În ultimele zile, regiunea Cernăuți a fost stăpânită de ninsori și geruri destul de aspre. Totuși, după cum a declarat pentru Agenția Media ACC Tetiana Negadailova, șefa Centrului Hidrometeorologic Regional Cernăuți, o astfel de vreme este absolut normală pentru Bucovina și nu are consecințe negative. Ba dimpotrivă, este benefică, deoarece temperaturile scăzute ucid dăunătorii, iar topirea ulterioară a zăpezii va asigura o umiditate suplimentară a solului.
„Desigur, în ultimii ani nu am observat o astfel de vreme și ne-am dezobișnuit puțin, însă aceste procese sunt tipice. În acest caz, situația este cauzată de un ciclon din Balcani care s-a intensificat chiar deasupra regiunii noastre la 8 ianuarie. Acesta a format un strat de zăpadă de 10 și 15 centimetri pe tot teritoriul regiunii”, a explicat Tetiana Negadailova.
Prognoza pentru zilele următoare: sâmbătă și duminică vor fi cele mai reci nopți, cu minime de -11…-16 grade la câmpie și până la -20 de grade în munți. Ziua va fi, de asemenea, rece (-5…-9 grade), fără precipitații semnificative.
Săptămâna viitoare: Vremea rece va persista (dimineața -8…-13 grade, în munți până la -17), dar pe parcursul zilei se va încălzi treptat până la -1…-5 grade.
Sfârșitul săptămânii viitoare: Se prognozează o încălzire relativă, temperaturile apropiindu-se de 0 grade.
„Gerurile de -25 sau -30 de grade, cu care suntem speriați acum, nu vor afecta Bucovina. Suntem protejați într-o anumită măsură de lanțul Carpaților, așa că nu ne așteptăm la o scădere atât de drastică a temperaturii”, a conchis meteorologul.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
