Gheorghe Ungureanu – in memoriam
Se împlinesc 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Ungureanu, poet român din Cernăuți. În ultimul său ciclu de versuri, publicat în revista „Glasul Bucovinei” din anul trecut, el a inclus o poezie scurtă, dar foarte semnificativă: „ce am făcut…/ nimic/ decât am trăit/ și am murit/ în fiecare clipă”. O filosofie profundă în câteva rânduri, care ne provoacă să ne punem veșnica întrebare despre rostul vieții noastre pe pământ.
Pronia Cerească l-a înzestrat cu un har deosebit, har observat încă pe când era elev la Școala medie din Voloca. Profesorul de română, regretatul Nicolae Mintencu, vorbea cu mare mândrie despre discipolul său, Gheorghe Ungureanu, accentuând că la formarea lui ca poet au contribuit nemijlocit contactele lui cu oameni de litere din România, de la care a preluat pasiunea pentru poezia modernă. În anii studenției la Universitatea din Cernăuți l-a avut ca dascăl pe profesorul și poetul academician, Grigore Bostan, care l-a scos pe drumul magistral al artei poetice. Pe atunci Grigore Bostan și Lora Bostan au scos de sub tipar compendiul despre literatura română în Bucovina, regiunea Cernăuți din perioada 1775-2000. În această crestomație, unică în felul ei, autorii au introdus și creații ale studenților lor, printre aceștia fiind și Gheorghe Ungureanu. În timpul lansării compendiului la Cernăuți, cu participarea unor exegeți din România, autorii cărții l-au evidențiat anume pe Gheorghe Ungureanu, care „dădea mari speranțe”.
După terminarea studiilor universitare, Gheorghe Ungureanu avu un drum anevoios spre afirmare profesională, dar totuși nu s-a dezis de poezie, rămânând fidel principiilor sale artistice. Chiar o voce de la Chișinău a spus destul de convingător că Gheorghe Ungureanu a „răsturnat” clișeele tradiționale despre poezie. Poezia pe care a scris-o Gheorghe Ungureanu s-a născut din zbucium în sufletul lui mare, acolo unde era mereu prezentă lumina divină. „Doamne/ îmbracă-te bine/ în sufletul meu/ s-a lăsat un ger/ încât ar putea să crape speranțele tale/ cum au crăpat indiferențele mele/ și-ar fi păcat doamne/ și-ar fi degeaba doamne…/ totul”.
Pe parcursul vieții sale scurte poetul Gheorghe Ungureanu a scos de sub tipar o singură plachetă de versuri. În ultima vreme lucra la al doilea volum, dar așa și nu l-a pregătit pentru editură. Ar fi păcat ca el să rămână în manuscris. Este datoria Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, a membrilor Cenaclului literar transfrontalier „Mașina cu poeții” (Cernăuți-Suceava), membru al cărora a fost regretatul Gheorghe Ungureanu, ca un asemenea volum să vadă lumina tiparului. Prin el „timpul” poetului va fi „acasă”, așa după cum afirma în una din ultimele sale poezii publicate.
Ultima fotografie a poetului Gheorghe Ungureanu: la ședința Cenaclului „Malina cu poeți” (Fălticeni, România, decembrie 2025).
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com