Cucul
Printre toate păsările, nimeni nu prețuia libertatea mai mult decât Cucul. Pasărea trăia singură, căci doar așa se putea simți pe deplin liberă. „Cu rudele ai mereu bătăi de cap și obligații, iar de la prieteni nu auzi decât plângeri și văicăreli din cauza necazurilor”, cugeta Cucul, cântându-și lipsit de griji propriul „cu-cu”.
Din când în când, păsările mici, răspândindu-se prin pădure, ajungeau până în colțul unde locuia Cucul, iar atunci acesta era nevoit să zboare mai departe. Astfel, Cucul a ajuns în hățișurile de arini de pe o mlaștină veche. Păsările evitau acel loc, deoarece un răufăcător pusese capcane pe acolo.
— Întoarce-te, dragă, în dumbrava de mesteacăn, l-a sfătuit Grangurul pe Cuc. Împreună este, totuși, mai bine.
— Nu vă îngrijorați de mine, mă voi descurca singur, a spus Cucul fluturând din aripi și… a căzut în capcană.
Oricât a mai cântat după aceea, nimeni nu i-a mai răspuns…
(Esop)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com