La 22 octombrie 1811 s-a născut pianistul și compozitorul ungur Franz Liszt, unul dintre cei mai mari pianişti din toate timpurile, fiind tratat la mijlocul secolului al XIX-lea ca un rege. Liszt şi-a încheiat cariera de pianist la doar 35 de ani, sătul de viaţa foarte agitată şi de turneele care se întindeau pe mai mulţi ani. A studiat cu Czerny şi Paganinin şi a fost influenţat de compozitori precum Berlioz, Paganini şi Chopin. Între 1839-1848 a susţinut aproape o mie de concerte, conform wikipedia.org, fiind aclamat în întreaga Europă. Începând cu 1848 s-a dedicat şi activităţii de compozitor, fiind apreciat pentru spiritul său înnoitor, crearea poemului simfonic, forma ciclică şi transformarea tematică sunt trei dintre principalele sale contribuţii, influenţând compozitori precum Richard Wagner, care i-a fost şi ginere şi Richard Strauss. A întreprins mai multe turnee în Muntenia, Moldova și Transilvania unde a fost primit cu mare căldură, înregistrând succese notabile. A concertat și la Cernăuți. În urma contactului cu muzica populara românească, a compus o Rapsodie română.
Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner.
La 22 octombrie 1882 a murit pictorul Ion Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Andreescu s-a născut la 15 februarie 1850 în Bucureşti. La 19 ani, se înscria la „Şcoala de arte frumoase», condusă de Theodor Aman. Peste numai trei ani, devenea profesor la catedra de desen şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În următorii trei ani, a predat de asemenea la gimnaziul „Tudor Vladimirescu» şi la Şcoala de meserii din aceeaşi localitate. În tot acest timp, a pictat mult, cu predilecţie peisaje („Margine de pădure”, „Stânci şi mesteceni”, „Pădure de fagi”, „După ploaie”, „Casă de ciurari” şi, cel mai cunoscut – „Stejarul”), naturi statice („Coacăze”, „Felii de pepene”, „Crizanteme”, „Trandafiri roz”, „Raţe”) şi portrete („Ţărancă cu broboadă verde”, „Ţărancă cu traistă”, „Broboadă roşie” şi seria de autoportrete).
La sfârşitul anului 1878, Andreescu a plecat la Paris pentru a-şi definitiva studiile. Acolo, s-a înscris la „Academia Liberă Julian». A pictat la Barbizon, în regiunea Île-de-France, pădurea Fontainebleau din apropiere şi aşezările rurale din preajmă. Tot acolo, l-a întâlnit pe Nicolae Grigorescu, cu care a legat o prietenie strânsă. În Franţa a participat la expoziţii de grup alături de Manet, Monet şi Renoir. După numai trei ani de şedere în Paris, în 1881, a fost nevoit însă să se întoarcă în ţară, din cauza stării de sănătate ce se agrava.
A murit un an mai târziu, la doar 32 de ani, la Bucureşti. Criticul de artă francez Jacques Lassaigne afirma despre Andreescu: „Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească”.
La 22 octombrie 1916 a murit Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist. Ion G. Sbiera (1836-1916) a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii. A fost membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866.
Ion G. Sbiera a fost un folclorist și istoric literar român născut în la 1 noiembrie 1836, într-o familie de țărani înstăriți din străvechiul sat bucovinean Horodnicul de Sus. În anul 1848, Ion G. Sbiera s-a Înscris la Școala Normală din Cernăuți, iar un an mai târziu s-a transferat la Gimnaziul superior. La gimnaziul cernăuțean, Sbiera a avut marea șansă de a-l avea ca profesor pe Aron Pumnul, cărturar și mare patriot român, originar din Transilvania. Acesta a avut o influență hotărâtoare asupra carierei tânărului elev, contribuind decisiv la formarea conștiinței și a caracterului său. În 1862, Sbiera s-a aflat în fruntea intelectualilor români care au pus bazele Reuniunii de Leptură din Cernăuți, devenită, după numai trei ani, Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. I. G. Sbiera s-a aflat, de asemenea, printre întemeietorii și principalii colaboratori ai revistei „Foaia Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina”. El a publicat aici, dar și în „România Jună”, „Arhiva”, „Candela”, „Familia”, „Gazeta Transilvaniei”, „Vatra” etc., cronici, articole, necrologuri, studii de istorie, lingvistică și folclor. Cunoscut și apreciat pentru activitatea sa, în 1866, este numit membru al Societății Literare Române (viitoarea Academie Română)
În 1875 a fost propus de autoritățile austriece în funcția primului șef al Catedrei de Limbă și Literatură Română a Universității din Cernăuți. În 1881 Sbiera obține titulatura asupra catedrei, iar în 1886, doctoratul în filozofie. Sbiera va rămâne profesor până în anul 1906. Bolnav și împovărat de ani, venerabilul dascăl se va stinge din viață zece ani mai târziu, la 22 octombrie 1916, la Cernăuți. Opera lui Ion G. Sbiera tratează probleme sociale și ideologico-culturale, istorice și didactice, de ortografie și filologie, memorialistică, de istoria literaturii și folclor. Crescut și educat într-o societate condusă după regulile administrației străine, Sbiera a promovat o anume ideologie națională, în care un loc important îl ocupau problemele privitoare la conceptul de națiune, la însemnătatea și rolul graiului național, la școală și rolul ei în educarea tineretului sau cele de etnogeneza românilor precum și a spațiului geografic în care aceștia au apărut și s-au manifestat ca națiune.
Opera acestui cărturar bucovinean, deși nu are o mare întindere, prezintă un interes deosebit, având o valoare documentară de necontestat. Ea a avut partea sa de contribuție la deșteptarea sentimentelor naționale din Bucovina și a pus bazele dezvoltării ulterioare a catedrei de limbă română de la Universitatea cernăuțeană.
La 22 octombrie 1949, în satul Drochia, raionul Drochia, s-a născut Vlad Gheorghelaș, interpret de muzică populară din Republica Moldova. Cariera sa de artist a început dintr-o întâmplare, când a mers la concursul republican „Cântaţi cu noi», ca, pe urmă, să fie invitat de către dirijorul şi violonistul Serghei Lunchevici , la un concurs de angajare în Orchestra „Fluieraș”. A absolvit în 1980 Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, după care a fost angajat în Orchestra „Lăutarii” dirijată de Nicolae Botgros. A cântat cu toate formaţiile de muzică populară. În 1997, a început colaborarea cu poetul Grigore Vieru. Rodul acesteia este piesa „Tata», care l-a făcut celebru pe Vlad Gheorghelaş. Au urmat „Părinţii», „De cînd, mîndro, te iubesc», „Noroc, noroace», „Primăvară, dacă ştii» ş.a. În total, au făcut împreună 24 de piese, alte câteva au rămas neînregistrate. Artistul era cunoscut şi datorită fluieratului artistic pe care îl interpreta cu o deosebită măiestrie. Vlad Gheorghelaş s-a stins din viață la 13 martie 2011 și a fost înmormântat la Cimitirul Central din strada Armenească din Chișinău.
La 22 octombrie 1985 s-a stins din viaţă soprana română Viorica Ursuleac, originară din Cernăuţi. Viorica Ursuleac a fost fiica lui Mihai Ursuleac (1863-1928), arhidiacon ortodox din Cernăuți. Și-a făcut studiile la Viena, debutând pe scenă din Zagreb în anul 1922. Soprana Viorica Ursuleac a apărut apoi la Volksoper din Viena (1924-1926), Opera din Frankfurt (1926-1930), Berlin Staatsoper (1935-1937) și Opera din München (1937-1944). S-a căsătorit cu dirijorul austriac Clemens Krauss la Frankfurt, în timpul șederii ei acolo.
Glasul tulburător al Vioricăi Ursuleac îl fascinase pe compozitorul Richard Strauss, care îi oferise rolurile principale în patru dintre premierele operelor lui: „Arabella” (1933), „Friedenstag” (care i-a fost dedicată ei şi soţului ei, dirijorul austriac Clemens Krauss, în 1938), „Capriccio” (1942) şi „Die Liebe der Danae” (1944). Viorica Ursuleac a cântat pe mai toate scenele mari ale Europei.
După spectacolul de adio, susţinut în 1953 la Wiesbaden, Viorica Ursuleac este numită profesoară la „Salzburg Mozarteum”, unde a activat până în 1964. Renumita soprană a murit la vârsta de 91 de ani, în satul Ehrwald de lângă Tirol, unde s-a stabilit încă înainte de 1954, anul morții soțului ei, Clemens Krauss.
Despre Viorica Ursuleac s-au scris cărţi în limbi europene, iar înregistrările cu ariile pe care le-a interpretat ea au intrat de mult în patrimoniul sacru al Europei. La Cernăuți, în casa unde s-a născut și și-a petrecut copilăria vestita cântăreață de operă (situată pe actuala stradă Șevcenko), a fost instalată o placă comemorativă. Admiratorii muzicii clasice, apelând la reţeaua Internet, pot să asculte şi acum vocea de aur a bucovinenei Viorica Ursuleac.
Excelentă actriţă cu o voce de aur, Viorica Ursuleac înseamnă, ca şi muzicianul total al Europei, Roman Vlad (şi el – cernăuţean), o glorie europeană a Bucovinei.
Evenimente istorice din ziua de 22 octombrie:
362: Templul lui Apollo din Daphne este distrus de un foc misterios.
1721: Țarul Petru I cel Mare a proclamat Rusia ca Imperiu Rus, după înfrângerea Suediei în Marele Război al Nordului.
1907: A izbucnit Panica bancară din 1907 (cunoscută și ca Criza Knickerbocker), care a zguduit bursa de pe Wall Street din New York.
1918: La Cernăuți a apărut gazeta Glasul Bucovinei, cu subtitlul Organ de propagandă pentru unirea politică a Românilor de pretutindeni. Întemeiată de Sextil Pușcariu, Vasile Bodnărescu, Alexandru Popovici și Radu Sbiera, înlocuia publicația oficială de limbă germană Czernowitzer Zeitung. Editor și redactor responsabil a fost Dionisie Bejan.
A fost difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania și în Basarabia. În primul număr al ziarului (9/22 octombrie 1918) a fost publicat articolul Ce vrem?, semnat de 14 intelectuali bucovineni, care cuprindea aspirațiile tuturor românilor aflați sub dominația austriacă: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești. Nu vrem să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin”. Cotidianul Glasul Bucovinei a fost editat de Partidul Democrat al Unirii din Bucovina în perioada 1918–1923.
1962: A început oficial Criza Rachetelor din Cuba, odată cu discursul președintelui american John F. Kennedy prin care anunța instituirea carantinei navale în jurul Cubei.
1980: Papa Ioan Paul al II-lea a anulat verdictul din 1633 prin care Galileo Galilei fusese condamnat.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com