„Timpul scoate adevărul la lumină”
Încă multă trudă şi răbdare trebuiesc depuse în direcţia cercetării masacrelor de la Lunca şi Fântâna Albă, din iarna şi primăvara anului 1941. Anticii spuneau: „Păstraţi încrederea, căci timpul scoate adevărul la lumină”.
Dumitru Covalciuc, despre care Paul-Mircea Iordache accentua că „este un cunoscut scriitor român din perimentrul bucovinean şi, deasemenea, un publicist remarcabil, autorul almanahului „Ţara fagilor”, intelectual militant, cu o operă binecunoscută românilor din ţară dar, mai ales, românilor din nordul Bucovinei”, sublinia: „Şi-mi spune un ziarist – ucrainean, dar bucovinean de origine – că a fost în arhiva grănicerilor, la Moscova, şi a stat şi a descoperit toată documentaţia cu Fântâna Albă. Rapoartele… Şi-mi spune: „Eu nu-ţi arăt, dar îi ceva straşnic. Eu vreau trei sute de dolari – drumul, hotelul”. Eu, de unde să iau banii?… Mă duc la Târgu-Mureş şi povestesc – scoteam acolo o revistă, atunci — , era ziua de salariu: ungurii mi-au luat pălăria de pe cap şi mi-au pus banii, dar românii, nu. Şi-atunci am zvârlit pălăria cu totul, şi-am spus: nu cumpăr documente româneşti cu bani străini”.
Acest cărturar de marcă al neamului afirma: „Nu mi-a dat nimeni!… Şi-acela a vândut documentele. Cui a vândut, nu ştiu. Doi ani m-aşteptase omul. N-am avut eu, dolari, atunci… Iată, sunt multe lucruri de făcut! Se găsesc multe documente în arhive, dar trebuie să ai noroc şi trebuie să ştii a lucra. Uneori, stai în arhive o săptămână şi n-ai găsit o informaţie”.
În săptămânalul „Monitorul Bucovinean” din 7 aprilie 2022, Nicolae Şapcă, directorul ziarului, în materialul „Rugăciuni la Fântâna Albă, iar în zile de război cu ruşii”, aducea la cunoştinţa cititorilor faptul că „un fost angajat şi coleg din redacţia noastră”, referindu-se la masacrul de la Varniţa, susţine „că la Moscova sunt trei dosare în care e posibil să fie foarte multă informaţie pe care noi încă nu o cunoaştem”.
Reiese că scriitorul Dumitru Covalciuc a spus lucruri adevărate în 2015.
„Sângele martirilor este sămânţa bisericii”
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, după efectuarea unor vaste şi temeinic argumentate cercetări, organele responsabile ale autorităţilor româneşti, aflate în ţinutul mioritic, în Raportul „Răzvrătirea românilor din ţinutul Sucevenilor contra stăpânirii ruseşti din primăvara anului 1941”, relatau: „În primăvara anului 1941, românii bucovineni, nemaiputând suporta jugul stăpânirii ruseşti şi încercările de desfiinţare a naţionalismului, în care s-au regăsit românii din Bucovina după ocuparea Nordului acestei provincii româneşti de către soviete, au încercat să pună în aplicare unul dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare acţiuni: trecerea în grup a frontierei trasate temporar prin mijlocul Bucovinei însângerate de către bolşevici, acţiune însă, care, din lipsa unui conducător responsabil a eşuat, fiind plătită cu viaţa celor mai buni fii ai comunelor româneşti din judeţul Storojineţ, parte din aceştia fiind omorâţi, iar parte prinşi şi deportaţi în regiunile de gheaţă ale Siberiei, de unde nimeni nu ştie dacă se va mai întoarce vreunul înapoi vre-odată”. La baza acestor afirmaţii stăteau declaraţiile martorilor „oculari la întreaga acţiune şi participanţi direcţi la „răscoala din 1 aprilie 1941”.
Datorită acestor cercetări, la începutul anului 1943, a apărut „Tabelul de locuitorii morţi şi identificaţi din revoluţia din 1 aprilie 1941”, în care au intrat numele a 24 de martiri identificaţi, „cu specificarea comunei de origine”. Conform acestui Tabel, în Poiana Varniţei au căzut 5 martiri din comuna Cupca, 4 martiri din comuna Suceveni, 8 martiri din comuna Carapciu, 3 martiri din comuna Pătrăuţii de Jos, 2 martiri din comuna Petriceni, un martir din comuna Iordăneşti şi o martiră din comuna Pătrăuţii de Sus. Lista aparţine Preturei plăşii Storojineţ.
În vara anului 1942, Inspectoratul de Jandarmi din Cernăuţi, în urma cercetărilor întreprinse, a întocmit „Tabelul nominal de persoanele de pe teritoriul rural al Inspectoratului din nordul Bucovinei, executate de sovietici fără sentinţă”. În Tabel au fost incluşi încă doi martiri, care au murit la Fântâna Albă, şi n-au intrat în lista, alcătuită de Pretura plăşii Storojineţ. Astfel, au fost scoase la lumina zilei numele a 26 de martiri. Tabelul în cauză cuprinde un număr de 79 de băştinaşi (51 de origine română, 26 ucraineni şi 2 nemţi) din diverse localităţi ale ţinutului, care şi-au pierdut viaţa, fiind nimiciţi mişeleşte de către maşina infernală de represalii a primului stat socialist din lume.
Reieşind din aceste două Tabele, în 2015, Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi a publicat, în „Cartea Durerii”, partea a cincea, lista martirilor căzuţi la Fântâna Albă, conform documentelor de arhivă, în care au intrat numele a 26 de martiri.
Tot în 2015, neobositul cercetător al trecutului regiunii Cernăuţi, apucând toiagul drumeţiei şi cu focul dragostei de Neam în suflet, a pornit la drum, cercetând minuţios, ca în totdeauna, monumentele apărute în localităţile din fostele raioane Hliboca şi Storojineţ, consacrate memoriei martirilor. Adevăratul patriot a realizat o faptă nobilă, care trebuia îndeplinită de către cele două Societăţi „Golgota” prin intermediul filialelor lor, dacă ele există, în oraşele şi satele din regiune şi din Ucraina. Dumitru Covalciuc, datorită cercetărilor întreprinse, a declarat: „În fiecare sat de pe valea Siretului, pe cruci, sunt trecuţi cei care au murit la Fântâna Albă: ba-s opt, ba-s cinci, ba-s doisprezece; 28 au murit, acolo”. Aşadar, la lumina zilei a apărut cifra de 28 de martiri, care nu se deosebeşte esenţial de celelalte două cifre anterioare, şi care este socotită de mult regretatul scriitor ca cifră definitivă. Rămâne să aflăm numele a încă doi martiri, osemintele cărora îşi dorm somnul veşnic în Poiana Varniţei. Acest lucru poate fi dus până la capăt prin realizarea deshumărilor „şi efectuarea de cercetări arheologice în teren”, după cum afirmă savantul Dorin Popescu. Osemintele martirilor, seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici cu atâtea decenii în urmă, trebuiesc scoase din glia vetrei străbune, stropite cu lacrimile urmaşilor şi cu agheasma Învierii Mântuitorului, şi înmormântate creştineşte înapoi în pământul strămoşesc, prin dangătul de jale al clopotelor de aramă din lăcaşurile sfinte ale ţinutului străbun, fiindcă aşa-i lăsat de la Domnul. Aşa s-a procedat cu martirii de la Lunca, în 1942. „Sângele martirilor este sămânţa bisericii”.
Afirmările că „numărul celor ce-şi dorm somnul sub brazii din pădurea Varniţei este de zeci de ori mai mare” sau acest număr constituie câteva mii de martiri, după cum s-a spus până în prezent şi se mai declară şi astăzi, n-au la baza lor nici o sursă documentară. Cine afirmă astfel, are tot dreptul să argumenteze cele spuse. Cred că adevărul se află, ca în toate timpurile, de partea lui Dumitru Covalciuc. „Istoria spune că multe decenii/ Martirii aşteaptă, retraşi în morminte,/ Ca mândra lor Ţară să-i ştie pe nume,/ Să-i pomenească în zilele sfinte”. Fiecare nume are importanţă, fiindcă fiecare nume este o părticică a neamului masacrat. Publicarea listei integre a martirilor „înseamnă nu doar reabilitarea victimelor comunismului, ci şi săvârşirea unui act de justiţie”. Fără aceste nume „trecutul nostru ar părea aşa cum şi-ar fi dorit autorităţile comuniste de atunci: luminos, fără crime comise de potentaţii zilei”.
„Morţii cer dreptate şi adevăr”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de cercetări istorice și culturale Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com