Regiunea Cernăuți s-a clasat pe locul 6 în ceea ce privește dinamica veniturilor încasate la fondul general al bugetelor locale

7 10 F 3

Pe teritoriul regiunii Cernăuți, conform datelor operative, la Bugetul de stat și bugetele locale, în cele 9 luni ale anului 2026 au fost încasate 27,6 miliarde de grivne sub formă de taxe și impozite colectate.  Aceasta reprezintă cu 4,2 miliarde grivne (17,7%) mai mult decât în perioada ianuarie – septembrie 2025.

Contribuibilii din regiunea Cernăuți au mobilizat venituri în trezoreria statului în sumă totală de 19,5 miliarde grivne, dintre care: prin intermediul organelor fiscale – 7 miliarde grivne,  prin intermediul organelor vamale – 12 miliarde grivne, din alte surse – 0,5 miliarde grivne. În fondul general al bugetelor locale din regiune, pentru perioada ianuarie – septembrie 2026, au intrat venituri proprii în valoare de 7,1 miliarde grivne, ceea ce reprezintă 103,6% față de indicatorii programați pentru această perioadă. A fost asigurată îndeplinirea indicatorilor planificați per total pentru bugetul regional și bugetele comunităților teritoriale (cu excepția celor din Tereblecea și Kadubivți). Realizarea planului anual rectificat este de 77,6%.

Comparativ cu anul trecut, încasările la fondul general au crescut cu 1,3 miliarde grivne, adică cu 22,7%. Toate comunitățile teritoriale (cu excepția celei din Vikno) au depășit sau au atins nivelul perioadei similare a anului trecut.

Conform evaluării de rang a regiunilor realizată de Ministerul Finanțelor din Ucraina pentru cele 9 luni ale anului 2026, regiunea Cernăuți s-a clasat pe locul 6 în ceea ce privește dinamica veniturilor încasate la fondul general al bugetelor locale. În timp ce la nivel național creșterea încasărilor la bugetele locale a fost de 18%, în regiunea Cernăuți creșterea a fost de 22,7%.

După dinamica încasărilor din taxa funciară, regiunea ocupă locul 3, la impozitul pe venitul persoanelor fizice și impozitul pe bunurile imobile – locul 6, la accize – locul 8, iar la impozitul unic – locul 9.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий