Recent, la Editura „Druk Art” din Cernăuți a ieșit de sub tipar volumul „Repere românești în Bucovina”. Este o realizare în cadrul Proiectului „Glasul Bucovinei – resurse educaționale și culturale românești”, depus de ONG „Glasul Bucovinei” din Cernăuți și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. După cum remarcă coordonatorul de proiect Marin Gherman, redactor-șef al revistei „Glasul Bucovinei”, acest volum reunește studii publicate, de-a lungul a peste trei decenii, în revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” (Cernăuți–București).
Primul capitol al volumului este consacrat învățământului și vieții universitare în Bucovina, obiect de studiu fiind dezvoltarea școlilor românești și istoria Universității din Cernăuți, inclusiv lupta pentru înființarea Catedrei de Istorie a Românilor, transformările învățământului superior în perioada interbelică și contribuțiile școlii de fizică de la Cernăuți la dezvoltarea științei românești. El se deschide cu studiul „Universitatea din Cernăuți în contextul evenimentelor premergătoare inaugurării”, semnat de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. Universitatea din Cernăuți a fost înființată la 4 octombrie 1875, evenimentul fiind consacrat împlinirii a 100 de ani de la „încorporarea” Bucovinei în Imperiul Austro-Ungar. La ședința Parlamentului austriac din 16 februarie 1875 pentru Bucovina a vorbit deputatul Gheorghe Hurmuzachi. „El a regretat că dorințele românilor din Austro-Ungaria nu se vor satisface cu prilejul înființării Universității din Cernăuți. Românii formau în monarhia austro-ungară un grup compact de trei milioane de suflete, în plus, populație autohtonă, și li se cuvenea o universitate românească. Hotărârea fusese sugerată de ministrul de instrucție Stremayer, care anunța inaugurarea Universității germane la Cernăuți în ziua de 4 octombrie 1875. Urma să se înființeze o catedră de limbă română și alta de limbă ucraineană.
Universitatea, din 1875 până astăzi, a rămas o instituție științifică și de învățământ de prestigiu, care instruiește în continuare tineret bucovinean. Catedra de Filologie Română și Clasică menține în continuare treaz sentimentul de identitate națională a românilor”, conchide autoarea.
Într-un alt articol Mircea Grigoroviță descrie istoria Universității din Cernăuți în perioada interbelică.
De asemenea, sunt analizate temele răspândirii științei de carte, dezvoltării învățământului secundar și importanța educației în limba maternă pentru comunitatea românească.
Cel de-al doilea capitol, „Biserica și destinul românilor din Bucovina în secolul al XX-lea”, urmărește rolul instituțiilor religioase în păstrarea credinței, limbii și tradițiilor. Studiile abordează istoria bisericilor din Cernăuți, activitatea Facultății de Teologie, destinul Mitropoliei Ortodoxe Române după ocupația sovietică din 1940 și viața religioasă a românilor în condițiile politicilor ateiste ale regimului comunist. Acest capitol se deschide cu studiul doctorului în istorie Ilie Luceac „Orașul Cernăuți cu bisericile sale”. Autorul își începe relatarea de la perioada domniei lui Alexandru cel Bun, în hrisovul căruia a fost atestat pentru prima dată Cernăuțiul ca oraș de vamă. El descrie istoria fiecărui locaș de închinare din orașul de pe malul Prutului, inclusiv a Reședinței Mitropoliților Bucovinei – capodoperă arhitectonică mondială.
De menționat că în acest complex a funcționat și Facultatea de Teologie a Universității cernăuțene în anii 1875-1940. Autorul Vladimir Trebici cercetează importanța ecumenică a acestei facultăți. Un loc aparte îl ocupă represiunile sovietice și consecințele acestora asupra comunității românești și a instituțiilor sale.
Al treilea capitol, „Viața culturală în Bucovina”, reconstituie istoria presei românești, a teatrului, societăților culturale, muzeelor și tradițiilor artistice. Cititorii pot descoperi informații despre primele turnee teatrale românești la Cernăuți, activitatea Căminului Cultural „Împăratul Traian” din Costiceni, constituirea Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, inițiativele muzeale din satele românești și contribuția familiei Mandicevschi la viața muzicală a Bucovinei.
Dincolo de prezentarea unor instituții și personalități, volumul propune o perspectivă asupra modului în care comunitatea românească și-a construit și păstrat identitatea prin educație, credință, presă și cultură. Istoria Bucovinei este privită nu doar prin prisma marilor evenimente politice și a schimbărilor de frontieră, ci și prin activitatea cotidiană a școlilor, bibliotecilor, bisericilor, redacțiilor, societăților culturale și a oamenilor care le-au întemeiat și susținut.
Ideea centrală a lucrării este că identitatea unei comunități nu se păstrează exclusiv prin memoria individuală sau prin transmiterea limbii în familie, ci și prin existența unor instituții capabile să asigure continuitatea educației, culturii și vieții publice. Studiile reunite arată atât realizările românilor bucovineni, cât și rupturile provocate de războaie, ocupații, politici de asimilare și desființarea unor instituții fundamentale.
În contextul actual, marcat de războiul din Ucraina, de migrație și transformări demografice, recuperarea acestei moșteniri culturale dobândește o semnificație aparte. Cartea reprezintă nu doar o incursiune în trecut, ci și o invitație la reflecție asupra rolului pe care școala, biserica, presa și organizațiile culturale îl au în prezentul și viitorul comunității românești din Ucraina.
De ce este necesară o asemenea carte? Punându-și o astfel de întrebare, coordonatorul ediției, Marin Gherman, dă un răspuns în prefață: „Memoria unei provincii nu poate fi păstrată numai prin evocări sentimentale. Ea are nevoie de documente, cercetări și cărți care să redea faptelor proporțiile lor adevărate. Numerele vechi ale unei reviste circulă tot mai greu; unele se găsesc doar în câteva biblioteci, iar studiile valoroase rămân cunoscute unui cerc restrâns. Reunite într-un volum, ele devin accesibile profesorilor, elevilor, studenților, cercetătorilor și tuturor celor interesați de istoria Țării de Sus a Moldovei. Această istorie a fost adeseori povestită prin marile evenimente (geo)politice: anexarea habsburgică, Unirea din 1918, ocupația sovietică din 1940 și apariția regiunii Cernăuți, revenirea administrației românești, reinstalarea regimului sovietic în 1944 și proclamarea independenței Ucrainei în 1991. Între aceste momente a existat însă viața de fiecare zi: școli deschise, biblioteci întemeiate, biserici construite, publicații tipărite, coruri, societăți studențești, spectacole și inițiative editoriale. Prin asemenea eforturi, uneori vizibile, alteori aproape nevăzute, s-a păstrat identitatea românească a Bucovinei”.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com