Fereastra luminoasă
Într-un cartier vechi, o fetiță își petrecea ore în șir privind prin geamul camerei sale spre curtea interioară a clădirii de vizavi. Acolo locuia un bătrân ursuz și retras, despre care vecinii spuneau că este un om rău și singuratic, care nu vorbește cu nimeni.
Într-o zi, fetița a decis să-i trimită un semn de prietenie. A luat o oglindă mică și a început să reflecte razele soarelui direct pe peretele camerei bătrânului, jucându-se cu lumina. La început, bătrânul s-a încruntat și a tras draperiile. Dar a doua zi, fetița a făcut același lucru. Văzând că lumina revine caldă și persistentă, bătrânul a zâmbit pentru prima dată în ani de zile, a deschis fereastra și i-a făcut semn cu mâna. Prin acea simplă rază de lumină, sufletul lui închis a reînvățat să simtă căldura omeniei.
Frumusețea nu constă în a avea un chip frumos, ci în a avea un suflet frumos, unde faptele vorbesc mai mult decât cuvintele.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com