Sâmbătă, 15 august, în comuna Nimoreni, raionul Ialoveni din Republica Moldova, s-a desfășurat Festivalul Internațional de Tradiții și Obiceiuri „Nunta din Străbuni”. Acest eveniment minunat a fost organizat de comuna Nimoreni, în colaborare cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și a reunit participanți din Moldova, Ucraina și România.
Regiunea Cernăuți a fost reprezentată la acest festival al tradițiilor strămoșești de către Ansamblul „Tălăncuța” din Oprișeni, coordonatoare Veronica Rusu, de tânăra solistă Sofia Romaniuc din această localitate, precum și de o delegație din comuna Voloca, în frunte cu Dumitru Penteleiciuc, funcționar la Consiliul sătesc, avându-i în componență pe tinerii interpreți Sofia Penteleiciuc și Dumitru Paulencu.
Pentru Ansamblul „Tălăncuța” aceasta a fost a doua evoluare la Festivalul Internațional „Nunta din Străbuni”.
–Prima ediție a Festivalului Internațional „Nunta din Străbuni” a avut loc în anul 2018. El a fost organizat de Asociația „Baștina” a cărui președinte era Alexandra Dimitrov. Ansamblul „Tălăncuța” a avut onoarea să participe la festival și să câștige trofeul lui, remarcă doamna Veronica Rusu. A urmat o pauză de mai mulți ani și ediția a doua a festivalului a fost organizată acum, în 2026. Ansamblul nostru, ca deținător al trofeului la prima ediție, a primit o invitație să participe la cea de a doua ediție.
În deschiderea festivalului a avut loc parada participanților. Aceștia, îmbrăcați în costume naționale, cu prosoape pentru nănași, au trecut pe drumul principal din sat și s-au îndreptat spre stadion, unde s-au prins toți în hora mare. Pe scena creată cu această ocazie cânta fanfara din Nimoreni. Participanții și oaspeții festivalului au fost serviți cu bucate tradiționale de la nuntă. Aici și-au adus contribuția și gospodinele din satele vecine.
„Tălăncuța” a prezentat un fragment de la nunta din Oprișeni. Fetele și băieții – druștele și vorniceii – au jucat zestrea miresei. Au răsunat urări adresate mirelui, miresei, nănașilor, precum și cântece de nuntă. Am explicat și cum sunt confecționate la noi florile din piept pentru vornicei și druște.
La festival eu am avut parte de o întâlnire emoționantă cu colegele mele dragi din anii de facultate. M-am bucurat enorm să o revăd pe talentata interpretă Valentina Volontir. Copiii din ansamblu au fost fascinați de bunătatea, simplitatea și vorbele ei frumoase. De asemenea, a fost o mare bucurie revederea cu draga mea colegă, interpreta Rodica Druță-Hămuraru, pe care copiii o știau după cântecele ei și de la Festivalul „Arta ne unește”. Iar surpriza cea mai mare mi-a făcut-o colega mea de cameră din anii de studenție, Nadia Scurtu. Întâlnindu-ne, ne-am îmbrățișat ca două surori, a accentuat doamna Veronica Rusu.
Pentru participare la Festivalul Internațional de Tradiții și Obiceiuri „Nunta din Străbuni”, Ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța” a fost menționat cu o Diplomă pentru implicare activă în promovarea tradițiilor strămoșești, contribuind la păstrarea și transmiterea valorilor culturale autentice comunității. Ansamblul „Tălăncuța” a primit invitație de a participa la un festival de la Chișinău, în afară de aceasta i s-a propus să imprime cântece într-un studio din capitala Moldovei.
Tânăra interpretă din Oprișeni, Sofia Romaniuc, de asemenea, s-a bucurat de mare succes la Festivalul „Nunta din Străbuni”, demonstrându-și talentul, artistismul și dragostea sinceră pentru artă. Participarea la festivaluri internaționale este o ocazie minunată pentru tinerele talente de a se dezvolta, de a dobândi o nouă experiență, de a face cunoștință cu colective artistice din diferite țări și de a duce faima meleagului natal.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
