefică pentru copil. Mai degrabă părinții sunt cei care trebuie să învețe să suporte plictiseala copilului, fără a încerca să ofere rapid propriile soluții.
Cum să sprijini dezvoltarea abilității de joacă independentă la copii. Înțelegând valoarea plictiselii, putem înceta să ne temem de ea și să o folosim ca instrument de dezvoltare. Iată un plan bazat pe recomandările experților.
- Dezvoltați treptat abilitatea de joacă independentă. Există o teorie conform căreia, pentru a estima cât timp poate un copil să se joace singur, este suficient să-i înmulțim vârsta cu 5. Astfel, la 3 ani — aproximativ 15 minute, iar la 6 ani — circa 30 de minute. Începeți cu aceste intervale scurte. Stabiliți clar limitele: „Acum gătesc, iar tu ai timp să te joci singur. După aceea citim împreună”. Predictibilitatea liniștește și oferă un sentiment de siguranță.
- Organizați un mediu care să stimuleze imaginația. Un spațiu supraîncărcat cu jucării paralizează capacitatea de a alege. În schimb, creați o „zonă a posibilităților”: • Îndepărtați o parte din jucării, lăsând câteva simple și universale: cuburi, seturi de construcție, materiale pentru desen și modelaj. • Propuneți o idee de pornire pentru joc, nu o instrucțiune gata formulată. Sprijiniți, nu direcționați. În loc de sugestii, adresați întrebări neutre: „Interesant, ce urmează să fie?”.
- Fiți aproape, dar nu interveniți, acceptați pauza. Acesta este cel mai dificil, dar și cel mai important pas. Copilul care abia învață să se joace singur are nevoie de prezența părintelui ca garanție a siguranței, nu ca de un coordonator. Dacă copilul este obișnuit să fiți mereu lângă el, este în regulă. La început, nu interveniți în joc, dar rămâneți aproape. După câteva zile, îl puteți anunța că, în timp ce el se joacă, vă veți ocupa de treburile voastre, însă veți rămâne în aceeași încăpere. Învățarea este un proces și trebuie să aibă loc treptat.
- Apreciați procesul, nu rezultatul. Dacă, în timpul jocului, copilul se abate de la ideea inițială sau construiește nu un castel, ci o „farfurie zburătoare pentru pisici”, aceasta nu este o greșeală, ci un semn al imaginației active. Evitați critica și apreciați ideea.
Deci, principala sarcină nu este să-i oferiți un divertisment gata făcut, ci să creați un spațiu pentru fantezie. Stabiliți clar timpul pentru joaca împreună și timpul pentru joaca independentă, eliminați jucăriile inutile și lăsați materiale simple pentru creativitate. Cel mai important este să suportați calm plângerile copilului legate de plictiseală, permițându-i să descopere singur ce îl interesează. Acesta este drumul blând și eficient către autonomie. (Odoraş.md)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com