Omul televiziunii, Dumitru Amihalachioaie, a plecat la cele veşnice

19 09 F 1

La 19 septembrie am primit o veste tristă de la Chişinău: s-a stins din viaţă Dumitru Amihalachioaie, cunoscut prezentator TV din capitala Moldovei.  Descendent din neamul Amihalachioaie, vestit în Moldova, cu rădăcini în Molniţa Herţei, domnul Dumitru şi-a făcut un nume în studiourile de televiziune, mai întâi la Cernăuţi, apoi la Chişinău.

Drumul acestui destin frumos îşi are începuturile la Molniţa, unde cel de-al treilea fiu al poştaşului Petru Amihalachioaie, Dumitru, a absolvit şcoala din sat, apoi cea medie de la Horbova, ca în 1972 să se înscrie la Facultatea de Filologie a Universităţii cernăuţene.  Printre profesori i-a fost şi poetul Vasile Leviţchi, care citea cursul de literatură română din secolul al XIX-lea. Sub impresia neuitatelor prelegeri ale lui Vasile Leviţchi despre creaţia lui Eminescu, studentul Dumitru Amihalachioaie, venind de la Universitate la căminul de pe strada Stasiuk de atunci, deschidea volumul de poezie eminesciană, citind în voce. Nici nu bănuia că acele momente de inspiraţie erau un fel de repetiţie pentru profesia ce urma s-o îmbrăţişeze. În anul cinci de studii, având un timbru al vocii foarte plăcut, a fost angajat la audiovizualul cernăuţean în calitate de crainic la emisiunile în limba română. După câţiva ani de activitate în postul de crainic, a fost numit redactor la radio şi a colindat cu legendarul „Reporter-6” pe umăr toate localităţile româneşti din regiunea Cernăuţi.

În perioada de mari transformări din „necuprinsa Uniune Sovietică” de la sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90, şi în destinul de radiojurnalist al lui Dumitru Amihalachioaie intervine o schimbare cardinală: împreună cu familia părăseşte Cernăuţiul şi se mută cu traiul la Chişinău, fiind angajat la Televiziunea din Moldova. I s-au deschis posibilităţi şi mai mari pentru a-şi afirma talentul de prezentator şi reporter la televiziune, bucurându-se de apreciere şi popularitate în rândurile colegilor de breaslă şi, evident, în rândurile telespectatorilor din republică.

Vestea tristă despre decesul lui Dumitru Amihalachioaie a ajuns şi la Cernăuţi, şi la Molniţa lui natală.

Colegii de facultate (promoţia anului 1977), prin intermediul ediţiei online „Libertatea Cuvântului”, exprimă sincere condoleanţe familiei şi rudelor lui Dumitru Amihalachioaie.  Cale lină spre ceruri!

În imagine: împreună cu soţia Tamara în una din aulele Facultăţii de Filologie a Universităţii cernăuţene.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий