Potențialul regiunii Cernăuți prezentat la Forumul Internațional pentru Reconstrucția Ucrainei

17 11 А 5

„La instrucțiunea Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, împreună cu colegi din regiunile Odesa și Transcarpatia, am participat la Forumul Internațional pentru Reconstrucția Ucrainei.

La eveniment sunt prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene, Parlamentului European, Guvernului României, organizațiilor financiare internaționale, Camerei de Comerț bilaterale româno-ucrainene, Excelența Sa Igor Prokopciuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, precum și șefii misiunilor diplomatice ale Indiei, Canadei, Japoniei, Poloniei, Suediei, Danemarcei, Germaniei, Bulgariei, Moldovei, care au asigurat în unanimitate de sprijinul lor neclintit pentru Ucraina și de intensificarea parteneriatului multilateral și bilateral.

Am avut ocazia să prezint participanților la forum potențialul regiunii Cernăuți, precum și proiecte de perspectivă pentru atragerea de investiții străine. Acestea se referă la dezvoltarea parcurilor industriale. În prezent avem 6 înregistrate, și încă unul în curs de înregistrare. Resursele lor sunt colosale, așadar invităm investitorii străini să se alăture”, a scris pe contul său de Facebook șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk.

El a menționat că se prevede reconstrucția căii ferate existente de la stația „Hliboca” la stația „Cernăuți-Nord”. Acest lucru va permite conectarea Cernăuțiului cu frontiera ucraineano-română pe ecartament european, crearea unui nou hub multimodal de mărfuri la stația de cale ferată din Cernăuți și creșterea semnificativă a potențialului de export al Bucovinei. Dezvoltarea infrastructurii de frontieră la granița ucraineano-română. În prezent, este vorba despre puncte de trecere internaționale suplimentare: „Fântâna Albă – Climăuți” cu o capacitate de 1000 de camioane pe zi, „Șepit – Izvoarele Sucevei” și „Ruski – Ulma” cu o capacitate de 300 de autoturisme pe zi fiecare. Finalizarea construcției unui centru inovator de reabilitare la Spitalul Regional de Veterani de Război din Cernăuți pentru încă 100 de paturi, crearea unui adăpost antiradiații și construirea unei parcări supraetajate.

S-a vorbit și despre alte domenii de interes pentru investițiile străine. Acestea sunt prelucrarea lemnului și industria mobilei, tehnologiile informaționale, construcția de mașini, industria alimentară și construcțiile.

„Ne unim eforturile pentru a ne consolida statul și deja lucrăm cu partenerii străini la idei și planuri pentru reconstrucția Ucrainei.  Urmează multe întâlniri internaționale și rezultatele lor concrete. Munca continuă”, a precizat șeful AMR Cernăuți.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий