La 31 august 1848 au fost publicate „Dorințele Partidei Naționale în Moldova”, unul dintre documentele programatice de bază ale Revoluției din 1848, scris de Mihail Kogălniceanu la Cernăuți. După evenimentele din martie 1848 din Moldova, numeroşi fruntaşi politici moldoveni s-au retras mai întâi în Transilvania, ca mai apoi Bucovina să devină centrul activităţii acestor exilaţi.
În iunie şi iulie 1848, cei mai de seamă fruntaşi politici ai Moldovei, ostili regimului lui Mihail Sturdza, se aflau în Bucovina, punând astfel capăt unor peregrinări în provinciile româneşti din Austria şi în Ţara Românească. Potrivit istoricului Apostol Stan, în vara lui 1848 se aflau în Bucovina, îndeosebi la Cernăuţi, circa 50 de pribegi, consideraţi „fruntea” tineretului din întreaga Moldovă, între aceştia numărându-se Iancu şi Vasile Alecsandri, Grigore Balş, I. A. Cantacuzino, Costache şi Petrache Cazimir, Alexandru Cuza, N. Dimitrescu, M.C. Epureanu, Vasile Ghica, Mihail Kogălniceanu, Vasile Mălinescu, Costache Negri, Alecu Rosetti, Lascăr Rosetti, Alecu Russo ş.a.
Mihail Kogălniceanu sosi în Bucovina printre ultimii. Istoricii recunosc că, odată cu sosirea lui Kogălniceanu, întreaga emigraţie moldovenească simţi că primise o întărire puternică, că venise bărbatul ce putea cel mai bine da glas aspiraţiilor şi dorinţelor partidei naţionale. După întrevederi avute cu Vasile Alecsandri, Costache Negri şi Vasile Mălinescu, Mihail Kogălniceanu a convocat câteva adunări ale emigranţilor. Kogălniceanu a fost însărcinat să redacteze neîntârziat un document programatic.
Exilaţii aflaţi în Bucovina s-au constituit într-un Comitet revoluţionar sau Societatea română din Cernăuţi, condus de un triumvirat: C. Negri — preşedinte, Petrache Cazimir — secretar şi V. Alecsandri — membru. La reuniunile şi dezbaterile politice participau şi localnici, îndeosebi membrii familiei Hurmuzachi. De altfel, familia Hurmuzachi a găzduit în această perioadă, la moşia sa de la Cernauca, o parte dintre moldovenii aflaţi în exil în Bucovina. Mihail Kogălniceanu aprecia „buna şi cordiala ospitalitate”, acordată în „scumpa şi neuitata Bucovină”.
În vara anului 1848 activitatea exilaţilor a evoluat sub semnul unei puternice influenţe exercitate de desfăşurarea evenimentelor din Ţara Românească. Concretizarea cea mai deplină a impactului revoluţiei muntene asupra pribegilor din Bucovina au reprezentat-o „Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova”, cel mai de seamă şi mai complet program al conaţionalilor din această provincie.
Astfel, Mihail Kogălniceanu publică în luna august 1848, la Cernăuţi, broşura „Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova”, alcătuită din împuternicirea Comitetului revoluţionar moldovean. Programul prevedea autonomia deplină a ţării, egalitatea în drepturi (civile şi politice), libertatea culturilor, Adunare reprezentativă, domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi funcţionarilor publici, libertatea cuvântului şi a tiparului, libertatea individuală şi inviolabilitatea domiciliului, instrucţie egală şi gratuită, secularizarea averilor mânăstireşti, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor boiereşti, abolirea sarcinilor nobiliare şi împroprietărirea ţăranilor, cu despăgubire, desfiinţarea robiei, unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Mihail Kogălniceanu a dezvoltat pe larg acest program în „Proiect de Constituţie pentru Moldova”, redactat pe baza programelor revoluţionare din Ţările Române şi a constituţiilor din Occident.
La 31 august 1867 Ion Heliade-Rădulescu a fost ales președinte al Academiei Române. El a îndeplinit această funcție până la 1 august 1870. Ion Heliade-Răsuleascu a fost profesor şi conducător al Colegiului „Sf. Sava“ din Bucureşti în perioada 1822–1827. Între 1843-1848 a fost director al Arhivei Ţării Româneşti. A participat la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, fiind primul autor al manifestului-program, Proclamaţia de la Islaz. A făcut parte din Guvernul Provizoriu fiind ministru al Cultelor. După înfrângerea Revoluţiei, a fost exilat, ajungând la Paris, iar mai apoi în insula Chios. În 1854 a revenit la Bucureşti, fiind pentru puțină vreme secretar al lui Omer Paşa. După o scurtă perioadă în care a călătorit în Franţa şi Marea Britanie, în 1858 a revenit definitiv în ţară. A depus o intensă activitate culturală: a contribuit la întemeierea Societăţii Literare (1827) şi a Societăţii Filarmonice (1833); a condus Societatea de literatură, declamaţiune şi muzică vocală; a pus bazele unui aşezământ tipografic şi editorial; a editat primul ziar apărut în Ţara Românească „Curierul românesc“, 1829. A contribuit în mod esențial la regenerarea spiritualităţii româneşti militând pentru reforma limbi și elaborând Gramatica românească, organizată în cinci părţi: Ortografie, Morfologie, Sintaxă, Deprindere asupra analisului gramaticesc; Deprindere asupra analisului loghicesc; Repede aruncătură de ochi asupra limbei şi începutului românilor; Paralelism între limba română şi italiană; Vocabular de vorbe streine în limba română, adică slavone, ungureşti, turceşti, nemţeşti, greceşti. A publicat studii filosofice şi religioase, a realizat traduceri, imitaţii şi prelucrări din Byron, Dante, Goethe, Lamartine.
A fost un spirit enciclopedic prin structură şi preocupări, impunându-se, ca îndrumător şi deschizător de drum în cultura română. A rămas un reper în literatura română, în lingvistică și în evoluția învățământului românesc.
La 31 august 1914 s-a născut Octavian Vuia, filosof, eseist, memorialist. Octavian Vuia (1914-1989) a fost director adjunct al departamentului românesc al postului de radio „Europa Liberă” în perioada 1976-1980 şi a fondat, împreună cu Mircea Eliade, Emil Cioran şi Horia Stamate Centrul român de studii de la Paris (1949).
La 31 august 1921 medicul român Nicolae Paulescu, a publicat un studiu referitor la descoperirea unui hormon antidiabetic, numit de el „pancreina”. Paulescu este cel care a demonstrat eficientă acestei substanțe în reducerea hiperglicemiei și care a folosit insulină în tratarea diabetului. Descoperirea să a salvat milioane de vieți. Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi „eroi canadieni” Frederick Banting și Charles Best care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, în dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de muncă și stăruință în laborator ai profesorului au fost furați de cei doi tineri canadieni, care luaseră cunoștință de muncă romanului din publicațiile vremii. În baza articolelor acestuia, ei au reușit să izoleze insulină și să o folosească în tratarea unui pacient. Cu 8 luni înainte, Paulescu publicase într-o revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilor sale sub titlul „Recherches sur le rôle du pancréaș dans l’assimilation nutritive”. Doar că n-o numise insulină, ci pancreina. În 1916, pe când se află în stadiul final al cercetării, trupele germane ocupaseră Bucureștiul. A trebuit să-și amâne anunțarea rezultatelor definitive.
La 31 august 1983, la Ialoveni, s-a născut Adrian Ursu, interpret de muzică ușoară din Republica Moldova. În 1993 devine elev la Şcoala de Arte din Ialoveni, municipiul Chișinău. În anul 1994 obţine Marele Premiu la Festivalul Concurs al Copiilor Talentaţi „Micul Prinţ». Este absolvent al Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga», catedra „Teoria Muzicii» şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, catedra „Muzică Uşoară şi Jazz», facultatea „Canto Estradă». Are o activitate artistică bogată în Moldova și peste hotare. În anul 2003 lansează primului album etno „La bine şi la greu». În anul 2003 a obținut Premiul Anual „Hitul Anului 2003″. În anul 2004 devine moderator al emisiunii „De la 5 la 10″, astăzi – „Ring Star». În anul 2004 primeşte Premiul Anual „Pentru stil masculin de vedetă – Vip Fashion 2004″, şi Premiul Anual „Hitul Anului 2004″. În anul 2005 a lansat albumul „Etno Boom – Cu drag de etno, cu drag de lume». În anul 2007- lansează un nou album de muzică uşoară – „Mă iubeşti?». În anul 2010 Adrian Ursu lansează primul său videoclip – „Jumătate eu, jumătate tu». În 2024 susține la Palatul Național concertul solo „Deschideți Inima», Din 2013 devine co-prezentator și gazdă a showului Moldova are talent alături de Mircea Marco.
Evenimente istorice din ziua de 31 august:
12: Se naște Caligula, împărat roman (Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus). Caligula a fost primul împărat roman asasinat, ca rezultat al unei conspirații cu implicarea ofițerilor din garda pretoriană, dar și a unor membri din Senat și din Curtea Imperială. În aceeași zi, garda pretoriană l-a declarat pe unchiul lui Caligula, Claudius, împărat în locul lui.
1935: Oleksii Stahanov, la mina „Centrală-Irmino” din Kadiivka (Donbas), a stabilit primul său record: în timpul unui schimb de 5 ore și 45 de minute, a tăiat 102 tone de cărbune, norma fiind de 7 tone. Rezultatul a fost obținut datorită stăpânirii tehnicii, pregătirii prealabile și împărțirii muncii între miner și doi dulgheri de mină. În decembrie 1935, plenul CC al Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice a decis să transforme „mișcarea stahanovistă” într-o mișcare a milioanelor. Realizările lui Stahanov (iar ulterior acesta a stabilit un nou record) au devenit forma principală a întrecerii socialiste în întreaga țară.
1939: Germania nazistă montează un atac organizat de postul de radio Gleiwitz, creând o scuză pentru a ataca Polonia, în ziua următoare, astfel, începând al Doilea Război Mondial în Europa.
1939: Sovietul Suprem al URSS a ratificat Pactul de neagresiune sovieto-german.
1944: Trupele sovietice au intrat în București. Atunci, sau poate în zilele următoare, a intrat în țară și Ana Pauker, instruită la Moscova să preia conducerea României. Dar România iși avea propriii săi comuniști, echipa Georghiu Dej, și — mai ales — va avea un fel de moșier-ilegalist, susținător material al comuniștilor din ilegalitate: pe doctorul Petru Groza. Se pare că, în ceasul al doisprezecelea, a înțeles și Stalin că este mai sigură stăpânirea românilor de către ei inșiși, decât de o „revoluționară” parașutată. Cam târziu a observat Ana Pauker că a fost dată de o parte și a suportat consecințele.
1963: Inaugurarea „telefonului roșu», incredibila legătură telefonică directă dintre președinții american și sovietic, capabilă să-i țină în permanentă legătură.
1989: La Chișinău, a fost adoptată legea limbii române, prin care aceasta se recunoaște ca limbă oficială vorbită pe teritoriul Republicii Moldova și prin care se revine totodată la alfabetul latin.
1991: Republicile Kârgâzstan și Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.
1994: Se retrag din Germania ultimele unități ale trupelor rusești staționate pe teritoriul țării, după Al Doilea Război Mondial.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com