Președintele Volodimir Zelenski mizează pe faptul că SUA și Europa vor urgenta livrarea pachetelor de ajutor către Ucraina după ultimele atacuri masive ale Rusiei, adăugând că există deja un acord în acest sens. Președintele ucrainean a scris despre aceasta pe rețelele sale de socializare, informează „Evropeiska Pravda”.
Zelenski a informat că, în noaptea de 13 ianuarie, Federația Rusă a utilizat peste 300 de drone de atac, 18 rachete balistice și 7 rachete de croazieră. Ținta principală a atacurilor a fost sectorul energetic ucrainean. Potrivit lui, fiecare astfel de atac rusesc trebuie să fie un semnal că sprijinul pentru Ucraina nu poate înceta.
„Rachetele pentru sistemele de apărare aeriană sunt necesare în fiecare zi, în special pe timp de iarnă. Lumea poate răspunde acestui teroare a Rusiei cu noi pachete de ajutor pentru Ucraina. Mizăm pe accelerarea livrărilor a ceea ce s-a convenit deja cu America și Europa. Rusia trebuie să înțeleagă că frigul nu o va ajuta să câștige războiul”, a subliniat Zelenski. În urma atacurilor rusești din regiunea Kiev, există distrugeri și au izbucnit incendii în zonele rezidențiale și la obiective industriale. În trei raioane au fost introduse întreruperi de urgență ale energiei electrice.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com
