În primele 10 luni ale anului curent, regiunea Cernăuți a alocat deja 266,6 milioane de grivne pentru sprijinirea Forțelor de Securitate și Apărare ale Ucrainei. Din această sumă, 67,1 milioane de grivne provin din bugetul regional (25% din total). Cele mai mari sume (milioane grivne) au fost alocate de următoarele comunități teritoriale: Cernăuți — 138,5; Mamaivți — 6,5; Secureni — 6,2; Storojineț — 4,4; Vikno — 3,5; Tereblecea — 3,2 și Berhomet — 3,0. „Mulțumesc tuturor bucovinenilor pentru munca zilnică și plata conștiincioasă a impozitelor, care permite creșterea constantă a sprijinului pentru Armata Ucraineană. De asemenea, mulțumesc conducerii comunităților locale pentru abordarea responsabilă a acestei probleme și îi îndemn încă o dată să facă tot posibilul ca aceste cheltuieli să crească anul viitor. Sprijinul nostru comun pentru Forțele de Securitate și Apărare este garanția rezistenței lor pe câmpul de luptă și fundamentul viitoarei noastre Victorii”, se menționează în postarea pe Facebook a șefului AMR Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
