Zi de doliu în CT Ciudei

24 06 F 2
Astăzi a fost petrecut pe ultimul drum pământesc apărătorul Ion Temciuc, locuitor al satului Ciudei, care și-a pierdut viața în luptele pentru independența și suveranitatea Ucrainei. Cortegiul funerar a fost întâmpinat de locuitori ai Comunității care au ieșit cu flori și lumânări aprinse de ambele părți ale drumului, începând de la Budeneț și până la casa Eroului.
–Ion Temciuc, născut în 1971, a fost un om la locul lui, a lucrat conștiincios și s-a bucurat de stima consătenilor, remarcă Anatolie Pițul, primarul CT Ciudei. A fost chemat în rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei în 2023. La 1 septembrie anul trecut, lângă Pokrovsk, regiunea Donețk, el a dispărut fără veste. Cu câteva luni în urmă, în rezultatul analizei ADN, a fost identificat corpul lui neînsuflețit. Și iată acum a fost adus la baștină pentru a fi înmormântat creștinește. La funeralii au participat mulți preoți, a venit foarte multă lume, care au împărtășit durerea mamei sale și a celor două fiice. A fost un om luminos și va rămâne mereu în amintirea celor care l-au cunoscut, l-au iubit și l-au stimat. Veșnica lui pomenire!
24 06 F 3
24 06 F 4
24 06 F 5
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий