La 7 octombrie 1857, la şedinţa Adunării ad-hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu a prezentat Proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătând că „dorința cea mai mare” este Unirea Principatelor într-un singur stat.
Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.)., care doreau menținerea separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.
Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul ad-hoc al Moldovei (din cei 85 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii).
Adunarea sau Divanul ad-hoc al Moldovei a fost format dintr-un număr de 85 de deputați, aleși în cinci colegii: cler, mari proprietari, mici proprietari, reprezentanți ai orașelor și reprezentanți ai satelor. Componența divanului era următoarea: 8 reprezentanți ai clerului, 28 de reprezentanți ai marilor proprietari, 14 reprezentanți ai micilor proprietari, 15 reprezentanți ai populației rurale și 20 reprezentanți ai populației urbane.
În Proiectul de rezoluţie, prezentat Adunării din 7 octombrie 1857 de la Iaşi de către Mihail Kogălniceanu, se sublinia că „dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hotărâtă de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generaţiilor viitoare, este unirea principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neapărată, pentru ca în Moldova şi Valahia suntem acelaşi popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem acelaşi început, acelaşi nume, aceeaşi limbă, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceeaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, acelaşi temeiuri şi aceleaşi speranţe, aceleaşi trebuinţe, aceeaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri de trecut, acelaşi viitor asigurat şi în sfârşit, aceeaşi misie de îndeplinit“.
În ziua următoare, 8 octombrie 1857, a avut loc şedinţa Divanului ad-hoc al Valahiei. Prin documentele aprobate de aceste adunări, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
La 7 octombrie 1910, în Udești, Suceava, s-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducător, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române. S-a născut într-o familie de țărani cu șapte copii și copilăria și-a trăit-o în sărăcie. S-a înscris la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar, din cauza lipsurilor materiale, a fost nevoit să-și întrerupă studiile și să lucreze ca să-și câștige existența. A fost, pe rând, ajutor de funcționar în sat, lucrător agricol sezonier, ajutor de brutar în Iași, spălător de rufe, ușier, curier în București. Autodidact, a urmat ulterior Universitatea din Iași, în paralel colaborând la revista Moldova literară, revista Societății Literare Tinerimea din Mihăileni, unde a și debutat cu poezia Cetatea mea. A semnat în numeroase periodice din București și din țară, între care Viața românească, Banatul literar, Fruncea, Adevărul literar și artistic, Lumea, Însemnări ieșene, România literară, Universul literar, Vremea, Jurnalul literar și Revista Fundațiilor Regale. Adeziunea la acțiunea de propagare a ideilor comuniste i-a adus responsabilități în cadrul Uniunii Scriitorilor, a făcut parte din redacția Gazetei literare, a fost consilier literar al Editurii de Stat, a colaborat intens la reviste importante, a tipărit numeroase cărți. A ținut conferințe la Radio și în provincie, a devenit membru al Academiei Române, a călătorit în țară și peste hotare, ajungând o personalitate literară oficială, prezentă și în manuale. Din scrierile sale: Chemarea cumpenelor, Cordun (considerat capodopera sa de către critici), Prăpădul Solobodei, Avizuha, Focurile, Valea hoților, Negura, Valea Albă (piesă de teatru), Povestiri eroice, Cartea de piatră. A tradus din Eschil, Aristofan, Ovidiu, Pușkin, Gogol, Tolstoi, precum și din literaturile arabă, chineză și sanscrită. S-a stins din viață la doar 55 de ani, la 27 august 1965, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
La 7 octombrie 1912, Cuconeștii Vechi, Bălți/Edineț, Moldova, s-a născut Sofian Boghiu, mare duhovnic ortodox, pictor bisericesc, starețul Mănăstirii Antim din București. La vârsta de 14 ani a ajuns frate la Schitul Rughi din județul interbelic Soroca. La 25 de ani, după 11 ani de ascultare, a primit tunderea monahală în Mănăstirea Dobrușa. În 1939 a fost hirotonit diacon în Catedrala din Bălți. În anul 1940, după absolvirea seminarului, s-a întors la Mănastirea Dobrușa, dar ocuparea Basarabiei de către ruși l-a purtat în refugiu, alături de ceilalți călugări din obște, găsindu-și loc la Mănăstirea Căldărușani. A urmat Academia de Belle Arte din București, secția Artă Decorativă, absolvind în 1945, apoi a urmat și Facultatea de Teologie (1942–1946). În 1945 a fost hirotonit preot la Mănastirea Antim, devenind stareț în 1950. A fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai mișcării Rugul Aprins, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, care reunea toate marile personalități ale intelectualității creștin-ortodoxe din acea vreme. În consecință, a fost deținut politic între anii 1958–1964. Multe biserici din țară și din străinatate poartă picturile sale: Schitul Darvari, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Deir-El-Harf (Liban), Mănăstirea Radu-Vodă București, Catedrala din Homs și Biserica din Hama (Siria). S-a stins din viață la 14 septembrie 2002, la Mănăstirea Antim.
În ziua de 7 octombrie a anului 1988 a murit filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu. S-a născut la 11 august 1900 în Bucureşti. Provine dintr-o familie de boieri moldoveni, tatăl său fiind politician și avocat. În 1916 ajunge în Franţa, unde va trăi până la sfârșitul zilelor sale. În 1920 își susține bacalaureatul. Între anii 1924-1927 studiază filosofia, biologia și fizica la Sorbona. În 1926 publică la Paris primul și singurul său volum de poezii. În 1935 publică prima sa opera filosofică, teza de doctorat, susținută la Sorbona. În 1940 publică în România lucrarea filozofică „Experiența microfizică și gândirea umană”. În 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ştefan Lupaşcu încearcă, fără succes, să îl scoată pe prietenul său, poetul Benjamin Fondane, din lagărul de concentrare de la Drancy. Poetul este însă deportat la Auschwitz, unde va muri executat în camera de gazare. După război, în 1946, Ștefan Lupașcu este numit cercetător la Centrul naţional de cercetări ştiinţifice.
La 7 octombrie 2008 a încetat din viață în localitatea Del Mar, SUA, savantul român Gheorghe Emil Palade (născut la 19 noiembrie 1912, Iași), fost membru al Academiei de Știinţe a SUA. Medicul și omul de știință american a fost un specialist de frunte în domeniul biologiei celulare și laureat în 1974 al Premiului Nobel pentru fiziologie și medicină. Excelența sa a constat în modul în care a reinventat instrumentele pe care toți ceilalți le foloseau greșit. Preluând microscopul electronic, folosit la acea vreme în principal pentru a privi structura externă a organismelor izolate, Palade a rafinat chimic tehnicile de secționare a țesuturilor umane pentru a privi pentru prima dată adânc în interiorul celulei, devenind astfel primul om din istorie care a observat ribozomul — uzina microscopică unde se sintetizează proteinele.
Evenimente istorice din ziua de 7 octombrie:
3761 î.Hr.: Data creării lumii, de la care se măsoară timpul în iudaism.
1698: La Alba Iulia, a fost adoptată oficial decizia unirii unei părți a clerului român din Transilvania cu Biserica Romei, păstrându-se intact ritul răsăritean. Procesul a dus la apariția Bisericii Greco-Catolice, esențială pentru dezvoltarea Școlii Ardelene. Un detaliu fascinant care a alimentat secole de polemici istoriografice este însăși forma fizică a documentului: Manifestul Unirii a fost semnat de cei 38 de protopopi români pe o coală, însă condițiile dogmatice exacte ale acordului au fost redactate pe spațiul alb rămas deasupra semnăturilor, generând dezbateri nesfârșite despre momentul exact în care textul a fost adăugat.
1826: Rusia și Imperiul Otoman au semnat Convenția de la Akkerman, stipulând alegerea domnilor Moldovei și Țării Românești pe mandate de 7 ani și consolidând autonomia administrativă. Dincolo de manevrele politice de la nivel înalt, efectul major al acestui tratat a fost suprimarea monopolului otoman asupra comerțului românesc. Pentru prima dată, grâul, lemnul și vitele din Principate au putut fi exportate liber pe piețele din Occident, declanșând un boom economic rapid care avea să pună bazele financiare ale noii burghezii naționale.
1885: Se naște fizicianul Niels Bohr, laureat al Premiului Nobel în 1922 și unul dintre părinții fondatori ai fizicii cuantice. Statutul său de erou național în societatea daneză era atât de ridicat, încât, în 1932, legendara companie de bere Carlsberg i-a oferit o reședință de onoare situată chiar lângă fabrică. Locuința era dotată cu un detaliu legendar: o conductă subterană care îi asigura savantului un flux direct, gratuit și nelimitat de bere proaspătă la robinet pentru tot restul vieții.
1940: Trupele germane și italiene au intrat în România pentru a prelua controlul asupra zăcămintelor petroliere strategice și au ocupat de facto țara.
1993: România a fost admisă ca stat membru al Consiliului Europei, un jalon esențial în recuperarea identității democratice occidentale. Dincolo de discursurile oficiale, aderarea a fost un instrument de presiune directă (tip „hard power”) asupra politicii interne: pentru ca statul român să își păstreze locul, Bucureștiul a fost obligat să abroge de urgență legi penale rămase din epoca lui Ceaușescu, inclusiv celebrul Articol 200, forțând astfel sistemul judiciar național să accepte standardele drepturilor omului.
1993: Postul nr. 1 din Moscova a fost mutat de la Mausoleul lui Lenin la Mormântul Soldatului Necunoscut.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com