În Cernăuți, la intersecția străzilor Storojineț și Kaspruk, a avut loc un accident cu victime. Poliția a deschis un dosar penal în rezultatul acestui fapt.
Potrivit Secției de Comunicare a Direcției principale a Poliției Naționale în regiunea Cernăuți, s-au stabilit următoarele date preliminare: un șofer de 21 de ani, aflat la volanul unui BMW, în timp ce efectua o manevră de viraj, nu a acordat prioritate unui autoturism Lexus, condus de un cernăuțean de 37 de ani, intrând în coliziune la viteză mare cu vehiculul care circula din sens opus.
În urma impactului, doi pasageri din BMW (bărbați de 23 și 26 de ani) s-au ales cu leziuni corporale. Aceștia au fost transportați la spital de către echipajele medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Cazul a fost înregistrat în Registrul Unic al Investigațiilor Prejudiciare conform art. 286, alin. 1 din Codul Penal al Ucrainei (Încălcarea regulilor de siguranță a circulației rutiere). Autovehiculele au fost ridicate, iar ancheta este în desfășurare.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
