Sărbători creştine. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Obiceiuri, tradiții și credințe populare

5.11 Sf._Mihail_si_Gavriil_

În fiecare an, la 21 noiembrie (stil vechi), sunt sărbătoriţi Sfinții Mihail și Gavriil. Numele complet al sărbătorii este Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cuvântul „arhanghel” înseamnă „mai mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”, iar Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte – Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, menţionaţi în Cartea Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu. Mihail şi Gavriil sunt cei mai cunoscuţi dintre arhangheli, despre care se spune că luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Sfântul Arhanghel Mihail semnifică „puterea lui Dumnezeu” și este voievodul oștilor cerești și cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. Sfântul Arhanghel Mihail este cunoscut pentru numele său în ebraică, care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. Sfântul Arhanghel Mihail a avut un rol important în ghidarea lui Lot și a familiei sale în timpul ieșirii din Sodoma. De asemenea, el a oferit o protecție specială poporului lui Israel. Sfântul Arhanghel Mihail a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, l-a susținut pe Ghedeon în luptă și l-a eliberat din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, la sunetul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail, toți cei morți vor ieși din morminte.

În iconografie, Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat ținând în mână o sabie de foc, simbolizând pedeapsa pentru păcat. Sfântul Arhanghel Mihail este considerat un înger al dreptății divine.

Sfântul Arhanghel Gavriil are semnificaţia „bărbat-Dumnezeu” și este arhanghelul bunelor vestiri, acelora de bucurie, are şi misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. Numele său conține vestea că Dumnezeu se va întrupa într-un om, că va lua asupra sa natura umană. Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit nașterea Maicii Domnului Sfinților Părinți Ioachim și Ana, i-a dezvăluit lui Zaharia nașterea Înaintemergătorului.

El a arătat păstorilor că S-a născut un Prunc, l-a întărit pe Iosif, logodnicul Mariei, să nu se îndoiască de nimic, a călăuzit Sfânta Familie în Egipt și a adus veștile Învierii Domnului către femeile mironosițe. În iconografia ortodoxă, Arhanghelul Gavriil este reprezentat ținând în mână o floare de crin alb, simbol al bucuriei și binecuvântării. El este considerat îngerul bunătății și milostivirii divine.

Conform sfintelor tradiții, Sfântul Arhanghel Gavriil este singurul căruia i s-a dezvăluit misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Deși nu face parte din ceata de îngeri din prima triadă, care este direct în prezența lui Dumnezeu, el le luminează pe acestea.

Obiceiuri, tradiții şi credinţe populare de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Se obișnuiește ca în ziua de Sfinţii Mihail și Gavriil, sau în ajunul sărbătorii, să se împartă pomană pentru sufletele morților, aceste ofrande numindu-se popular „Moșii de Arhangheli”.

În unele zone s-a păstrat tradiția ca în această zi finii să își viziteze nașii, dăruindu-le colaci.

De ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, nu se lucrează, iar cei care nu se supun acestei interdicţii vor avea parte de chin mare la vremea morţii. Oamenii trebuie să meargă la biserică, să aprindă lumânări şi să se roage pentru belşug şi sănătate.

În zonele muntoase, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil erau celebrați și ca patroni ai oilor.

În folclorul românesc, se spune că Arhanghelii Mihail și Gavril sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte. Ei sunt asistenți la Judecata de apoi, ard păcatele lumești și purifică conștiințele oamenilor.

În tradiţia românească se crede că Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, dar şi că este un luptător înfocat împotriva diavolilor. Adesea se alătură Sfântului Ilie, când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte grindina cu tunul. Arhanghelul Mihail veghează bolnavii, la cap, când le este dat să moară, şi la picioare, dacă le este sortit să mai trăiască.

Conform statisticilor, peste 1,5 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail și Gavriil. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să se aprindă o lumânare ca omul să aibă „lumină” în lumea de apoi. (Jurnalul.ro; HotNews.ro)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий