Interviu cu istoricul cernăuțean Antonie MOISEI, doctor habilitat, șeful Catedrei de științe sociale și studii ucrainene din cadrul Universității de Medicină de Stat Bucovinene
–Domnule Antonie Moisei, ați manifestat interes față de cercetările în domeniul istoriei și etnografiei, fiind încă elev la Școala medie din Tărăsăuți. Pe atunci tatăl Dumneavoastră, Arcadie Moisei, era profesor de istorie și autorul unor lucrări despre istoria satului natal, precum și despre istoria învățământului în fostul raion Noua Suliță. Ați urmat Facultatea de Istorie a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți, aspirantura, ați devenit doctor în științe istorice (la vârsta de 23 de ani), iar la vârsta de 29 de ani ați susținut teza de doctor habilitat cu tema obiceiurilor și tradițiilor sărbătorilor calendaristice la populația est-romană din Bucovina. Erați cel mai tânăr doctor habilitat din Ucraina. Ați adunat material din circa 300 de localități din întregul areal bucovinean. În prezent sunteți autorul a circa 350 de lucrări științifice, inclusiv 14 monografii editate în Ucraina și România, redactor-șef al 1l unei reviste internaționale, și lucrați la o nouă monografie importantă pentru istoria orașului Cernăuți. Despre ce este vorba?
–Sunt preocupat de istoria suburbiei Roșa a Cernăuțiului, populată în mare parte de români. În perioada administrării austriece a Bucovinei și în cea interbelică aici exista și o comunitate de germani. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui proiect european – Proiectul interdisciplinar „RESTORY” al Programului Comisiei Europene „Orizont-Europa”. El a fost propus la finele anului 2023, în anul 2024 a fost aprobat și urmează să fie realizat pe parcursul a trei ani. La finele anului curent sau la începutul anului 2027 trebuie să-mi apară monografia în două limbi – ucraineană și engleză – despre istoria suburbiei Roșa. În momentul de față ea este gata în proporție de 95 la sută. La Programul „Orizont-Europa” participă 20 de parteneri, adică oameni de știință, din 15 țări. Cercetările noastre sunt consacrate reconstrucției memoriei culturale și identității sociale ale comunităților locale pe calea analizei surselor textuale și orale. Din acest punct de vedere vechea suburbie Roșa a Cernăuțiului prezintă o valoare științifică și Comisia Europeană mi-a dat undă verde.
Am înregistrat amintirile locuitorilor locali, am adunat fotografii și documente de familie, am fixat toponimele vechi. Apoi am comparat aceste materiale cu documente de arhivă și hărți. Am studiat o mulțime de materiale din Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți. Am examinat circa 150 de dosare de arhivă despre Roșa. Am lucrat în muzeul Gimnaziului nr. 10 – vestita școală românească de la Roșa considerată una dintre cele mai vechi din Cernăuți. Am descoperit amplasarea unei vechi biserici de lemn și consider aceasta drept o noutate științifică.
–Apropo, în noiembrie 2026 va fi marcat jubileul de 210 ani al școlii românești de la Roșa, actualmente Gimnaziul nr.10. Când în 2016 a fost sărbătorit bicentenarul școlii, absolventul ei, istoricul Teofil Rendiuc, împreună cu fosta directoare Domnica Svejinsca, au scris o carte despre istoria acestei instituții de învățământ, pe care, sunt sigur, că ați ținut-o în mână. În ea este și un capitol despre istoria suburbiei. În afară de aceasta, regretatul scriitor și istoric Dumitru Covalciuc în ultimii ani ai vieții sale a lucrat la o monografie a suburbiei Roșa, care, din păcate, a rămas în manuscris. Prin urmare, monografia Dumneavoastră, care va generaliza cercetările efectuate pe parcursul a trei ani, va trezi un mare interes atât în mediul științific, cât și în cel al cititorilor de rând.
– Împreună cu echipa ne-am concentrat pe cercetarea toponimicului „Roșa”, deoarece acesta a fost un mister o lungă perioadă de timp. Nici măcar bătrânii nu știau de unde provine. Cele mai răspândite versiuni populare legau Roșa de cuvântul ucrainean „roșcia” ce înseamnă „crâng” sau de cuvântul românesc „roșu”. Existau, de asemenea, legende despre Poiana Roșie, o bătălie sângeroasă și vânătorul Roșa.
În literatura științifică toponimicul era explicat prin cuvântul „rozsoha” în sensul de ramificație sau răscruce. Însă toate aceste versiuni nu au fost confirmate documentar. Diaconul Bisericii de la Roșa și-a amintit că auzise de la bătrâni despre râulețul Roșișa, amintit în sursele scrise de la începutul secolului al XX-lea. Potrivit amintirilor lor, râulețul ajungea pe alocuri la unu-doi metri lățime în timpul ploilor și aproape că seca în perioadele de secetă. Am început să caut mai departe informații și am găsit surse care au confirmat acest lucru. Este vorba despre trei cărți vechi din secolul XIX – începutul secolului XX și documente ale Arhivei de Stat a regiunii Cernăuți din anii 1942–1944.
Într-una din cărți am descoperit numele râului „Roșișa”. Am obținut o dovadă scrisă a formei istorice a hidronimului, apropiată de denumirile vechi ale localității în sine. Noile materiale au demonstrat că inițial numele l-a purtat râul Roșișa, care își avea începutul printre porțiunile defrișate ale Pădurii Țețina. De la acesta a primit denumirea localitatea formată de-a lungul cursului apei.
Cea mai veche formă cunoscută, Ruschiza, este atestată într-un hrisov moldovenesc din 1760. În recensământul Cnezatului Moldovei din 1772–1773 întâlnim Roșoșa. În documentele de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea au fost descoperite, de asemenea, formele Roșușa, Roșișa, Roschusch. În perioada austriacă, vechiul nume s-a scurtat la Rosch, de la care a apărut Roșa modernă.
Am întocmit o hartă-schemă a izvoarelor și albiei râulețului Roșișa. Pe aceasta au fost marcate două izvoare principale în apropierea Muntelui Țețina: unul – lângă străzile Ivankivska și Kramatorska, al doilea – lângă Kramatorska, dinspre Vașkivska. După unirea acestor pârâiașe, albia curgea în direcția străzilor Kronștadtska și Timiriazev, intersecta Vijnyțka și se îndrepta spre Clocucica, în care se vărsa în apropierea zonei străzii Kyselivska.
Harta ajută la vizualizarea legăturii râulețului cu relieful local, străzile și crângurile vechi. Astfel de cercetări nu au mai fost efectuate de nimeni până acum, așa că nimeni nu știa despre acest lucru. Așadar, este evident că versiunea noastră privind originea numelui Roșa, care este legată de râulețul Roșișa, nu este o simplă ipoteză, ci o confirmare documentară a unui fapt. Suntem foarte bucuroși de acest rezultat și dorim ca cernăuțenii să cunoască istoria Roșei.
– Ce ne permite să legăm denumirea anume de defrișarea pădurii?
– Pe hărțile cadastrale și silvice din secolul al XIX-lea apar mai multe toponime care indică terenuri curățate de pădure: Arsura – loc ars, Sekatura – pădure tăiată și transformată în teren agricol, Tiribiz – teren curățat prin defrișare și scoaterea rădăcinilor, iar Poiana / Pojeni – poiană, poieni. Majoritatea acestor locuri se aflau lângă izvoarele pârâului Roșișa sau de-a lungul cursului său. Ele reflectă principalele metode de curățare a pădurii Țețina – arderea, tăierea și defrișarea – și susțin sensul inițial al toponimului: „loc curățat sau defrișat, unde înainte era pădure”.
–Cea de a doua descoperire, pe care ați făcut-o în timpul expedițiilor, se referă la o veche biserică de lemn, care a existat în suburbia Roșa…
–În această privință călăuze ne-au fost atât documentele de arhivă, cât și lucrările științifice și relatările orale ale unor localnici. Locul bisericii de lemn, despre care este vorba, se afla la o margine a Roșei. Ea a fost ridicată în anii 1767-1768. În perioada moldavă bisericile erau construite pe mijloacele modeste ale comunităților locale și aveau o formă arhitectonică simplă. Această biserică de lemn cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost descrisă amănunțit de istoricul și clericul Dimitrie Dan în anii 20 ai secolului trecut. De la biserica de lemn s-a păstrat fundamentul și parțial pereții. Ni le-au arătat localnicii. Am în vedere și stâlpii de la poarta bisericii, baza din beton pe care a fost ridicată o cruce din lemn. Acolo se sfințea apa de Bobotează. Am ținut în mână și documentele din 15 septembrie 1894 privind începutul construcției noii biserici din piatră în suburbia Roșa cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sighillia (certificatul) din 22 octombrie 1900 privind sfințirea acestei biserici.
–Dispuneți de un material științific și istoric foarte bogat despre suburbia Roșa, precum și despre străvechea cetate Țețina, despre unele artefacte găsite în timpul expedițiilor. La ele ne vom referi în cadrul unui alt interviu. Vă dorim să finalizați cu succes proiectul european și să editați monografia despre care ați relatat.
–Vă mulțumesc pentru interesul manifestat față de istoria vetrelor noastre strămoșești.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com