La 11 august se împlinesc trei ani de la intrarea în oastea celestă a lui Ruslan Moldovan, nouăsulițeanul care s-a întors din Italia în primele zile de război și a plecat voluntar pe front, să lupte împotriva agresorului rus. El și-a explicat astfel decizia: „Nu doresc ca inamicul să ajungă la Nistru. Atunci va fi târziu”…
Ea, oastea celestă, nu se confruntă cu ostilitățile teatrului de război. Acolo, în Împărăția Cerească, nu se aud explozii, acolo nu șuieră gloanțele, acolo nu sunt inventate și aplicate tehnologii de exterminare în masă. Ostașii din această oaste dispun de cea mai puternică armă – gloria eternă. Raza ei de acțiune este enormă. Gloria eternă nu distruge firea umană, ea o reînnoiește, îi insuflă credința în pace. Gloria eternă are funcția de a mări rândurile partizanilor păcii, rândurile celor care vor să prefacă spada în brăzdar la plug.
Pacea este cea mai mare valoare pe care o are omenirea. Porunca Mântuitorului „Pace vouă” eternizează jertfirea și eroismul celor care au luptat pentru ea. Ostașii păcii sunt ostașii lui Hristos. Se alină cu acest gând în rugăciunile lor zilnice părinții lui Ruslan Moldovan – Ștefan și Claudia. Reacționează la fel de dureros la veștile negre, care continuă să sosească în casele altor părinți, fiii cărora au căzut în lupta dreaptă. Este un fel de solidaritate după ce au gustat din pâinea amară a pierderilor irecuperabile.
… Iar la mormântul lui Ruslan Moldovan nu se ofilesc trandafirii – florile pe care le-a iubit atât de mult în scurta sa viață pământească. Sunt trandafiri înrourați de lacrimi…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com