După invazia la scară largă din 24 februarie 2022, activitatea mediatică rusească în țările UE a devenit mai sofisticată și mai coordonată. Moscova a început să combine metodele tradiționale de lucru, utilizând canale clasice de propagandă, cu instrumente moderne – rețele de site-uri proxy și clone, canale Telegram localizate, rețele automatizate de boți, inteligență artificială pentru generarea de conținut și deepfake-uri, agenți de influență, precum și fluxuri financiare subversive mascate prin offshore-uri, criptomonede și jurisdicții de tranzit. Scopul Kremlinului nu este doar de a promova mesajele pro-ruse, ci și de a fragmenta consensul politic și social în UE, de a submina încrederea în instituțiile NATO și UE, de a slăbi sprijinul pentru Ucraina și de a crea o zonă „gri” de acceptabilitate pentru normalizarea relațiilor cu Rusia. Este clar că centrul de comandă al acestei campanii informaționale se află la Moscova.
Mașina de propagandă rusească nu acționează haotic, ci se concentrează pe promovarea sistemică și coordonată a propriilor mesaje, cum ar fi „sancțiunile fac mai mult rău UE decât Rusiei”, „interesele securității eurasiatice necesită un dialog „realist” cu Moscova”, „slavii se luptă cu slavii, iar din asta câștigă SUA”, răspândind semnale menite să divizeze societatea și să promoveze populismul în țările europene, în special utilizând teme precum migrația, epuizarea socială, identitatea culturală. Prioritățile strategice ale materialelor de propagandă sunt adaptate pentru publicul european, unde mesajele Kremlinului sunt reambalate într-o formă acceptabilă pentru publicul local. Acest lucru se realizează cu ajutorul deepfake-urilor, rețelelor de site-uri-clonă, cumpărării de platforme informaționale și vorbitori loiali, proxy-media și infrastructuri cu localizare în masă a conținutului pe Telegram/X, colaborării cu forțele politice de dreapta și „experți utili” și atacurilor asupra reputației presei occidentale tradiționale. Pe fondul reducerii programelor americane de sprijin pentru aliați și a diminuării finanțării propriului sistem de securitate a informațiilor, creșterea constantă a cheltuielilor Kremlinului pentru campaniile de propagandă și caracterul lor sistemic creează un dezechilibru serios în mediul informațional global.
Pentru țările europene, în special cele din Europa de Est, acest lucru reprezintă o amenințare serioasă, deoarece slăbește reziliența instituțiilor democratice, crește vulnerabilitatea la atacurile de dezinformare și deschide Rusiei posibilitatea de a influența formarea opiniei publice, rezultatele alegerilor și adoptarea deciziilor politice. Un exemplu ilustrativ recent al acestei activități au fost alegerile parlamentare din Moldova. Potrivit Bloomberg, la Moscova a fost elaborat un plan de intervenție în alegerile parlamentare din Moldova pentru a slăbi partidul pro-european PAS, aflat la guvernare, și a compromite cursul acestei țări către UE. În acest scop, serviciile speciale rusești au organizat cumpărarea de voturi, inclusiv din diaspora, fabricarea de compromat, au desfășurat campanii de dezinformare pe Telegram, TikTok și Facebook, și au recrutat tineri și reprezentanți ai cercurilor criminale pentru a organiza provocări în ziua votului și după aceea. Coordonarea acestor operațiuni a fost realizată de structuri controlate de Kremlin. Finanțarea provenea prin bănci din Moscova. Rușii au încercat nu să convingă pe cineva, ci să dezorienteze alegătorul moldovean care ar fi putut sprijini cursul european, pentru ca acesta să nu meargă la vot, să-și piardă orientarea, și, în același timp, pentru ca alegătorul pro-rus, deși mai puțin numeros, să fie mobilizat și disciplinat. Dar Kremlinul nu și-a atins scopul: Moldova a ales cursul pro-european la alegeri. Acest lucru s-a întâmplat deoarece Chișinăul a putut să se opună Moscovei prin metode dure, care adesea lipsesc chiar și Uniunii Europene.
Un rol cheie în astfel de campanii ale Kremlinului îl joacă simpatizanții și politicienii populiști care, conștient sau inconștient, devin retransmițători ai mesajelor rusești. Unii dintre ei au contacte directe cu structurile rusești, alții pur și simplu își construiesc propriul rating pe retorica antisistem. Discursurile lor în parlamente sau în media creează iluzia unei „opinii alternative”, care legitimează pozițiile pro-ruse ca parte a discuției democratice. Politicienii controlați sau loiali Kremlinului joacă mai multe roluri: răspândirea pozițiilor pro-ruse în parlamentele naționale, crearea unei „suprastructuri politice” pentru campaniile informaționale și canale de acces la resursele guvernamentale sau media. Un rol aparte trebuie înțeles cel al fostei cancelare a Germaniei, Angela Merkel, deoarece tocmai în timpul mandatului ei Germania a blocat aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO, a adâncit dependența energetică de gazul rusesc, sprijinind „Nord Stream”, și a creat o amenințare pe termen lung de intensificare a influenței și presiunii rusești asupra Europei. După demisia din funcție, Merkel și-a apărat în mod consecvent propria politică. Astfel, în octombrie 2022, ea a declarat că „nu regretă” consecințele politicii energetice față de Rusia, iar într-un interviu pentru Die Zeit a explicat că Acordurile de la Minsk au fost chipurile „o încercare de a da timp Ucrainei”, o teză pe care propaganda rusă a folosit-o în propriile interpretări. În memoriile sale, ea a justificat și blocarea Planului de Acțiune pentru Aderarea Ucrainei la NATO în 2008, invocând riscul escaladării rusești. Din nou, acesta este un argument pe care Kremlinul l-a promovat sistematic pentru a-și legitima „dreptul de veto” asupra extinderii Alianței. Comentariile sale exprimate în octombrie 2025 într-un interviu acordat canalului maghiar Partizán sunt, de asemenea, surprinzătoare. Angela Merkel a declarat că Polonia și statele baltice au blocat inițiativa ei din 2021 de negocieri directe ale UE cu Putin, ceea ce, în opinia ei, a fost unul dintre factorii care au contribuit la escaladarea ulterioară și la invazia pe scară largă a Federației Ruse. O astfel de versiune a evenimentelor a fost imediat aprobată public de Moscova. Între timp, declarațiile menționate ale fostei cancelare, care corespund puțin realității, au provocat o indignare semnificativă în Polonia și țările baltice.
În jurul fiecărui „paravan public” al Kremlinului lucrează o rețea vastă de agenți de influență – centre analitice, organizații neguvernamentale, bloggeri, consultanți, foști ofițeri de informații. Ei asigură producția de conținut, distribuția acestuia prin canale locale și acoperirea legală a fluxurilor financiare. Mulți lideri de opinie, bloggeri și experți occidentali au fost creați de Kremlin însuși sau „cumpărați” pe bani grei. Comentatorii americani sau europeni loiali Rusiei apar sistematic în proiectele RT/Sputnik, pe canale YouTube afiliate sau prietenoase cu Moscova, în discuțiile publice ale forumului „Valdai”. „Soft power”-ul Kremlinului funcționează nu doar prin „idioți utili” și diaspora rusă, ci și printr-o rețea de instituții precum „Rossotrudnicestvo”, care deschide reprezentanțe oficiale în diferite țări sub numele de „Casa Rusă” (Russki Dom). La prima vedere, aceasta este diplomație culturală. Dar, de fapt, este un instrument important de influență care utilizează structuri locale de lobby și comunicare în beneficiul intereselor Kremlinului. Practic, „Casa Rusă” este un hub unde se intersectează propaganda și activiștii locali pro-ruși. Nu este surprinzător că această platformă este din ce în ce mai des numită infrastructură de influență a Federației Ruse sub acoperirea „diplomației populare”.
Pentru a-și promova mesajele, Kremlinul nu folosește doar propriile resurse media, dar au existat cazuri în care Moscova a folosit „în necunoștință de cauză” publicații internaționale prestigioase, plasând pe paginile lor articole de autor sau publicitare cu comentarii sau opinii avantajoase pentru Rusia. În general, materialele pro-Kremlin sunt răspândite în întreaga lume, de la SUA sau Franța la multe țări din sudul global. De exemplu, rețeaua de influență creată de ruși în Europa este foarte extinsă. În special, ea este foarte activă în Austria, Germania, Franța, Polonia, Ungaria. Campania informațională rusească modernă nu ar putea exista fără utilizarea infrastructurii digitale. Tocmai în rețelele sociale are loc faza cea mai intensă de răspândire a mesajelor pro-Kremlin. Fermele de boți, rețelele automatizate de reposting, conturile false pe X, Facebook, TikTok și Telegram creează impresia unui sprijin masiv pentru anumite poziții politice sau discuții sociale care sunt, de fapt, planificate cu atenție. Din ce în ce mai des sunt utilizate tehnologiile de generare de imagini și video bazate pe inteligența artificială, ceea ce complică verificarea conținutului și permite crearea de subiecte convingătoare, dar complet inventate. În 2025, au apărut peste trei sute de site-uri noi, mascate drept media regionale în SUA, Canada, Germania, Franța și Norvegia. Acestea au rădăcini rusești, un sistem de producere a imaginilor false și folosesc propriile modele lingvistice bazate pe Meta Llama 3, ceea ce permite generarea de deepfake-uri din ce în ce mai greu de distins de materialele jurnalistice autentice.
Războiul informațional este o plăcere foarte costisitoare. Cu toate acestea, Kremlinul nu se zgârcește la bani pentru el. În 2019, doar media de stat din Rusia primeau aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an. După invazia la scară largă în Ucraina, aceste bugete au crescut semnificativ. Dacă luăm în considerare canalele de finanțare ascunse, costurile reale ale Federației Ruse pentru media și influența informațională în 2025 depășesc 2,5 miliarde de euro. În 2026–2028, sunt planificate cheltuieli și mai mari pentru propagandă – până la 2,9-3 miliarde de euro anual. Dar nici asta nu este tot, există un articol clasificat al bugetului rusesc – „apărare națională”, care include și subvenții directe pentru media occidentale. Și acestea înseamnă încă miliarde de euro. Astfel de acțiuni ale Kremlinului au deja consecințe. Pentru Uniunea Europeană, acestea sunt mai profunde decât par la prima vedere. Toată lumea trebuie să înțeleagă că respingerea dezinformării rusești nu poate fi doar o reacție temporară, ci trebuie să devină o luptă pe termen lung care necesită transparența finanțării media, controlul donațiilor politice, fact-checking independent, consolidarea alfabetizării digitale și cooperarea internațională în investigarea operațiunilor informaționale ale Rusiei. Fără acești pași, riscul ca viitoarele decizii politice în Europa să fie determinate nu de amenințările reale la adresa securității, ci de rezultatele campaniilor manipulative în spatele cărora se află Kremlinul, va crește.
Oleksandr Levcenko,
diplomat
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com