La zece kilometri de Cernăuți, în satul Boian, Gheorghe Iurcu se ocupă de cultivarea pepenilor. Gustul lor nu este cu nimic mai prejos decât cel al pepenilor din regiunile Herson sau Odesa. Domnul Gheorghe îi numește pepeni de Bucovina și susține că principala lor caracteristică este că sunt crescuți fără nicio substanță chimică.
Cel mai mare pepene recoltat anul acesta de domnul Gheorghe a cântărit 20 de kilograme. Anul trecut, a reușit să crească unul de 16 kilograme. În total, cultivă pepeni de trei ani și mărturisește că aceasta este mai degrabă un hobby, decât o sursă de venit. A început cu o suprafață de 30 de ari, iar acum pepenii cresc pe patru hectare, parcelele fiind situate în diferite zone ale satului.
Mulți oameni, după ce au gustat un pepene de Bucovina, așteaptă special ca aceștia să se coacă.
„Mi se spune adesea că nu mai cumpără pepeni de la nimeni, pentru că știu că ai mei sunt crescuți fără substanțe chimice”, afirmă fermierul. „Pepenii mei sunt organici, nu folosesc nitrați. Pentru fertilizare, folosesc gunoi de grajd de prepeliță. Pentru a preveni buruienile, angajez oameni să plivească și nu aplic preparate chimice, așa cum se practică acum”, declară fermierul Gheorghe Iurcu din Boian, intervievat de mb.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
