La 3 noiembrie 1834 a fost fondat în București Muzeul de Istorie Naturală și Antichități. Muzeul a fost înființat la Porunca domnească a lui Alexandru Dimitrie Ghica Voievod dată prin Actul 142/3 noiembrie 1834 către Eforia Școalelor, pe baza proiectului redactat de Marele vornic Mihalache Ghica, ministru al Afacerilor Dinlăuntru și fratele Domnitorului, care a donat colecții importante, incluzând monede grecești, romane și bizantine, colecții de minerale, fosile, moluște, pești, păsări și mamifere, precum și opere de artă. Deși fusese conceput ca un cabinet de istorie naturală, muzeul a căpătat un caracter de instituție mixtă, adăpostind antichități, tablouri vechi și curiozități naturale. Adăpostit în clădirea Colegiului „Sf. Sava” și condus în perioada 1837–1859 de Carol Wallenstein de Wella, austriac de origine croată, profesor de desen la Colegiu, muzeul a avut inițial un rol didactic.
La 3 noiembrie 1900 a decedat Eufrosina Popescu, renumită actriţă şi cântăreaţă română. Pe scenele teatrelor muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa şi Paris a evoluat sub pseudonimul Marcolini. Eufrosina Vlasto s-a născut pe 20 octombrie 1821, la Bucureşti, în casa boierului Vlasto şi a soţiei sale, Maria. Demonstrând aptitudini pentru cântec, dans şi recitare, în 1834 Eufrosina Vlasto devine elevă a Şcolii de muzică vocală, declamaţie şi literatură a Filarmonicii din Bucureşti, prima de acest gen din Ţara Românească. La 16 ani se căsătoreşte cu Theodor Popescu, aghiotant al voievodului Alexandru Ghica, dar după numai câţiva ani de căsnicie rămâne văduvă. Îndepărtându-se pentru o scurtă perioadă de teatru, doamna Popescu îşi va continua studiile muzicale la Viena şi Paris. Adoptând numele de Marcolini (după cel al primului soţ al mamei, Mărculescu), obţine succes după succes pe scenele lirice din Italia şi Franţa. După aproape două decenii de carieră muzicală, care au făcut-o cunoscută în Europa, artista revine în ţară, pentru a se dedica artei dramatice. Şi timp de alte trei decenii, Eufrosina Popescu va fi cea mai apreciată actriţă din teatrul românesc.
Eufrosina Popescu a creat roluri din dramaturgia românească – în spectacolele după piesele lui Vasile Alecsandri, V.A. Urechia, Gheorghe Sion, Alexandru Macedonski, precum și după piese aparținând repertoriului universal. Eufrosina Popescu a făcut parte din diferite asociații actoricești. Cariera ei a stat sub semnul premierelor.
La 3 noiembrie 1900 Eufrosina Vlasto Marcolini Popescu a părăsit definitiv scena vieţii, pentru a rămâne în memorie drept una dintre cele mai proeminente figuri feminine ale teatrului românesc. Ea a refuzat improvizaţia în orice domeniu. Era modestă, sobră, condamna grandomania, fiind adepta nobleţei spirituale. Nu şi-a dorit doliu la poartă, nici paradă la înmormântare. A cerut să fie dusă la cimitir seara, cât mai discret cu putinţă. Mormântul ei, aflat la Cimitirul Bellu, este simplu, aşa cum l-a dorit artista.
La 3 noiembrie 1921, la Chișinău s-a născut sculptorul și pictorul român-moldovean Andrei Ostap, autor a sute de sculpturi cu o însemnătate deosebită pentru patrimoniul cultural al României și Republicii Moldova, expuse în întreaga lume. Sculptor și pictor român-moldovean de origine poloneză, Andrei Ostap a fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București din 1955. A urmat Școala de Arte și Meserii, unde a învățat desen ornamental și desen tehnic, a absolvit liceul cu note maxime. A participat la cel de-al Doilea Război Mondial, în luptele de pe frontul de vest, contribuind la eliberarea Cehoslovaciei și Austriei, fiind rănit în lupte și decorat. După război, a dorit să se înscrie la Institutul de Arte Plastice din București, dar examenul de admitere se susținuse deja. A urmat Academia de Arte Plastice Guguianu, particulară, având profesori pe Camil Ressu și Corneliu Medrea. A absolvit cei trei ani de studii cu premiul întâi și a dat examen de admitere la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, fiind admis de o comisie specială direct în anul IV. Examenele teoretice nu i-au fost echivalate, trebuind să le susțină din nou într-un singur an. A absolvit în 1951 ca șef de promoție (premiul I și examenul de stat cu nota 10). A câștigat concursul organizat la Muzeul „Theodor Aman” primind „Bursa Paciurea”. A urmat o perioadă de activitate intensă; ani la rând a fost în Comisia de îndrumare a Sindicatului Sanitar județean Brașov, ulterior membru în comitetul de conducere al secției de sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din București, șef de colectiv la mai multe lucrări de artă monumentală, participând astfel la formarea unor tineri artiști, pe care i-a instruit benevol, ajutându-i financiar pe cei mai săraci dintre ei. Multe dintre lucrările sale au fost donate pentru cauze umanitare.
La 3 noiembrie 1928 inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, înregistrează, în Franţa, cererea de brevet pentru această invenţie. Anastase Dragomir (1896-1966) a fost un inventator român din domeniul aviaţiei, este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român, Tănase Dobrescu. Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două paraşute) dintr-o aeronavă sau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly din Franţa şi ulterior, în octombrie 1929 , pe Aeroportul Băneasa , lângă Bucureşti.
La noiembrie 1944, în Lieidzelda, Lituania, a decedat Teodor Nencev, poet. S-a născut la 9 martie 1913, în localitatea Văleni, județul Ismail. Provine dintr-o familie mixtă: tatăl − bulgar, mama − moldoveancă. În 1918 părinţii se stabilesc cu traiul la Bolgrad, unde T. Nencev studiază la Liceul de băieţi (1924-1931). Publică primele poezii în revista „Familia noastră” (1935). Tot în acest an, împreună cu poeţii Iacob Slavov, Igor Ivanov şi Vladimir Cavarnali, înfiinţează la Bolgrad revista literar-culturală „Bugeacul”, al cărei redactor este până în iunie 1936. Publică volumele: „Poezii” (Bolgrad, 1937), „Poezii” (Chișinău, 1940). Colaborează cu revistele: „Generaţia nouă”, „Moldavia” de la Bolgrad; „Viaţa literară”, „Universul literar” de la Bucureşti; „Viaţa Basarabiei”, ,,Pagini basarabene”, „Octombrie” de la Chișinău, ,,Jurnal literar” de la Iaşi. Moare în cel de-al Doilea Război Mondial. Postum, apar volumele: „Poezii” (1967) şi „Predestinare” (1991); este inclus în culegerile colective: „Ani de luptă” (1969), „N-am dovedit să scriu” (1985), „Scriitori de la „Viaţa Basarabiei” (1990) ş.a.
Evenimente istorice din ziua de 3 noiembrie:
1900: La Madison Square Garden din New York, a fost inaugurat primul salon auto național, care a prezentat publicului automobile alimentate cu benzină, abur sau electricitate. Evenimentul a surprins începuturile industriei auto, într-o epocă în care nu era încă stabilit ce tehnologie de propulsie va domina transportul viitorului — de altfel, în acel an, mașinile electrice și cele cu abur erau mult mai populare în orașele americane decât modelele pe benzină, considerate prea zgomotoase și greu de pornit.
1918: La Cernăuți, a avut loc o adunare a reprezentanților comunității ucrainene (Bukovynske Viche), care a adoptat o rezoluție privind includerea părții de nord-vest a Bucovinei, inclusiv a capitalei provinciei, într-un stat ucrainean. Hotărârea a intrat în conflict direct cu obiectivele Consiliului Național Român, condus de Iancu Flondor, într-un moment în care destrămarea autorității austriece a dus la un episod rar în istorie: trei zile mai târziu, ultimul guvernator imperial, contele Josef von Ezdorf, a semnat predarea puterii printr-un proces-verbal comun atât către reprezentantul român Aurel Onciul, cât și către cel ucrainean Omelyan Popovych. Cum Iancu Flondor a respins categoric împărțirea Bucovinei și a cerut sprijinul Guvernului de la Iași, intrarea Diviziei a 8-a române, condusă de generalul Iacob Zadik, a restabilit ordinea și a netezit calea unirii Bucovinei cu România, votată la 28 noiembrie 1918.
1918: La Villa Giusti, lângă Padova, reprezentanții Austro-Ungariei au semnat armistițiul cu Puterile Aliate, care urma să intre oficial în vigoare 24 de ore mai târziu, la 4 noiembrie, ora 15:00. O eroare de comunicare a Înaltului Comandament austro-ungar a transformat însă această clauză într-o capcană militară de proporții: Viena a ordonat propriilor trupe să înceteze focul imediat, pe 3 noiembrie, în timp ce armata italiană a respectat strict termenul din document și a continuat să înainteze încă o zi întreagă fără să întâmpine rezistență, luând peste 350.000 de prizonieri — printre care și zeci de mii de soldați români din Transilvania și Bucovina.
1937: Una dintre zilele execuțiilor în masă ale reprezentanților de seamă ai intelectualității ucrainene în tractul Sandarmoh din Karelia.
1941: Agenții NKVD au organizat o serie de explozii la Kiev, în urma cărora au fost aruncate în aer Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Lavra Pecerska a Kievului și alte câteva clădiri.
1954: Moare Henri Matisse, pictorul care a făcut celebră ia românească. Henri Matisse, unul dintre marii inovatori ai artei moderne, a murit la Nisa, la vârsta de 84 de ani. Artistul realizase în 1940 celebra pictură La Blouse roumaine (păstrată astăzi la Centrul Pompidou din Paris), lucrare care a contribuit la popularizarea iei în cultura artistică internațională și care a fost inspirată de colecția de ii românești autentice din Muscel și Argeș pe care i le dăruise bunul său prieten și fost coleg de atelier, pictorul român Theodor Pallady. În ultimii ani de viață, când boala l-a țintuit într-un scaun cu rotile și nu a mai putut sta în fața șevaletului, Matisse s-a reinventat prin „pictura cu foarfeca”, decupând forme din hârtie colorată cu guașă și dirijându-și asistenții cu o baghetă lungă de bambus pentru a le compune pe pereții camerei sale.
1958: La Paris, a fost inaugurat noul sediul al UNESCO din Place de Fontenoy, proiectat de o echipă internațională formată din arhitecții Marcel Breuer, Pier Luigi Nervi și Bernard Zehrfuss. Construită pe 72 de piloni din beton aparent în forma literei „Y” cu brațe curbe — astfel încât nicio fațadă să nu pară dominantă față de celelalte —, clădirea a devenit un simbol al cooperării internaționale în domeniile educației, științei și culturii în plin Război Rece, dar și o galerie de artă modernă în sine, găzduind lucrări create special pentru inaugurare de Pablo Picasso, Joan Miró, Alexander Calder și Henry Moore.
1990: Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat noua stemă de stat, realizată de artistul plastic Gheorghe Vrabie împreună cu heraldista Maria Dogaru. Macheta finală a fost definitivată chiar la București, în cabinetul Mariei Dogaru de la Arhivele Statului, și a așezat scutul cu capul de bour — simbolul vechii Țări a Moldovei — pe pieptul acvilei cruciate, marcând desprinderea simbolică de identitatea sovietică și revenirea la tradițiile istorice naționale. Printr-un paradox al cronologiei, Chișinăul a oficializat această stemă de inspirație românească încă din timpul existenței URSS, cu zece luni înaintea proclamării independenței din 1991 și cu aproape doi ani înainte ca România însăși să își adopte oficial noua stemă cu acvila pe tricolor, în septembrie 1992.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com