Pentru a 36-a oară la Cernăuți a fost marcată Ziua Limbii Române. Este sărbătoarea care stă la începuturile renașterii naționale și trezirii conștiinței de neam după prăbușirea sistemului totalitar sovietic. Inițiată la Chișinău, ca rezultat al Marii Adunări Naționale din 27 august 1989, ea a fost preluată de Cernăuți grație Societății de Cultură Românească „Mihai Eminescu”, constituită în același an. La negocierile ucraineano-române din anul curent, partea ucraineană a promis părții române că ziua de 31 august ca Zi a Limbii Române va fi trecută în calendarul oficial din Ucraina, deci va fi marcată la nivel național.

În mod tradițional, fără a aștepta această decizie, Comunitatea românească din regiunea Cernăuți a marcat la 31 august, zi de sfântă duminică, Ziua Limbii Române. Evenimentul a început cu dezvelirea noii plăci comemorative „Mihai Eminescu”, instaurată pe clădirea fostului Gimnaziu austriac, unde în perioada 1860-1866 a învățat viitorul poet național al românilor. Apoi reprezentanții autorităților regionale și orășenești Cernăuți, Consulatului General al României la Cernăuți, Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității cernăuțene, societăților național culturale românești din regiune, oaspeți din România au depus flori la monumentul lui Eminescu din centrul orașului. La Palatul Național al Românilor au urmat lansări de carte și numere artistice, susținute de tinere talente din Mahala, Boian și Probotești.

Publicația online „Libertatea Cuvântului” va reda mai pe larg evenimentul în edițiile următoare.


(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
