Către Ziua Limbii Române
Când iarna a ieşit din legendă ca o pasăre măiastră şi în Univers ningea „visător din veşnicii/ cu boabe de lumină şi petale” şi „Cu steluţe de iubire”, acoperind pământul Daciei străbune cu o frumoasă mantie albă, înflorind „copacii către asfinţit”, Grigore Bostan, „în veşmânt de sărbătoare”, „cu iubire-n suflet”, dând „timpului valoare”, i-a strâns pe toţi „la masă, laolaltă”. Tânărul lector universitar, purtând „ca mărul înflorit, pe frunte,/ solemn, cununa tainelor cereşti”, a apărut în căminul studenţesc pentru ca în „gheţurile vremilor cărunte” să aducă „memoria cifrată în florile de tei”.
El s-a născut în mândra Ţară a Fagilor, „unde ceru-i sobru, cu ţărâna sacră, cu apele mari şi adânci de legende”. A văzut primul răsărit de soare într-o pitorească localitate Budeneţ de la poalele Carpaţilor, în ultima lună de primăvară a zbuciumatului an 1940, crescând pe acest meleag, „atât de-nstrăinat”, purtând „cu faţa luminată”, „steaua cea de taină”, care „va străluci cu raza mântuirii” în vasta sa operă ştiinţifică şi literară. A fost alături de Vasile Leviţchi, Ion Chilaru, Dumitru Hrinciuc, Ion Gainiceru, Ilie Damaschin, Alexandru Burlă, Ion Bejenaru, Mircea Lutic, Mihai Morăraş, Ion Vatamanu, cărturari de marcă, care „au salvat neamul şi au arătat drumul victoriei”, stând de veghe la leagănul renaşterii culturii noastre naţionale pe acest picior de plai mioritic, în perioada postbelică. Fiind „de strajă la reduta adevărului”, ştia că „regimurile vin şi trec, oamenii rămân”.
„Vechiul nostru păzitor de mituri”, timp de jumătate de secol, a îmbogăţit nemuritorul tezaur al poporului, rămas de la vrednicii înaintaşi de odinioară, cu valoroase cercetări în diverse domenii umanitare. Şi-a adus aportul său considerabil în direcţia valorificării creaţiei populare orale. Chiar din anii tinereţii a devenit cunoscut şi cu adevărat apreciat în lumea savanţilor, datorită preţioaselor descoperiri în ramura folcloristicii comparate, „în care se înţelege atitudinea unui fior naţional, aşa cum o cântare dulce, suavă umple spaţiul sideral al conştiinţei, unde sufletul se umple de chemarea străbunilor săi milenari”. Pentru viitorul Profesor şi şef al Catedrei de Filologie Română şi Clasică, „vremea creaţiei a fost o taină a timpului nemărginit, dăruit cu atâta bunătate”. A lăsat „celor prezenţi dragostea faţă de valorile şi tradiţiile româneşti, faţă de Neam şi Ţară”.
În acei neuitată zi, „căzută de la păsări” şi „cerşită de la brazi”, cu „glas de sorcovă”, s-a prezentat în faţa studenţilor „cu doina şi bâlina”, „cu duma şi cu hora”, „cu inima sa mare cât o vatră străbună”. „Păstorind frumoasele cuvinte”, Grigore Bostan a vorbit despre viaţa şi creaţia scriitorului Ion Grămadă, „cel mai personal dintre prozatorii bucovineni”, care „a scris nuvele şi schiţe, eseuri cu subiecte din viaţa ţăranului bucovinean”. A ţinut să accentuieze faptul că unul dintre acei, „care şi-au dat viaţa sub Tricolor”, „este un distins maestru al peisajului, al tipizării şi individualizării caracterelor, al umorului, un mânuitor abil al stilului popular, cu bogate nuanţe etnofolclorice”. A menţionat că moştenirea culturală a acestui cărturar „se înscrie în contextul literaturii semănătoriste, având un larg ecou în epocă”.
După auzitele cuvinte, studenţii români au înţeles că a lor activitate e necesară pentru propăşirea Neamului.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
Grigore BOSTAN
POEM BUCOVINEAN
Cu ramuri verzi de busuioc în grai,
Cu zbor de ciocârlie în vioară,
Stă neamul meu pe-acest picior de plai
Și vârsta lui cu doina se măsoară.
Siretul curge-n vremuri legănat
Ca verbul nesfârșit dintr-o baladă,
Ori se frământă-n prund înfierbântat
Când stelele din vaduri prind să-i cadă.
De unde oare, dinspre care veac
Străbate lovitura de secure…
În armă de vrăjmași sau în copac?
Și ne privesc străbuni cu ochi de mure…
Se zbate-n pietre drum neostenit
Chemând cărări din munte și câmpie…
Poetul tânăr iarăși a pornit
Cu pașii măsurați de veșnicie?..
Stă neamul meu la poale de Carpați
Precum un codru străjuit de piatră
Cu cerul umed în cununi de brazi
Aproape de tulpină și de vatră…
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com