În data de 17 octombrie 1451, Petru Aron preia tronul Moldovei și își începe prima domnie, imediat după înlăturarea violentă a fratelui său vitreg, Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare. Asasinarea domnitorului la Reuseni, în noaptea de 15 spre 16 octombrie, îl obligă pe tânărul Ștefan să se refugieze și deschide o perioadă sângeroasă de lupte pentru putere, încheiată abia în aprilie 1457, când acesta își recuperează tronul. Deși data exactă a uciderii lui Bogdan al II-lea diferă în unele cronologii medievale, domnia începută de Petru Aron a lăsat o amprentă geopolitică majoră: în vara anului 1456, el a devenit primul domnitor din istoria Moldovei care a acceptat plata tributului către Imperiul Otoman — suma de 2.000 de galbeni ungurești —, exact actul de supunere pe care nepotul său, Ștefan cel Mare, avea să îl conteste ulterior cu sabia timp de decenii.
La 17 octombrie 1873 s-a născut ilustrul matematician român, Gheorghe Ţiţeica. Despre Gheorghe Ţiţeica s-a scris în decursul vremii mult. A fost matematician şi pedagog român, profesor la Universitatea şi la Şcoala Politehnică din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor academii străine, doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia, un nume ce va rămâne peste veacuri în analele matematicii româneşti. El s-a născut la 17 octombrie 1873 la Drobeta Turnu-Severin. Elev eminent, cu reale înclinaţii spre ştiinţele exacte, Gheorghe Ţiţeica a fost repede remarcat de dascălii săi, atât de cei de la liceul din Craiova, cât şi de cei de la Universitatea din Bucureşti, unde a fost sfătuit să urmeze un doctorat la Paris. Acolo, alături de savanţi ai vremii, l-a avut profesor şi pe Jean Gaston Darboux, care i-a deschis pasiunea către geometrie, în special către geometria diferenţială, pasiunea care l-a urmat întreaga viaţă.
Gheorghe Ţiţeica este un monument, un întemeietor de şcoală matematică românească. Istoria matematicii îi recunoaşte meritele în domeniul geometriei proiective, al trigonometriei sferice, precum şi a altor discipline care ţin de matematică. Vicepreşedinte al Academiei Române, secretar, al aceleaşi instituţii, profesor al Universităţii Mariland din Statele Unite, o personalitate de excepţie a matematicii româneşti şi universale. Gheorghe Ţiţeica este unul dintre organizatorii congresului de matematică, desfăşurat în 1932 la Drobeta Turnu Severin, oraş, care a devenit în acel an o adevărată capitală a matematicii. Alături de 140 de matematicieni români, la congres au participat şi 40 de matematicieni străini din Franţa, Belgia, Polonia, Bulgaria şi Iugoslavia. Lucrările congresului s-au desfăşurat pe un vas care efectua o croazieră pe Dunăre, permiţând invitaţilor să vadă frumuseţea sălbatică a Dunării la Cazane. Gheorghe Ţiţeica a prezentat la acest congres două lucrări: una referitoare la reţelele patratice, curbele care-i poartă numele, iar cealaltă care ţine mai mult de filosofie „Intuiţia Bergsoniană şi matematica”.
Gheorghe Ţiţeica a fost un profesor de excepţie care a scris multe cărţi de referinţă în geometrie. A înţeles de la mentorul său, Constantin Gogu, preşedinte al „Societăţii amicii ştiinţei“, că menirea unui profesor este să răspândească ştiinţa printre tineri. Anume cu acest scop Gheorghe Ţiţeica devine unul dintre fondatorii revistei „Natura“ (1905). A publicat aici multe articole de cultură generală, articole despre Arhimede, Galilei, dar şi despre profesorii săi din facultate. Prodigioasa activitate a acestui ilustru matematician cuprinde circa 300 de lucrări matematice sau de popularizare a ştiinţei. Colegii lui afirmau că Gheorghe Țițeica pentru România este „geometrul numărul unu”. Acesta a plecat în necuprinsa veşnicie în anul 1939.
La 17 octombrie 1892, în localitatea Rușii Mănăstioarei–Udești, Suceava, s-a născut Traian Popovici, avocat și primar al orașului Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A urmat Facultatea de Drept a Universității Cernăuți, pe care a absolvit-o abia la sfârșitul Primului Război Mondial. A fost președinte al Societății Academice Junimea. În anul 1908, în timpul liceului, a trecut clandestin granița dintre Austro-Ungaria și România, pentru a-l vedea pe Nicolae Iorga care vizita localitatea Burdujeni. În Primul Război Mondial a trecut în România și s-a înrolat voluntar în Armata Română (1914), luptând până la sfârșitul războiului. După absolvirea facultății a obținut titlul de Doctor în Drept, s-a stabilit pentru scurt timp la Chișinău, a fost secretar la Casa Noastră, organizație pentru împroprietărirea țăranilor, prefect al județului Câmpulung (1926–1927), avocat în Cernăuți, iar după ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, s-a refugiat în București, continuând îndeletnicirea de avocat. Ion Antonescu l-a numit primar al orașului Cernăuți. În această calitate, a oprit deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina împotriva planului de „curățirea terenului” al mareșalului Ion Antonescu. Găsit vinovat de eliberarea certificatelor pentru evitarea deportărilor, a fost înlocuit din funcție după zece luni. În urma reluării deportărilor de către noul primar, au pierit cinci mii de persoane salvate inițial. După război, a publicat cartea Spovedania, mai cunoscută sub numele de Spovedania unei conștiințe. Cu câțiva ani în urmă ea a fost tradusă în ucraineană și editată la Cernăuți. Pe fațada casei din Cernăuți, unde a locuit Traian Popovici, a fost inaugurată o placă memorială. La Cernăuți a fost creat un film documentar despre primarul Traian Popovici (autorul scenariului – jurnalistul Serghei Voronțov). A decedat la 4 iunie 1946, la Colacu–Fundu Moldovei, Suceava. Traian Popovici a fost înnobilat post-mortem cu titlul de „Drept între popoare” de către Yad Vashem în anul 1991, pentru actele sale de curaj în salvarea evreilor din Cernăuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
La 17 octombrie 1929, la Chişinău s-a născut Agnesa Roșca, poetă și traducătoare moldoveană. A absolvit în 1953 Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău. Timp de peste 20 de ani a lucrat ca redactor la editurile republicane, iar în 1966-1967 ca şef al Direcţiei Editurilor a Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi. Prima plachetă de versuri „Bat gândurile» este ancorată în problematica socială a timpului. Au urmat culegerile: „Mozaic» (1967), „Cântecul tău, Djalil!» (1968), „Balada stropului de soare» (1969), „Amnar şi cremene» (1971), „Pământul Patriei» (1974), „Imnuri în inimi» (1977), „Cu tine, ţară de mesteceni„ (1979), „Veşnică ardere» (1982), „Vis şi veghe» (1984), „Aerul de taină» (1995) ş.a. Traduce din opera unor scriitori de vază clasici (Vergiliu, Eneida (în crestomaţia Literatura universală. Grecia şi Roma antică) şi contemporani: A Puşkin, T.Şevcenko, S.Petofi, A.Cehov, F.Dostoevski, M.Gorki, A.Tvardovski ş.a. Multe din versurile ei sunt traduse în limbile rusă, ucraineană, georgiană, estoniană, armeană, turcă. Poeta a lăsat un tezaur literar-artistic valoros, caracterizat printr-o poezie primăvăratică, printr-un dor năvalnic de viaţă şi gânduri cu mesaje permanente despre făurirea binelui, despre valorile spirituale şi despre sensul vieţii umane pe pământ. Poezia Agnesei Roşca era marcată în adânc de stările sale sufleteşti, trăite şi retrăite în viaţa sa, deloc uşoară, dar probabil, împlinită prin faptul, că a stat de veghe la altarul culturii naţionale, militând pentru a repune în valoare cultura, patrimoniul spiritual al poporului. Creația Agnesei Roșca cuprinde registre variate, de la versul pur folcloric la cel de factură modernă. Registrul liric alternează uneori cu cel satiric, poeta valorificînd activ sarcasmul, grotescul. Agnesa Roșca a decedat în 2009 la Chișinău.
La 17 octombrie 1984 s-a stins din viață Emilian Bucov, scriitor, scenarist, publicist, activist public din Moldova. S-a născut la 8 august 1909 în orăşelul Chilia Nouă, care se află în delta Dunării (astăzi regiunea Odesa, Ucraina). El a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România. Pe parcursul anilor 1928-1930 este revoluţionar în organizaţia „Şcolarul roşu”, a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist din România în ilegalitate, pentru care a fost persecutat de Siguranţă. În aceeaşi ani îşi începe şi activitatea literară, afirmîndu-se ca poet revoluţionar. Colaborează cu reviste româneşti de stânga. Apar o serie de culegeri de poezii „Clocotul muncii” (1932), „Discursul Soarelui” (1937), „China” (1938). Apoi: „Te văd, Moldovă” (1942), „Primăvara de pe Nistru” (1944), „Ţara mea” (1947), „Cresc etajele” (1952), „Poezii” (1954). S-a bucurat de popularitate basmul în versuri „Andrieş”, după motivele căruia a fost filmat în anul 1955 un film artistic, precum şi romanul în versuri „Oraşul Răut” (1956, tradus în rusă, în anul 1958), etc. A scris piesa „Dunărea zbuciumată” (1956, montată în anul 1957), o culegere de povestiri, „Scânteia inimii” (1965), poemul „Cântare tinereţii” (1969), romanul „Magistrala” (1969). Pentru culegerea de poezii şi poeme „Zile de azi, zile de mâine” i-a fost decernat Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti (1966).
Este autorul imnului RSSM. Este cunoscut şi în calitate de traducător al unor opere de A. S. Puşkin, T. Şevcenko, Maxim Gorki şi alţii.
Pe parcursul anilor 1945-1946, 1955-1958 este preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova în 1966-1971, redactor şef al revistei „Nistru”, Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (1947-1951). La Congresul al 6-ea a Comitetului Central PCM a fost ales membru al Comitetului Central. Criticul Ion Șpac apreciază astfel creația lui Emilian Bucov de pe pozițiile zilei de astăzi: „Se poate admite că poezia și proza bucoviană necesită o selecție riguroasă, însă nicidecum nu putem accepta anularea operei în ansamblu… Îndrăznim să afirmăm că o bună parte din ea și-a păstrat totuși prospețimea. E vorba, în primul rând de basmul „Andrieș”, volumele de versuri „Zile de azi, zile de mâine” (1965,1967), „Om de dimineață” (1984), mai multe cărți pentru copii, care în urma unei selecții riguroase s-ar putea constitui într-un volum editat în grafie latină”.
Evenimente istorice din ziua de 17 octombrie:
1113: A fost finalizată construcția Catedralei Sfântul Mihail cu cupole de aur din Kiev.
1849: Moare Frédéric Chopin, unul dintre marii compozitori ai romantismului în apartamentul său din Place Vendôme din Paris, la numai 39 de ani, răpus de o afecțiune pulmonară cronică. Muzica sa, de o sensibilitate și o complexitate tehnică fără precedent, influențată profund de tradițiile poloneze, revoluționase deja creația pentru pian și avea să devină o parte esențială a patrimoniului muzical universal.
1858: În localitatea Dârste de lângă Brașov, se naște Andrei Bârseanu, poet, folclorist, profesor și militant neobosit pentru cultura românească din Transilvania, care avea să devină președintele ASTREI și vicepreședinte al Marelui Sfat Național Român la 1 Decembrie 1918. Este cunoscut mai ales pentru versurile cântecului patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, scrise în 1880 pe muzica lui Ciprian Porumbescu și devenite un simbol al aspirațiilor naționale ale românilor. Puțini știu însă că acest imn unionist românesc a trecut granițele și a dat naștere imnului oficial al unui alt stat european: în 1912, poetul albanez Aleksandër Stavre Drenova (Asdreni), care trăia în exil la București, a preluat linia melodică a cântecului lui Porumbescu și Bârseanu pentru poemul său Hymni i Flamurit („Imnul Steagului”), care este și astăzi imnul național al Albaniei.
1933: Fizicianul Albert Einstein sosește în portul New York la bordul pachebotului SS Westernland, venind din Anglia, după ce ascensiunea lui Adolf Hitler la putere și confiscarea bunurilor sale de către naziști îl determinaseră să renunțe definitiv la cetățenia germană și la Academia din Berlin. Stabilirea sa la Institutul pentru Studii Avansate din Princeton marchează începutul ultimei mari etape din viața celui mai influent savant al secolului XX.
1936: S-a născut poetul ucrainean şaizecist Ivan Draci, considerat clasic în timpul vieţii. Ivan Draci (1936-2018) s-a afirmat şi ca traducător, autor de scenarii cinematografice, dramaturg şi activist politic. I s-a decernat Premiul Naţional „T. Şevcenko” şi i s-a acordat titlul de Erou al Ucrainei. Ivan Draci a semnat prefaţa la volumul bilingv ucraineano-român „Cobzarul” de Taras Şevcenko, editat la Cernăuţi. Traducerea în română a creaţiilor şevcenkiene aparţine poetului şi traducătorului din Suceava, Ion Cozmei.
2003: La Paris, Conferința Generală a UNESCO adoptă Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, document istoric care creează un cadru juridic internațional de protecție pentru tradiții orale, meșteșuguri, ritualuri și expresii artistice vii.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com