La 12 septembrie 1869, la Ocnița, județul Hotin, a încetat din viață Costache Stamati (Constantin Stamati), poet și traducător român din Basarabia. Și-a început activitatea literară la Iași, a colaborat la Albina românească și Dacia literară. S-a stabilit la Chișinău după anexarea din 1812 a Basarabiei de către Rusia țaristă, fiind funcționar și interpret al administrației țariste din Basarabia. Era un bun cunoscător de franceză, rusă și greacă și a deținut mai multe funcții publice în Basarabia. Activitatea lui a fost răsplatită de împărat cu medalia Sfânta Ana în grad de cavaler. A fost membru al Societății de Medici și Naturaliști din Basarabia, al Societății Imperiale de Istorie și Antichități din Odesa și membru fondator al Societății Academice Române, reprezentând Basarabia. Spre sfârșitul vieții, s-a retras la conacul său din satul Ocnița, unde s-a stins din viață.
La 12 septembrie 1882 s-a născut Ion Agârbiceanu, scriitor, membru al Academiei Române. Ion Agârbiceanu este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români, nuvele ale sale fiind incluse în programa şcolară din România. Însă Ion Agârbiceanu a fost mai mult decât un scriitor de nuvele. Se crede că viața scriitorului clujean ar putea servi drept subiect de film. Ion Agârbiceanu a fost una dintre cele mai proeminente figuri publice din România. El a fost, pe rând, preot greco-catolic într-un sat de munte, preot militar în timpul Primului Război Mondial, inclusiv în Rusia, protopop al Clujului și canonic al Eparhiei Române Unite cu Roma de Cluj-Gherla. Însă a fost și parlamentar în mai multe rânduri, iar într-unul dintre mandate a ajuns și vicepreședinte al Senatului.
Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882 la Cenade. Studiile primare le-a făcut la școala din sat, iar cele medii la Blaj. Au urmat apoi studiile universitare la Budapesta, unde Ion Agârbiceanu a terminat mai întâi Facultatea de Teologie, apoi pe cea de Litere. Întors în Transilvania, a fost numit preot în Bucium-Șasa din Munții Apuseni, acolo unde a avut ocazia să descopere viața grea a moților, care i-a inspirat apoi multe dintre scrieri. Apoi, a fost transferat la Orlat, o prosperă așezare care era odinioară sediul unui regiment de grăniceri.
Pe lângă activitatea pastorală, Ion Agârbiceanu a început să publice în ziarele „Tribuna” din Sibiu, „Gazeta de Transilvania” din Brașov, „Cultura creștină” din Blaj şi „Semănătorul” din București.
În anul 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, Ion Agârbiceanu a fost unul dintre românii ardeleni care au întâmpinat cu entuziasm intrarea Armatei Regale Române în Transilvania. A fost nevoit, de aceea, să se retragă o dată cu trupele române, mai întâi în Moldova, apoi a fost trimis în Rusia ca preot militar al Corpului de Voluntari Ardeleni care luptau pentru Unirea Transilvaniei cu Regatul României. Sacrificiile sale din perioada războiului i-au fost recunoscute și răsplătite: Ion Agârbiceanu a fost mutat la Cluj, unde a devenit protopopul greco-catolic al capitalei Transilvaniei, iar din 1919 a devenit membru corespondent al Academiei Române. Din 1931, episcopul Iuliu Hossu i-a oferit demnitatea de canonic al Eparhiei Române Unite cu Roma de Cluj-Gherla.
Opera socială a lui Agârbiceanu l-a ferit de persecuțiile pe care le-au îndurat alți prelați greco-catolici în perioada comunistă. După moartea lui Stalin, Ion Agârbiceanu a devenit, în 1955, membru plin al Academiei Române, iar în 1963 s-a stins din viață la Cluj.
Personalitate emblematică a literaturii romane, Ion Agârbiceanu a creat o operă cu multiple valenţe. El a scris reminiscente foiletoane, o sumedenie de scrisori presărate cu un timbru umoristic, dar şi lucrări de reflecţii social-filosofice. Cele mai importante scrieri ale sale sunt „Tempi passati”, volum premiat de Societatea Scriitorilor Români, şi „Oameni de ispravă”, o serie de evocări ale unor personalităţi culturale ale vremii. Cel mai important roman prin subiectul abordat este „Legea minţii”, scriere terminată în 1915, publicata abia peste 12 ani. Romanul lui Agârbiceanu este romanul formării, contradicţiile şi conflictele personajului ca individualitate, în raport cu realitatea umană şi socială înconjurătoare. Apar conflicte deosebit de ample, având în vedere faptul că eroul romanului dă dovadă, în lupta sa absolută pentru dreptate, de un mare fanatism justițiar. Realismul mitic al lui Ion Agârbiceanu îşi are sursa în întâlnirea dintre naturalism şi miţos, ceea ce este modern.
Ion Agârbiceanu descoperă în masa epică a unor scrieri pagini de mare poezie naturalistică, pe lângă portretele rurale emoţionante şi inocent existenţiale. Elementele folclorice ţin de lumea credinţei şi superstiţiilor, scriitorul fiind împins de un profund înţeles antropologic. Mai rafinat decât Slavici şi mai poet decât Rebreanu, Ion Agârbiceanu a fost un geniu neobosit, mânat de o fantezie epică, care-i oferă o unicitatea netă în cadrul literaturii române.
La 12 septembrie 1919 a fost înființată Universitatea Română din Cernăuți. Universitatea a fost înființată în 1875, având denumirea Franz-Josephs-Universität, pe bazele Liceului Teologic, limba de predare fiind germana, cu departamente separate pentru limba și literatura română și ucraineană. În perioada dominației austriece, universitatea a avut 3 facultăți: Teologie Ortodoxă, Drept și Filosofie. După dizolvarea Monarhiei Dualiste în 1918, odată cu terminarea Primului Război Mondial, Bucovina fiind integrată în Regatul României, și instituția și-a schimbat denumirea în Universitatea Regele Carol I. Între 1919–1940, activitățile universității au fost, în mare măsură, românizate. Istoricul și patriotul român Ion Nistor a fost mult timp rectorul universității.
La 12 septembrie 1922, în satul Mihuleni, județul Orhei, într-o familie de țărani, s-a născut Ana Lupan, prozatoare, sora cea mai mică al poetului Andrei Lupan. Face parte din generaţia lui Ion Druță, Ariadna Șalari, Vera Malev, Ion C. Ciobanu, Vasile Vasilache, Aureliu Busuioc. În anul 1950 absolvă școala agricolă din Cucuruzeni, iar în 1960 – Cursurile superioare de pe lângă Institutul de literatură «M. Gorki» din Moscova. Acolo și-a întâlnit viitorul soț, poetul Nikolai Starostin, care a tradus principalele lucrări ale lui Lupan în rusă. Scriitoarea nu și-a schimbat tema principală – viața rurală – până la sfârșitul vieții și a murit în Moldova independentă în 1998.
Prima ei povestire, ,,Stegarul”, apare în revista ,,Scânteia Leninistă”. Debutul editorial se produce atunci când îi apare culegerea de proză ,,Drumul spre sat”, după care urmează ,,Lasă vântul să mă bată”, „La fântâna Stănculesei”, ,,Neagră-i floarea de cireș”, ,,Țarină fără plugari”, ,,La cântatul cucoșilor” ,,Scrieri alese” în două volume ș. a. Între timp, prozatoarea scrie și lucrări epice de proporții: romanele-dilogii „Țarină fără plugari”, „Regăsirea” (1963, 1974), romanele „Neagră-i floarea de cireș” (1977) și „Vâltoarea” (1988) care, în opinia criticului literar Mihai Cimpoi, „prezintă un document uman răvășitor”. În anul 1982 editează Scrieri alese în două volume. Opera prozatoarei a fost tradusă în limbile: mandarină, engleză, slovenă, letonă, lituaniană, kazahă, uzbecă, kirghiză. „Ana Lupan, remarcă istoricul literar Eliza Botezatu, e scriitoarea care a trecut pe alături de moda literară. Receptivă la schimbările din literatură ea nu s-a lăsat ispitită de experimente, n-a încercat maniere care nu erau ale ei, n-a lirizat excesiv, n-a exagerat în direcţia psihologizării şi a intelectualizării – şi-a respectat propriul mod de relatare, ceea ce înseamnă că şi-a respectat cu adevărat munca”.
La 12 septembrie 1944, la Moscova a fost semnată Convenția de armistițiu între Guvernul român pe de o parte, și Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, consfințind starea de fapt a ieșirii României din războiul antifascist și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Amânarea semnării acestei convenții, de la data de 23 august a fost impusă de Stalin, care a tergiversat până când armata sovietică a pus cizma și pe ultimul teritoriu românesc. Convenția a declarat România o țară înfrântă în război, a consacrat anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 și a impus plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de șase ani în produse petroliere, lemnoase și altele. Se mai prevedea că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei” urma să fie restituită României, sub rezerva recunoașterii acestei situații prin tratatele de pace; armata română urma să participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc. La articolul 16, convenția prevedea scoaterea din circulație a tuturor publicațiilor fasciste și legionare, pretext pentru regimul comunist de a scoate din circuitul public privat texte importante referitoare la unitatea statului român, la tradițiile românești, ori la românii din alte țări; pe lista autorilor interziși figurau: Gheorghe Șincai, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morți, 243.622 răniți și bolnavi, 309.533 dispăruți).
Evenimente istorice din ziua de 12 septembrie:
490 î.Hr.: Are loc (în alte surse ar fi pe 12 august) istorica victorie a grecilor asupra perșilor în bătălia de la Maraton, ajunsă celebră în urma legendei, conform căreia solul plecat de la Maraton spre Atena, parcurgând 42 kilometri ca să anunțe victoria, atâta a reușit să spună: Nenikikamen, adică „am învins!”. Și a murit pe loc. În amintirea soldatului-erou, a fost inclusă în programul Jocurilor Olimpice moderne proba de maraton, care se aleargă pe o distanță de 42,195 km, simbolizând distanța dintre locul bătăliei și Acropola din Atena.
1683: Sfârșitul asediului otoman asupra Vienei. Armata germano-polonă condusă de ducele Carol de Lorena și de regele Jan Sobieski înving în apropiere de Viena oastea marelui vizir Kara Mustafa.
1848: Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal. Merită amintit faptul că Elveția are cea mai veche politică de neutralitate militară din lume. Concret, Elveția nu a mai fost implicată în niciun război cu nimeni, de când și-a declarat neutralitatea prin Tratatul de la Paris din 1815.
1919: A fost promulgat Decretul-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector al Universității a fost Sextil Pușcariu. După unirea Transilvaniei cu România, universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.
1959: S-a lansat misiunea sovietică Luna 2, prima navă care a atins suprafața selenară.
1990: La Moscova s-au încheiat discuțiile în format 2+4, în cadrul cărora „puterile aliate» în cel de-Al Doilea Război Mondial au renunțat la drepturile lor speciale, instituite după capitularea necondiționată a Germaniei.
1991: Rada Supremă a Ucrainei a adoptat Legea „Privind succesiunea Ucrainei”, conform căreia cel mai înalt organ al puterii a devenit Rada Supremă a Ucrainei în componența de deputați a Radei Supreme a RSS Ucrainene; până la adoptarea noii Constituții, a rămas în vigoare Constituția RSS Ucrainene; frontierele RSS Ucrainene de la momentul adoptării Declarației privind suveranitatea de stat a Ucrainei (16 iulie 1990) au fost stabilite drept frontiere de stat ale Ucrainei. Ucraina și-a confirmat obligațiile asumate prin tratatele internaționale încheiate de RSS Ucraineană înainte de proclamarea independenței. Cetățenii URSS care, în momentul proclamării independenței Ucrainei, aveau reședința permanentă pe teritoriul Ucrainei, au devenit cetățeni ai Ucrainei.
2007: Daniel Ciobotea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A fost întronizat la 30 septembrie, fiind al șaselea patriarh al BOR.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com