Interviu cu Maria Buzduga, Lucrător Emerit al Culturii din Ucraina, care la 4 ianuarie 2026 a împlinit 50 de ani de activitate la Casa de Cultură din Horbova
–Stimată doamnă Maria Buzduga, suntem în miez de Gerar al anului 2026, an deosebit pentru Dumneavoastră. Veți marca un frumos jubileu, iar recent s-a împlinit jumătate de secol de când activați la Casa de Cultură din Horbova. Ați venit aici ca tânără specialistă, îndreptată de Secția Raională de Cultură Hliboca, la 4 ianuarie 1976. O singură notiță în cartea de muncă și atâtea pagini luminoase, pe care le-ați înscris în viața culturală a horbovenilor…
–Pe atunci satele herțene făceau parte din raionul Hliboca. Ca proaspătă absolventă a Școlii Cultural-Educative din Cernăuți (în prezent Colegiul de Artă „Isidor Vorobchievici”), m-am prezentat la Secția Raională de Cultură din Hliboca. Șefa, Galina Kalmykova, m-a repartizat la Horbova, unde era loc vacant de conducător artistic la Casa de Cultură. Era ceea ce mi-am dorit cel mai mult. Sunt din Bănceni, satul vecin, am absolvit Școala medie din Horbova și, fiind elevă în clasele superioare, participam la activitatea Ansamblului de dans de la Casa de Cultură. Cu acest ansamblu am ajuns în etapa finală a unui Festival republican. Am fost invitați să evoluăm la Kiev, dar eu n-am plecat, fiindcă era perioada examenelor. Știam și despre locul vacant de la Casa de Cultură din Horbova, fiindcă până la venirea mea aici, conducător artistic a fost sora mea Nina. Ea s-a concediat și s-a angajat profesoară de muzică la Școala din Molnița.
–Știu că proveniți dintr-o familie care iubește muzica, dintr-o familie de muzicanți, caz întâlnit des la Bănceni.
–Și regretatul nostru frate, Dumitru Scalco, a fost muzicant – acordeonist. A condus Orchestra de instrumente populare de la Casa de Cultură din Horbova, a fost directorul Școlii de muzică pentru copii din Horbova. Iar pe mine părinții au dorit să mă vadă agronom. După absolvirea Școlii medii din Horbova eu, cu recomandare din partea colhozului local, am depus documentele la Institutul Agricol din Kamianeț-Podilski și m-am bucurat foarte mult când n-am putut susține examenele de admitere. Așa am ajuns la Școala Cultural-Educativă din Cernăuți. Atunci, la secția de coregrafie am intrat patru membri ai Ansamblului de dansuri din Horbova, printre noi fiind și Constantin Buțura, cel care apoi timp de 20 de ani a fost artist al Ansamblului Bucovinean de Cântece și Dansuri, iar în prezent este stabilit în America.
–Revenind la Casa de Cultură din Horbova, ați găsit același ansamblu de dansuri, dar într-o altă componență…
–Ne bazam pe elevii din clasele superioare. L-am numit „Horboveanca”. În 2001 el s-a învrednicit de titlul onorific de „colectiv popular” și i-am schimbat denumirea în „Alunelul”, căci am creat și grupe de dansatori de vârstă mai mică. Cu această denumire dansatorii din Horbova și-au făcut o performanță de invidiat. Am participat de mai multe ori la așa-numite concerte reprezentative ale regiunii Cernăuți la Kiev, la festivaluri internaționale, nemaivorbind de concursurile și festivalurile regionale. De câteva ori am participat cu succes la prestigiosul concurs în numele lui Pavlo Virski, celebru coregraf ucrainean. Evoluarea dansatorilor era acompaniată de Orchestra de muzică populară „Valea Prutului” de la Casa noastră de Cultură, și ea purtând titlul de colectiv popular.
–Cu ani în urmă am stat de vorbă cu dirijorul acestei vestite orchestre, regretatul frate al Dumneavoastră, Dumitru Scalco. El mi-a spus că pentru dansatori muzica vie are o mare însemnătate, ei se simt mai încrezuți pe scenă. Or, succesul dansatorilor este concomitent și succesul muzicanților, și invers.
–În calitate de coregraf sunt absolut de acord cu aceasta. Acum nu întotdeauna ne permitem un astfel de „lux”. „Alunelul” dansează de cele mai multe ori, folosind fonograma. Așa sunt timpurile, dar mă împac cu faptul că acele fonograme sunt imprimările Orchestrei „Valea Prutului” sub conducerea lui Dumitru Scalco. Prin aceasta el este prezent la concertele noastre.
–Fiul și fiica Vă continuă cauza…
–Așa este. În Ansamblul „Alunelul” sunt 160 de dansatori – patru grupe de vârstă. Cu grupele mici se ocupă fiica Iulia. Noi le-am numit „Mugurelul”. Iar cu grupele mai mari – fiul Iulian. Trăim vremuri grele – satul a rămas aproape fără tineret, ne salvează, ca de obicei, elevii de la Liceul din Horbova. Ne-am mai confruntat cu alte momente dificile, dar le-am depășit. După 1991 vreo trei ani am lucrat fără salarii, dar n-am lăsat mâinile în jos, iar în timpul pandemiei făceam repetiții pe ascuns. Horbova este un sat unde tradiția populară este păstrată cu sfințenie și suntem conștienți de faptul ce așteaptă consătenii noștri de la lucrătorii culturii. Așteaptă sărbători pentru suflet și noi le creăm aceste sărbători. Nu demult am stat de vorbă cu colega mea de la Mahala, Elena Nandriș, și ne-am întrebat amândouă: cui lăsăm realizările pe care le-am obținut? Și am avut același răspuns: desigur, celor care sunt gata să le înmulțească.
–Dar ce planuri ați schițat la începutul noului an?
–Evenimentul cel mai apropiat este Festivalul „Doina primăverii”, care a ajuns la ediția a opta. La el participă colective artistice din toate localitățile Comunității Teritoriale Ostrița. Următorul va fi „Primăvara teatrală”. Teatrul popular de amatori „Miorița” de la Horbova se va prezenta cu o premieră. De acum începem pregătirile. Iar la vară vom marca 50 de ani ai Ansamblului popular de dansuri „Alunelul”.
–La Casa de Cultură din Horbova sunt trei colective populare. Puține sate se pot mândri cu asemenea realizări…
–Aici aș menționa faptul că acest titlu onorific trebuie confirmat permanent – prin creativitate, măiestrie și abnegație. Punem preț pe valorile autentice. Cu acest scop am și creat formația vocală „Opincuța”, din care fac parte lucrători ai culturii. Interpretăm cântece cu care au crescut generații la rând de horboveni. Plângem și cântăm. Îi deplângem pe cei care se jertfesc pentru libertatea noastră și cântăm, fiindcă anume cântecul ne întărește speranța în tot ce e bine și frumos.
–Vă dorim încă mulți ani de activitate rodnică întru afirmarea binelui și frumosului, după cum ați spus Dumneavoastră!
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com